Inundații


Mureșul, între Săvârșin și Lipova, 7 km lățime – fotografie pe care am luat-o din elicopter

Reporter de șoc
-„…Că doar ești reporterul de șoc al studioului dom 1970!, exclamă directorul meu, Glăja. Te-am trimis numai în locuri interesante, iar reportajele tale au fost pe măsură. Sunt convins că și în aceste momente grele”…și așa mai departe, curgeau vorbele măgulitoare; și nu pot spune că nu am primit și bani de la Fondul literar pentru acele materiale redacționale.
Au fost momente periculoase în fundul minelor Anina, dar acum era ceva deosebit. Mureșul intrase în Alba Iulia, viitura se deplasa către Arad. Se estima că apa va ajunge la doi metri în centrul Aradului, va stinge cuptoarele cu foc continuu de la fabrica de vagoane, de strunguri etc. Șeful statului s-a adresat națiunii spunând că așa ceva nu trebuie să se întâmple, era necesar tot efortul colectiv.
Iar acum trebuia ca studioul să aibă un trimis special la Arad. Dacă la începutul inundației presa dădea mesaje încurajatoare, conducerea noastră de partid și de stat observa că străinătatea nu se înghesuie să ne trimită ajutoare. Atunci presa a fost solicitată să dea la iveală tot adevărul, catastrofe, înecați, înmormântări. Numai așa se putea urni și Crucea Roșie de la Munich și veni ajutoare din Occident.
Și cine se oferă voluntar să plece la Arad? Dintr-odată colegii mei, aflați cu toții în ședința de redacție, au tăcut mâlc. Se uitau la mine semnificativ. În 1968 pur și simplu am fost luat de la catedră și angajat în viteză. Caz unic, probabil, dar fusesem colaboratorul studioului, aveam o carte și intrasem în Uniunea Scriitorilor, așa că n-a trebuit să depun cereri și să bat pe la uși. Eram tipul de care aveau nevoie. Ei, și acum, în 1970, cine să meargă în gura lupului? Așadar, nimeni?
Știți ce, fraților? Voi aveți cu toții familii, eu încă nu. Așa că mă ofer. Dacă tot am fost denumit „reporter de șoc”.
Atunci m-au aplaudat, mi-au zâmbit cu toții, am primit reportofonul nou-nouț, un Philips-licență unguresc, cu cablu de contact pentru rețeaua de telefonie, și o normă zilnică de reportaje. Fonduri pentru diurne existau, așa că am plecat cu tot ce trebuie. De la vânători mi-am luat o pereche de cisme de cauciuc, lanternă, rucsac, termos…
…Arădenii se pregăteau, ferestrele dela pivnițe erau zidite, reclamele stradale ridicate. M-am cazat la Astoria, la ultimul etaj, ca să am vizibilitate. Și pentru început am vizitat cartierul Alfa, mizeria orașului, în care apa intrase deja, băltea prin locuințele disperaților. Am imprimat primele glasuri care-și plângeau de milă iar cu mag-ul m-am dus seara la PTTR, unde m-au cablat, iar în paralel la studio, la Timișoara tehnicienii îmi imprimau emisiunea pentru a fi difuzată dimineața.
A doua zi m-am prezentat la primul secretar, Haș. Cizmele mele lãsau dãre de noroi pe covorul roșu al biroului. (La plecare secretarul a fãcut discret un semn și a venit femeia de serviciu, cu mãtura…). Secretarul m-a primit cu o cafea și mi s-a destãinuit cã ar fi vrut mai demult sã mute radioul, cu tot cu antene la Arad, și să ne dea și locuințe, dar Timișoara susținea cã locul actual este bine ales strategic și marea antenã e direcționatã spre Occident, de unde se recepționează bine. Mi-a arãtat curtea clãdirii unde așteptau, pentru orice eventualitate niște bãrci. Sigur, existã un ordin suprem ca apa sã nu intre în oraș, dar asta e și dorința cetãțenilor. Haș mi-a pus la dispoziție o mașină pentru a ajunge în locurile inundate. Am și plecat rapid spre Lipova, deja inundată. Prin Radna se mai putea trece, așa că am ajuns la Săvârșin. Aici râul barase deja șoseaua, așa că am făcut cale-ntoarsă. Era doar a treia zi de teren și nici n-am știut că vor urma încă patruzeci și cinci…Viitura se apropia de Arad cu patru kilometri pe oră. Lipova a fost sacrificată, digul pe care era amplasat terasamentul căii ferate spre Timișoara a reținut apa, pentru a da răgaz arădenilor să ridice zidul cu saci de nisip. Mureșul furios a inundat orașul, după care s-a năpustit asupra căii ferate, rostogolind-o ca pe un gard, rupându-și drum în aval. Simțeam nevoia unei viziuni de ansamblu. Știam că ministrul agriculturii, Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Năstase, făcea dese survoluri cu elicopterul în zona Lipova, unde nu se putea ajunge cu mașina, orașul fiind complet inundat. Zburasem deseori cu Antonov sau Tupolev la mare și spre capitală, dar nu cu elicopterul.
Am plecat într-o zi la aeroport, ca să-l prind pe ministru. La aterizarea greoiului elicopter rusesc, m-am legitimat și i-am cerut direct ministrului permisiunea de a folosi elicopterul. Maiorul Macovei – pilotul se uita amuzat la un tânăr reporter de radioteleviziune, harnașat cu cizme, reportofon greu, rucsac, aparat foto…gata de acțiune. Apoi Miculescu a arătat spre echipaj și mi-a dat aprobarea, verbal. Aveam să pornim a doua zi în zonele afectate. O nouă fază în misiunea reporterului de șoc…(fragment de roman)

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.