Comentariu: „ON THE ROAD”


Romanul cel mai cunoscut al americanului Jack Kerouac, este considerat o Biblie a ceea ce s-a numit Generația Beat.
Kerouac vorbește despre o America nouă, renăscută din al doilea război mondial. Ce-i drept, lucrurile mergeau în sens bun, după ce țara a dus cu o formidabilă energie ostilitățile din Europa și din Pacific. Economia renăștea în mod miraculos și binevenit . (Nu trebuie să uităm că romancierul a fost retras de pe front din cauza unor manifestări de ordin schizoid…O interpretare freudiană este utilă pentru definirea personalității unui scriitor). On The Road e o apologie a unui stil de viață alternativ, ostil progressismului american, ideii de bunăstare, securitate, consumerism și mentalitate-șablon, de origine…capitalistă. Și cum pentru mulți tineri nu e bine când e prea bine, indivizii își părăsesc părinții. De fapt, o fac și conform unei tradiții străvechi din familiile engleze. Dar aici individualitatea specială a scriitorului e marcată de frustrări și complexe, de frondă. Autorul susține o întoarcere la origini, la comuniunea cu natura, cu semenii, cu alcoolul, drogurile, cu toate elementele care potențează capacitățile și simțurile umane. În rău, desigur. În artă asta numim naturalism. Un contracurent literar-artistic îl constituie apariția unei arte decente, inteligente, conștientă de vechea-i tradiție burgheză din familiile bune de modă europeană. Mai ales după crima odioasă a hipiotului Manson tineretul s-a dezis în masă de simbolurile și modul hippie de viață. Care e departe încă de a rămâne totuși istorie. Romanul, scris într-un timp relativ scurt, dactilografiat pe un sul de 35 metri lungime, nu e o lucrare majoră la nivel stilistic, dar e un document esențial al unei epoci care continuă să fascineze, etalând un mod de viață palpitantă, dar nesigură pe care astăzi puțini mai aleg să o trăiască astfel…Kerouac făcea furori în anul apariției lui în S.U.A.
Generatia Beat a insemnat un grup de boemi cu influențe variate, adică lecturi din înaintașii pe care i-au asimilat ca afinități elective: Shelley, Keats, Whitman, Poe, Artaud, Breton, Apollinaire, Rimbaud, Baudelaire. Aici l-am putea regăsi și pe Steinbeck, cu paginile sale naturaliste. Influența tuturor a fost semnificativă pentru anii ’40-’70 în Statele Unite și a dus la o eliberare spirituală,  etnică. Au schimbat percepția americanilor asupra drogurilor, au contribuit la evolutia muzicii, de la rhythm and blues la rock and roll. Au cultivat un minim respect pentru popoarele indigene si religiile orientale. De asemenea  s-au opus civilizației militaro-industriale.
On The Road (sună mai bine acest titlu în engleză decât traducerea în română) relatează o călătorie prin America, pe fundal de jazz, poezie și consum de droguri. Narațiunea pare a nu avea un scop précis și cu atât mai puțin un „mesaj”, cum zicem noi, o morală. Descrie în felul ei o societate și încearcă sa portretizeze eforturile unor tineri de a ieși din ea, de a fi diferiți. Reușesc într-adevăr să scoată la iveală un fel sordid de a-și duce existența, ca-n mahalalele din lumea a treia. Și asta ar vrea să promoveze ideea de libertate individuală. Kerouac include numeroase elemente autobiografice, din păcate, autorul devenind reper pentru generația din care face parte, alături de Ginsberg si Burroughs. Tot ca o călătorie, a întregii națiuni (!?) este și ideea textului imnului hipiot al lui Scott McKenzie ( melodia a fost scrisă inițial de către John Phillips a Mamas & Papas pentru a promova Monterey Pop Festival din 1967,) : „If you`re going to San Francisco/Be sure to wear some flowers in your hair/(…)All across the nation a trange vibration („nation” doar pentru a rima cu „vibration”? N.n.) /People in motion/…” O frumoasă fantomă umbla prin lume, aceea a libertății și pacifismului la început de război rece, aducându-ne și în țările estice aroma florilor din părul cel lung al celor din San Francisco. Treceam uneori peste un Golden Gate și, în iureșul mașinilor îmi imaginez cum pășeau pietonii din acel celebru marș peste carosabilul podului. (La fel au trecut și recent, la aniversarea a 75 de ani și la 80 de ani de la inaugurarea celebrei construcții, numai că nu mai purtau flori…). San Francisco nu s-a regăsit integral în mesajul hipioților. Mare parte din generația tânără a urmat drumul mercantilismului capitalist, în garajul unui student de la Stanford se inventa primul IBMPC și de acolo se extindea Silicon Valley. Și uriașa infrastructură a Californiei, unde operele sunt duse la bun sfârșit…

…Kerouak nu e obosit de lecturi prea grele sau de satisfacțiile burgheze dintr-o lume care-și regăsește sensul după un război. Poate vorbim prea mult despre acest autor, dar romanul a marcat un drum prin universul literar-artistic. Filmul turnat nu de mult după această carte încearcă să păstreze o anumită cronologie a evenimentelor, așa cum le-a descris autorul, în măsura în care romanul însuşi intenţionează să păstreze o cronologie: perindările frenetice între New York, San Francisco şi Denver şi, ca un punct culminant, călătoria în Mexic – o poveste care sare din orgie în orgie, descriind parcă o categorie socială a boemiei scoasă din orice fel de context. Adesea o înșiruire de secvențe, chiar fotograme, recuperate parcă din coșul monteuzei, care le-a tăiat inițial ca surplusuri. Succesiune ce se vrea un dicteu automat după carte. Dar filmul ar trebui să rămână film, conform unor reguli special, păstrând, desigur, tonalitatea romanului. Din păcate, o mare dezamăgire. Episoadele sunt montate într-un tempo alert, care de cele mai multe ori surprind numeroasele drumuri făcute de personaje, lungi discuţii insipide interpretate artificial.
Despre tragedia secetei și furtunilor din Marile Câmpii Centrale avea să scrie un înaintaș al beatnicilor, californianul de sorginte germană John Steinbeck în romanul Fructele mâniei. Deși a câștigat Premiul Pullitzer și în ciuda faptului că a fost aplaudată de mediul literar, cartea a fost interzisă un timp în America, iar populația a pus-o pe foc. Oamenii s-au declarat șocați de descrierile celor sărmani și marginali, descrieri despre care Steinbeck avea să declare mai târziu că au fost niște versiuni „aseptizate” față de ceea ce se întâmplă cu adevărat în aceste pături sociale.

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.