Reporter la Herculane


 

Sunt convins că acel Ceaușescu ar mai fi trăit dacă liberaliza avortul. Cu talentul său diabolic a reușit să distrugă tot ce e mai omenesc în tinerimea din țară. Mă gândesc uneori la sutele de pseudoaventuri pe care le-am trăit în perioada în care fetelor le era teamă că rămân însărcinate.
Prin anii optzeci lucram la studioul timișorean de radio. Din jurnalul pe care-l țineam pe atunci spicuiesc la întâmplare. Mare festival folcloric la Băile Herculane. În mod firesc directorul nostru ar fi trebuit să trimită acolo un redactor de la muzical, dar aceia nu scriau și reportaje. Așa că mi-au făcut un instructaj, cum să utilizez singurul magnetofon UHER din studio. Era o sculă vestgermană, cu trei viteze și un microfon cu clapetă, ca să poți întrerupe un eventual interviu în momentul în care nu te interesează ce spune interlocutorul. Cum voiam să înregistrez și muzică, am primit încă un microfon, SIEMENS, cu care lucrau deobicei reporterii de la Televiziune. Era direcționat și am primit un cablu lung, pentru instalare pe scenă, plus un cablu compatibil cu orice rețea de telefonie, pentru transmis reportajele imprimate către studio. Și un geamantan cu benzi PER, profesionale. Ăsta e backgroundul tehnic. Căci eram și reporter și propriul meu tehnician. Publicul și mai ales țărănușii în costume naționale priveau cu o doză de respect pe tânărul cu pantaloni scurți care instala pe scenă suportul microfonului și căra după el suluri de cablu întins în așa fel încât să nu fie călcat de opincuțele dansatorilor și cântăreților.
La Herculane era și un echipaj de la Televiziune, am stabilit împreună modul de acțiune, adică îmi instalam microfonul pe scenă și dispăream, pentru ca ei să filmeze interpreții. Condițiile – super. Aveam o cameră, singur, la hotel „Cerna”, mesele la restaurant se decontau, plus un cash cu diurna pe zece zile, cât dura manifestarea. Imprimam în hotel textul, deobicei vorbind liber două minute, cât dura o știre, dădeam și ceva muzică. Și asta zilnic, în rest umblam pe dealuri, făceam plajă… În ultima zi era planificată o excursie cu televizioniștii la izvoarele Cernei și eram invitat în mașina lor. În penultima zi, o sâmbătă, imprimam folclorul unei echipe din Orșova. Am observat o fătucă deosebită și m-a observat și ea. După spectacol mi-am cărat cablurile și mag-ul în hotel și am coborât la masă, presa în comun cu interpreții. Acolo se încinsese un adevărat chiolhan, orșovenii au adus țuică și zaibăr. Era și fata acolo. M-au chemat la masa lor, le-am spus că imprimarea a reușit bine și am trăncănit vrute și nevrute cu frumoasa tânără, până târziu. Pe urmă ei plecau spre autobuzul parcat la o oarecare distanță de hotel. În semiîntunericul de pe străzi. Ea a rămas în urmă. Nu prea eram treji și ne-am găsit unul pe altul. Cuvintele au devenit de prisos și nu e cazul să fac aici o descripție naturalistă. Nu puteam continua astfel și am invitat-o în camera mea. Atunci brusc s-a schimbat, devenind lucidă iar în ochii ei verzi scăpără o nuanță oțelie. A spus ceva stil „nu mă vei avea decât după nuntă” și plecă spre autobuzul care o aștepta. Am condus-o, cred că i-am spus vreo prostie, despre căsătorie, eram în stare de orice la ora aceea. Dimineața televizioniștii mi-au bătut în ușă și m-au luat la o cafea. Tehnicul lor încărca aparatele într-un microbuz, că nu veniseră cu ditai carul de reportaj, nefăcând transmisii în direct. Și tocmai când urcam în mașină, își făcu apariția în fața hotelului fata de aseară. Mi-am amintit atunci de toată istoria penibilă din seara precedentă. Venise tot însoțită, cred că de o femeie. Venise pentru mine, asta le era clar tuturor. Era loc destul în microbus, colegii de la București chiar au insistat ca tinerele să vină împreună cu noi. Ele au refuzat înțepate, dar eu nu am renunțat la expediția spre izvoarele Cernei. Băieții mă tachinau, spunând că ar fi vrut să danseze la nunta mea, la Herculane sau Orșova. „Te filmăm în costum național, ți-ar fi stat bine cu niște cioareci și cu mândra”. La întoarcere au fost simpatici și m-au dus direct la gară.
Luni directorul Opreanu mă aștepta nervos: „Ai transmis doar două minute pe zi. Ce mama-mă-siiai făcut în zece zile? Am auzit că te-ai ținut de aventuri cu tinerele talente.” Mă turnase cineva. M-am cam enervat atunci și i-am deșertat geamantanul cu benzi. „Sunt pline? Înregistrate? Ai muzică pe ele?” „Da, tovarășe. Am înregistrat toate concertele. Integral. Cea mai mare parte din muzică e bună pentru fonoteca permanentă”. Norocul meu. Altfel ar fi trebuit să restitui diurnele și mă alegeam cu sancțiuni. „Ai imprimat toate tinerele talente”, mai surâse tovul. „Da, le-am… pe toate!”

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.