Umbra lui Menuhin


YEHUDI MENUHIN MI-A OFERIT UN AUTOGRAF în 1966 la Timișoara
DENVER, STATELE UNITE

Am căutat umbra lui Yehudi Menuhin, în preajma căruia am avut ocazia să stau vreo trei ore și cu care m-am împrietenit cu prilejul concertului pe care l-a dat la Timișoara în 1966. Avându-l ghid pe fiul meu, stabilit în San Jose, am pornit într-o zi, în 2009, cu mașina și toată familia, inclusiv fermecătorul nostru nepoțel, spre Los Gatos, unul din cele o sută de orașe din San Francisco Bay Area, cu numele hispanic, „pisici”. Nu e de mirare că tatăl lui Menuhin a ales această localitate liniștită, cochetă, fără clădiri înalte, având în schimb multe străzi pietonale, cafenele pe trotuar, parcuri. Un fost oraș liber, azi suburbie pentru San Jose. Violonistul a numit-o „Edenul nostru”, înconjurat de munții Santa Cruz, unde și-au cumpărat și o fermă, din păcate distrusă de seismul Loma Prieta. În casa de pe o colină, mama sa, Marutha a trăit până la 104 ani, într-o ambianță tolerantă și binevoitoare cu toate națiile. La muzeul bine dotat mi s-a spus că orașul a fost o oază pentru mulți creatori, inclusiv Steinbeck. Piatra tombală a părinților marelui violonist se află în localitate. Yehudi Menuhin se întorcea cu bucurie în acest oraș, cu toate că între timp a fost înnobilat în Marea Britanie cu titlul de „Lord Menuhin of Stoke d`Abernon” și devine director al Orchestrei Festivalurilor de la Bath. În colecția de fotografii a muzeului era și sala unde a concertat debutantul Menuhin și mai târziu George Enescu. „Aceasta nu mai corespunde cu ceea ce există azi”, mi s-a spus.
Într-adevăr, în Civic Center, din City, cum își alintă cei din San Francisco orașul, e o zonă de o simetrie formidabilă, cu străzi paralele, peisajul fiind dominat de primăria celebră, refăcută după marele seism, stând acum suspendată pe 700 de piloni, a cărei cupolă, spun localnicii, depășește înălțimea Capitoliului din DC. Vizavi se înșiră odonat clădirile instituțiilor de artă, Louis M. Davies Symphony Hall, War Memorial Opera House & SF Ballet și Herbst Theatre. Clădirea care găzduiește SF Symphony Orchestra are o fațadă rotundă, pe două străzi, cu pereți din sticlă și un interior fabulos, culoare largi, scări somptuoase ce duc la balcoane, sala cu orgă și podium semirotund, ca la Los Angeles sau Paris. Proiectată de Skidmore, Owings & Merrill și Pietro Belluschi împreună cu consultanții acustici Bolt, Beranek și Newman. Arhitecții au construit o clădire în cadrul unei clădiri, pentru o izolare acustică desăvârșită. Ultimele amenajări au avut loc în 1992. Menuhin a mai avut ocazia să cânte și în noua sală. Interesant, după douăzeci și cinci de ani de când e director muzical Michael Tilson Thomas, postul îi va fi preluat de compozitorul și dirijorul finlandez Esa Pekka Salonen, venind de la Filarmonica din Los Angeles unde este „laureat conductor”.
Refugiindu-se de pogromurile rusești din Lituania, familia Mnuchin ajunge la New York, unde se naște Yehudi. Cu copilul de doi ani vor traversa continentul până la San Francisco, care încă se refăcea după cutremurul din 1906 și vor rămâne în Bay Area. De la patru ani ia lecții de vioară, la șapte ani interpretând ca profesionist Simfonia Spaniolă de Edouard Lalo, acompaniat de San Francisco Symphony Orchestra dirijată de Louis Persinger. Pasiunea pentru personalitatea lui George Enescu apare în 1924, cu prilejul concertului pe care violomistul român îl oferea publicului din San Francisco. În 1925, la Paris, Enescu acceptă să-i dea lecții lui Menuhin, care vine și la Sinaia în 1926. „Am avut bucuria să dirijez concerte cu Yehudi Menuhin sau să cânt cu el: uneori îl acompaniam la pian, alteori îmi luam vioara şi interpretam împreună Dublul Concert de Bach, în re minor,” va spune Enescu. La Berlin Yehudi Menuhin va concerta sub bagheta lui Bruno Walter în 1929. Un eveniment excepțional a fost vizita lui Yehudi Menuhin la București în 1946. Venise să-l vadă pe profesorul său Enescu și reîntîlnirea a prilejuit o serie de concerte simfonice și de cameră. La prima ediție a Festivalului Enescu din 1958 Menuhin a cântat, de data asta cu David Oistrah Dublul Concert de Bach. Ultima oară a fost oaspetele Festivalului în 1998.
În 23 martie 1969, a concertat la Timișoara, cu Menuhin Festival Orchestra din orașul britanic Bath.
Oaspeții au ajuns seara. A doua zi antemeridian a avut loc în sala de concerte a liceului de muzică Ion Vidu, o repetiție cu Sonata pentru coarde și doi corni compusă în 1966 de John Nicholas Maw. În cartea de impresii a școlii distinsul oaspete a scris: „Felicit Timișoara pentru această școală de muzică dotată cu una dintre cele mai frumoase săli de concert pe care le cunosc”. Scena e dotată cu un plafon reflectant, pereții sunt prevăzuți cu forme geometrice în relief pentru o acustică bună. Lucram pe atunci la Studioul teritorial de Radioteleviziune și am fost la pupitrul tehnic de unde s-a înregistrat repetiția, în sala nouă pe atunci. Ocupat cu autoritățile orașului, Yehudi Menuhin mi-a promis că-mi acordă un interviu după concertul de seară din sala cinematografului Capitol, ocupată pentru concerte doar în final de săptămână. (Din acest motiv s-a repetat la Liceu). Menuhin a cântat ca solist și totodată a dirijat (cu arcuşul) un program clasic, romantic și modern. În final Menuhin mi-a acordat interviul promis, plus autograful de pe programul de sală. Reţin elogiul pe care genialul muzician l-a adus sălii de concert al Liceului de muzică, pe care, din complezanţă, a clasat-o drept „cu cea mai bună acustică din Europa”. Prin anii nouăzeci sala a luat foc, ca dovada faptului că românii nu ştiu să păstreze puţinele lucruri bune pe care le au. Din păcate nu am transcris interviul de pe reportofon, revoluția din 1989 a făcut ca benzile din fonoteca de aur a studioului să dispară…
Oaspeții britanici duminică au interpretat Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră în La Major K.W. 219 „Das Türkische” de Mozart, Concertul pentru două viori și orchestră de coarde Op. 77 de Arnold Malcolm ( Menuhin împreună cu concert-maestru său, Robert Masters ), Romanţa nr. 2 pentru vioară în Fa major Op. 50 de Beethoven, apoi, avându-l pe Menuhin la pupitru, orchestra britanică a mai cântat
Simfonia nr. 5 în Si bemol Major D. 485 de Franz Schubert și Uvertura la opera „Armida” (Dramma eroico in tre atti) de Joseph Haydn.
Publicul timișorean a întâmpinat cu legitimă emoție întâlnirea cu arcușul faimosului violonist, mai ales că, din anul 1950, Yehudi MENUHIN cânta pe vioara 1714 Soil Stradivari, în opinia specialiștilor aceasta având cel mai bun sunet dintre instrumentele celebre care au trecut prin mâna sa, adică „Lord Wilton Guarnerius din 1742”, „Giovanni Bussetto din 1680”, „Giovanni Grancino din 1695”, „Guarneri filius Andrea 1703”, „Stradivarius, Prince Khevenhüller 1733”, sau „Guarneri del Gesù 1739”. În 1986, această vioară a fost cumpărată de Itzhak Perlman pentru circa 600.000 de lire sterline.
În cronica de concert Doru Murgu scria: „violonistul se descoperă ca un interpret rarissim, la care splendoarea înțelegerii profunde se conjugă cu logica gînditorului ce și-a elaborat cu rigurozitate întreg edeficiul”. În aceeași seară oaspeții londonezi au plecat, în ziua următoare având concert la Sala Palatului din București.
Yehudi Menuhin a creat controverse fiind primul artist evreu care a cântat împreună cu Filarmonica din Berlin, sub dirijorul Wilhelm Furtwaengler, după al doilea război mondial. El a refuzat să condamne un întreg popor pentru atrocitățile războiului.
În timpul războiului a dat sute de concerte pentru trupele americane și aliate. A cântat și în orașul Dresden, distrus de bombele incendiare ale anglo-americanilor. Menuhin a devenit un avocat al păcii și al drepturilor omului. El a sprijinit pe disidenți în China și în Uniunea Sovietică. El a fost destinatarul Premiului de pace „Nehru” din 1960 pentru înțelegere internațională. El a fost asociat cu UNESCO, dar a criticat în mod liber Statele Unite atunci când a simțit că nu-și respectă obligațiile. O trăsătură pe care a împărțit-o cu Beethoven a fost surditatea. Menuhin a folosit aparate auditive pe ambele urechi, dar a continuat să dirijeze. A renunțat la vioară în anii 70, când abilitățile sale tehnice nu mai corespundeau standardelor sale înalte.
A vizitat ultima oară San Francisco când a obținut un titlu onorific de la Universitatea de Stat din oraș. A folosit ocazia de a-și onora părinții. A fost un moment stânjenitor în 1996, când nici o instituție muzicală din acest oraș nu a făcut nimic pentru a onora ziua de naștere a lui Menuhin.
Ultimul său spectacol în San Francisco Bay Area a fost în 1995, când a condus Orchestra Filarmonică Regală la sala Davies Symphony Hall în timpul comemorării celei de-a 50-a aniversări a Organizației Națiunilor Unite. A interpretat Concertul de vioară de Beethoven.

Advertisements

1 thought on “Umbra lui Menuhin

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.