Interviul subversiv


…Un coleg, care lucra la Cultură, în anii șaptezeci, m-a sfătuit să-mi prezint lucrările de artă grafică alb-negru în cadrul unei expoziții. Pentru asta mi-a oferit un spațiu în holul Teatrului Maghiar-German. Și pot să spun că am avut ceva vizitatori, ba chiar câțiva dornici să-mi cumpere tablourile. Am refuzat, nici eu nu știu de ce, să vând ceva. Nu mă puteam despărți de acele desene în peniță, cu tuș negru pe carton. Majoritatea au îngălbenit în timp și au aterizat în tomberon… Oricum, din momentul ieșirii în expoziție mi-am făcut mulți amici printre artiștii plastici profesioniști.
Tot ei m-au invitat la un eveniment ce avea să-mi marcheze existența de redactor la studioul timișorean de radioteleviziune. În anii optzeci am participat, așadar, la ceva formidabil pentru România de atunci, o expoziție itinerantă de arte plastice reprezentând  lucrări care aveau ca temă colonizarea Vestului american. La vernisaj au participat personalități de vază din cadrul Ambasadei SUA, ambasadorul Sir Richard Davis-Jr, atașatul cultural și delegați din partea organizatorilor. Păstrez și azi programul de sală de atunci, care cuprindea fotografii color după picturi, sculpturi și grafică, alături de prezentarea evenimentelor care au determinat aceste faimoase demersuri artistice. Păstrez imprimarea pe reportofon a prezentatorului:
„…Ne-am bucura să constatăm că expoziția noastră oferă imagini familiare vizitatorilor, întrucât, noi, americanii, recunoaștem contribuțiile numeroase pe care poporul țării dumneavoastră le-a adus civilizației Americii de Nord”, ne spunea atunci, cu politețe și curtoazie Mitchell A. Wilder, director la Amon Carter Museum of Western Art, Fort Worth, Texas. Este doar un fragment din prezentare. A existat și o a doua înregistrare, interviul cu ambasadorul, care însă mi-a fost confiscată. (Amănunte – mai încolo…)
În paranteză fie zis, după vernisajul care a avut loc la Galeria din centrul orașului, artiștii plasticieni din oraș i-au invitat pe oaspeții americani la sediul filialei lor. Dintre ziariști, am fost invitatul lor preferat. Acolo ne-am cunoscut mai bine cu oaspeții iar anturajul ambasadorului a scos la iveală niște sticle de whiskey… Plasticienii m-au prezentat unui foarte inteligent atașat cultural cu care am discutat, dumnezeu mai știe ce, dar știu că am evocat o expoziție expresionistă belgiană, pe care o văzusem recent la București și atașatul a avut ceva de spus despre modernitatea acelor europeni și despre europenismul fără echivoc al tablourilor americane expuse la Timișoara, aparținând unei epoci în care se lucra în tehnica altui secol, a realismului fotografic. Atașatul m-a luat de braț și m-a prezentat lui Sir Richard Davis-Jr. Ambasadorul vorbea bine românește și se declară, bine dispus, gata să-mi vorbească în microfon. Nu puteam refuza așa ceva, așa că răul s-a produs. S-au spus câteva impresii despre publicul românesc, despre talentul deosebit al plasticienilor timișoreni, despre aspectul occidental al orașului…„Numai că s-a imprimat și zgomotul paharelor, surâse ambasadorul. O să refacem imprimarea, dacă doriți. Vă aștept mâine la 11, la hotel Partizanul. OK?”
A doua zi, la studio, m-am prezentat la director și i-am spus clar și cu părere de rău că ambasadorul s-a oferit să-mi vorbească pe bandă de reportofon. Nicolae Oprean a rămas încremenit, pe gânduri, apoi a chemat tehnician să-mi copieze reportofonul. Intre timp a vorbit la telefon cu cineva din județeana de partid. Apoi tipul de la județ a vorbit cu Comitetul Central iar „băieții” de acolo l-au contactat pe șeful statului, treaba fiind de protocol internațional. „Trimiteți banda la noi prin poșta specială (a Securității, n.n.) și luați interviu ambasadorului, dar punând întrebările pe care vi le trimitem noi, cu acordul șefului statului”. „Păi mă duc atunci”… „Nu te duci niciunde, mi-o reteză Oprean, se va duce tovarășul Ieran.” (Ăsta era redactor-șef adjunct și secretar pcr, n.n.). Ieran s-a dus la hotel, dar spre norocul lui, ambasadorul tocmai ieșea mânios că i se furase o servietă… diplomat. Uitase de interviu, așa că rămânea de trimis la București doar banda cu clinchet de pahare… În aceeași zi m-a contactat la studio un tânăr ofițer de securitate care m-a chestionat politicos despre discuțiile pe care le-am avut cu atașatul. Nu era nimic rău. A urmat însă o mare adunare la Județ, în sala galbenă, cu toată presa, în care s-au dezbătut noile teze din aprilie și etica profesională. Colegii de breaslă au fost puși să mă umple de zoaie, ba șeful meu de secție, Ilie Dobrici mi-a adus și incriminarea că… port barbă, cauza pentru care nu-mi reușise transferul la televiziune și propune desfacerea contractului de muncă. Trebuie spus că interviurile cu ambasadorii erau aprobate direct de Ceaușescu. Nu știam acest lucru. Pe atunci secretar cu propaganda era la Timișoara chiar Ion Iliescu. S-a ridicat și a tras concluziile în ceea ce mă privește. „Îl cunosc pe tovarășul, a avut realizări remarcabile la inundații. Să-l lăsăm să lucreze!”
Așa că am primit doar un vot de blam și mi-am continuat o lungă activitate în presă… Desigur, Sir Richard Davis-Jr nu a cunoscut această consecință a discuției noastre amicale. Și m-au lăsat să lucrez. Până ce au venit oportuniștii revoluției timișorene iar profesioniștii au fost înlocuiți cu scribi de duzină. Care și-au  făcut cariere și au ocupat toate posturile importante, ducând cultura și țara întreagă de râpă. Ce mai contează? Am fost subiectul de discuție a doi președinți ai României. Medalia „A 50-a Aniversare a PCR” am pierdut-o. Voiam s-o duc în Statele Unite, să i-o fac cadou nepoțelului meu, american.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.