„Titanic” sau „Olympic”?


În timpul scurs de la intrarea în imersiune a „Titanicului” am vizionat mai multe filme despre vaporul devenit istorie. O variantă anume este cu totul deosebită, din toate punctele de vedere. În 1942 o mulțime de evrei germani au emigrat în America, foarte mulți actori și regizori de cinema.
După ce au realizat o școală germană de filme de bună calitate, au fost nevoiți să părăsească Germania și să se îndrepte spre Hollywood. Ministrul propagandei, Goebbels, voia să demonstreze că germanii pot face filme competitive, fără evrei, subiectul „Titanic”, la 30 de ani de la naufragiu, putând fi tratat și ca un motiv de persiflare a greșelilor de navigație ale englezilor și totul trebuia transpus într-un pamflet propagandistic. Nici nu era prea greu să pui pe seama neglijențelor britanice de tot felul naufragiul. Regizorul Herbert Selpin a filmat, așadar, tocmai în 1942, când orașele germane erau din plin bombardate și Stalingradul era pierdut.
Goebbels, trăind parcă într-o altă lume, insista cu Titanicul. I-a oferit regizorului o armată de actori buni, ce-i drept, figuranți din rândul armatei, care scăpau astfel de război, primeau băutură multă și toate cele. Și mai ales pachebotul „Cap Ancona”. Vasul fusese construit la Haburg, pe șantierele „Blohm&Woss” după modelul „Titanicului”, a fost inaugurat pe data de 14 mai 1927, şi a străbătut distanţa Hamburg-America de Sud timp de 13 ani. La bordul vasului au mers celebrităţi precum Clark Gable şi numeroşi alţi demnitari, care plecau să viziteze locuri ca Rio de Janeiro sau Buenos Aires. Vasul a fost rechiziţionat de către marina nazistă în 1940. Vasul a staţionat pe coasta poloneză şi a folosit drept navă de cazare sau cazarmă temporară pentru soldaţi. În momentul în care planurile de invadare a Marii Britanii au eşuat, a început o acțiune propagandistică în care se înscrie și povestea noului „Titanic”.
În film sunt combinate personajele ficționale cu cele aparținând adevărului istoric. Președintele companiei, Bruce Ismay a decis să lanseze nava la viteză maximă pentru a bate recordul pentru trecerea Oceanului și a întrece „Mauretania”, ceea ce ar fi fost o afacere rentabilă. Doar un ofițer de origine germană, Peterson, a cărui prezență în mijlocul echipajului englez este explicată foarte vag, va încerca să avertizeze asupra riscurilor, dar nu este ascultat. Filmul demonstrează umanismul pasagerilor germani în timpul scufundării, care dădeau un ajutor operațiunilor. Există scene frumoase, o utilizare excelentă a decorului, scenele de evacuare sunt impresionante. Peterson îl va acuza pe Ismay, dar nu va fi ascultat, vina căzând pe căpitanul dispărut.
Departe de teatrul de război, trupa lui Selpin lucra și ea în altă lume, își cam făcea de cap bând peste măsură, învățându-și superficial textele rolurilor. Nu veți observa aceste carențe vizionând filmul. Făcut bine și nemțește. Pentru scena scufundării vasului s-a realizat o machetă de șase metri, au fost cooptați și scafandri. Secvențele trebuiau filmate noaptea, sub lumina reflectoarelor, or asta era contrar necesarelor întreruperi a curentului electric din cauza raidurilor aeriene. Goebbels a aprobat activitatea filmărilor în orice situație.
Exterioarele au fost realizate pe vaporul care avea numai trei coșuri, spre deosebire de Titanic. Selpin s-a descurcat cu măiestrie. În timpul filmărilor însă au existat tensiuni puternice între regizorul Herbert Selpin și scenaristul Walter Zerlett-Olfenius. În timpul unui argument, Selpin a făcut observații deranjante despre armata germană, iar scenaristul l-a denunțat la Gestapo, care l-a arestat. După ce a fost interogat de Goebbels, Herbert Selpin a fost găsit spânzurat în celulă. Echipa l-a acuzat pe Olfenius de această „regizare” a unei sinucideri, însă acesta nu a fost condamnat, ceea ce duce la ordinele secrete ale lui Goebbels care a avut un oarecare regret pentru această sacrificare. Filmările au fost terminate de Werner Klingler.
Scufundarea „Titanicului” nazist a fost desăvârșită de Aliați. La începutul anului 1945 aceștia se apropiau din ce în ce mai mult de Germania, şi astfel misiunea vaporului a fost schimbată. Operaţiunea „Hannibal” a constat într-un plan de evacuare maritimă a nemţilor care se aflau pe teritoriile ocupate de nazişti, precum Polonia. „Cap Arcona” a reuşit să salveze mii de oameni din calea Armatei Roşii.
În condiţiile în care se simţea că finalul războiului se apropie, mii de supravieţuitori ai lagărelor de concentrare au fost urcaţi pe vapor, acesta fiind staţionat în sudul Mării Baltice. Prizonierilor nu li s-a dat nicio informaţie cu privire la destinaţia vasului, iar condiţiile erau oribile: mâncarea, apa şi toaletele lipsind cu desăvârşire. Aproximativ 5.000 de prizonieri au fost evacuaţi din lagărul Neuengamme, aflat la câteva mile distanţă de Hamburg, şi urcaţi la bordului vasului nazist între 18 şi 26 aprilie 1945. Pe vas au urcat şi peste 1.000 de nemţi, gărzi SS, şi alt echipaj suplimentar. Când „Cap Arcona” a ajuns în larg, un escadron de bombardiere „Typhoon” al amatei britanice a început să tragă. Aparent, britanicii credeau că la bord se aflau doar ofiţeri germani, dar n-au verificat asta în prealabil. Vasul a ars şi s-a scufundat încet, pe parcursul a câtorva ore. Din cei 5.000 de prizonieri, doar 350 au scăpat cu viaţă. Unele surse afirmă că erau evrei la bord. Altele, că prizonierii de la bordul navelor, între care și „Cap Arcona” aveau cel puțin 30 de naționalități, erau americani, bieloruși, belgieni, canadieni, cehoslovaci, danezi, olandezi, estonieni, finlandezi, francezi, germani, greci, români, ruși, sârbi, spanioli, elvețieni, și altele.
Premiera filmului a fost sistată în Germania, sala în care trebuia să aibă loc fiind bombardată. Apoi Goebbels nu a mai fost de acord cu prezentarea peliculei pentru germani. Așa că a „Titanic” a rulat cu mult succes în 1943 la Paris.
Filmul a fost lansat pentru scurt timp la sfârșitul anului 1949 în Germania, dar a fost îndepărtat rapid din RFG, la cererea britanicilor! Pe de altă parte, el a avut mult succes în RDG. Dublat în rusă de către sovietici, el a făcut și o carieră în URSS, mulți spectatori crezând că era un film sovietic.
În 1953 un alt „Titanic” a fost realizat de americani sub direcția lui Jean Negulesco. În 1958 producătorul britanic Roy Ward Baker ține să realizeze „cea mai realistă” variantă a scufundării pachebotului. Considerat ca fiind pradă a aliaților, anumite scene ale filmului „nazist”au fost reutilizate. Ceea ce este foarte interesant e faptul că Baker nu s-a sfiit să folosească, în alb-negrul producției sale, fragmente masive din filmul german, de parcă ar fi produse de echipa sa. Desigur, captura de război îi dădea libertăți depline, mai ales că anumite porțiuni erau foarte necesare, ele înlocuind exact ceea ce lipsea englezilor. Era și mai economicos să folosești munca germană în acest mod. Ceea ce apare doar în varianta lui Cameron, după descoperirea epavei este secvența ruperii în două a pachebotului. În celelalte variante vaporul se scufunda întreg.
Au apărut și teorii ale conspirației, dar și documente care atestă niște adevăruri de necontestat. Insuficiența bărcilor. Apoi, se spune într-o scrisoare descoperită recent că însuși căpitanul era sub influența alcoolului în momentul coliziunii. Că de vină ar fi fost poziția lunii. Rachetele de semnalizare ar fi trebuit să fie roșii, nu albe, altminteri cei de pe alte nave puteau crede că la bordul „Titanicului” au loc chefuri și lansări de artificii. Alți autori susțin că eleganța și disciplina englezească i-a pus pe pasageri să stea frumos la rând la ocuparea bărcilor, în loc să dea buzna. Se spune că nava era deja avariată din cauza unui incendiu care a facilitat distrugerea bordului la coliziunea cu gheața. Dar ceamai înfiorătoare teorie susține că nava a fost o capcană pentru bogătași fiind astfel construită pentru a se putea autodistruge. Căpitanul știa totul și a îndreptat vaporul spre câmpurile de gheață. (Lucru foarte asemănător cu tragedia „Lusitaniei”, planificată, se pare, de Churchill și Roosevelt).
Căpitanul Smith navigase mai mult de 26 de ani în apele de nord ale Atlanticului, fiind unul dintre cei mai buni experţi pe ruta pe care naviga „Titanicul”, în ape reci. El ar fi ştiut de la început că vasul său a fost construit pentru a elimina duşmanii iezuiţilor. „Titanicul” a fost construit spre a fi un „vapor al morţii”, care să eşueze de la prima sa călătorie. Smith ştia cu exactitate unde erau icebergurile. Totuşi, el a intrat în ele cu viteză maximă, de 22 de noduri, într-o noapte fără lună, într-un câmp imens de gheaţă de 80 de mile marine pătrate, ascultând ordinele secrete ce le primise. Acţiunile Căpitanului Smith din ultimele sale ore nu au fost cele ale unui conducător puternic şi integru. Părea că se luptă cu propria sa conştiinţă: să fie un căpitan curajos sau să asculte de maestrul său şi să scufunde nava?
Bărcile de salvare au fost insuficiente. După naufragiu nu au mai rămas decât 13 dintre aceste bărci, majoritatea pline cu femei şi copii. Aceste exemple nu arată numai aroganţa unui echipaj care credea că Titanicul este imposibil de scufundat. Toate acestea au fost planificate.
Cei trei magnaţi are se opuneau creării Sistemului Federal de Rezervă, au fost omorâţi împreună cu cei din clasele mijlocie şi de jos. Soţia lui John Jacob Astor a fost salvată. La fel și Molly Brown. Conform „The Secret Terrorists” de Bill Hughes, în spatele acestei tragedii a stat Ordinul Iezuit aparţinând Bisericii Romano-Catolice: „Vaporul imposibil de scufundat, palatul plutitor a fost construit să fie mormânt pentru cei bogaţi, care se opuneau creării Sistemului Federal de Rezervă. Pe 14 aprilie (dată din istorie la care a fost asasinat şi Abraham Lincoln) 1912, „Titanicul” s-a izbit de un iceberg şi toţi cei care se opuneau înfiinţării Rezervei Federale au fost eliminaţi. În decembrie 1913, Sistemul Federal de Rezervă a fost inaugurat în Statele Unite. Opt luni mai târziu, iezuiţii aveau destule fonduri prin intermediul Rezervei Federale pentru a declanşa Primul Război Mondial.”
După cum se poate observa S.F.R. a fost creat curând după dezastrul Titanicului.
Dintotdeauna clasa bogată a avut de câştigat de pe urma războaielor în care cei săraci au luptat şi au murit. Paginile cărţii  „The Secret Terrorists”  nu specifică numele Templierilor, Francmasonilor sau Iluminaţilor, dar aceştia sunt implicaţi în aceste conspiraţii monstruoase şi au control asupra băncilor, sistemului monetar, companiilor petroliere, corporaţiilor, guvernelor, politicienilor, armatei, poliţiei, legii şi sistemului judiciar, bisericilor, şcolilor, mass-mediei etc., etc…
Cei bogaţi şi puternici au condus întotdeauna lumea. Elita este cea care difuzează ştirile, cea care creează marile evenimente internaţionale. William Randolph Hearst a inventat ştiri şi şi-a tipărit propaganda în propriul său ziar. Se presupune că magnaţii sunt cei care au provocat căderea Bursei din 1929 şi au cauzat suferinţele care au survenit în urma Marii Depresiuni. Cei super-bogaţi au avut parte de o zi super-profitabilă din punct de vedere financiar în timpul Crizei. Cei care au pierdut tot au fost cei care doreau să investească, cei mai puţin bogaţi.
Ideea cea mai teribilă din documentarul lui Andrew Newton, preluată și in cartea lui John Hamer, este ca vasul „Olympic” a fost schimbat cu „Titanicul”. Deci, că din portul Southampton spre New York nu a plecat în voiaj inaugural „Titanicul”, ci un preschimbat „Olympic”, nava fiind cea care avea să ajungă pe fundul oceanului, în vreme ce „Titanic”, preschimbat în „Olympic” a fost în serviciu până în anul 1935 fără nici un incident.
Argumentele ar fi acestea: primul dintre cele trei vase, „Olympic”, avându-l la comandă pe comandantul Edward Smith a fost implicat pe 20 septembrie 1911 într-o ciocnire cu vasul de război „HMS Hawke” în dreptul insulei White. Pachebotul a fost serios avariat, la fel si Hawke, ceea ce a însemnat un dezastru financiar pentru „White Star Line” pentru că proprietarii au fost obligați de Amiralitatea britanică să plătească toate daunele, sume uriașe, care duceau spre faliment, asta și datorită faptului că asiguratorii n-au plătit asigurarea.
Asa ar fi putut apărea ideea unei „inginerii”: nava avariată și reparată în proporție de 30 la sută din suprafață, „Olympic”, a devenit „Titanic”. „Titanicul”, nefolosit încă, a fost redenumit „Olympic”. Cum „Olympic” este în proporție de 98% identic cu „Titanicul” există voci care afirmă că cele două nave au fost schimbate, zvonuri apărând încă din timpul construcției „Titanicului” printre muncitorii santierului Harland & Wolff.  Vechiul „Olympic” a fost trimis într-un al doilea voiaj inaugural sub numele de „Titanic”. (Andrew Newton spune ca acest gen de fraudă navală se practică și astăzi cu nave identice.)
Apoi aflat printre aisberguri, a intrat în mod voluntar într-unul, în speranța că oamenii vor fi salvați de nava Californian (care aștepta între gheturi la vreo 13 mile depărtare). In final, vasul scufundat urma să obțină o asigurare grasă, care a fost de 12 milioane de dolari în vreme ce „Olympic” costase in jur de 3. Ipoteza teribilă este susținută de multe dovezi și mărturii de epocă, strânse de Andrew Newton.
Astfel, vasul zis mai nou „Titanic”, avea o „usoară, dar permanentă, înclinare spre stânga” (dupa cum a observat ofiterul Lawrence Beesley, dar și „alți pasageri supraviețuitori”), și asta ca urmare a incidentului lui „Olympic” cu nava „Hawke”. Viteza maxima a pachebotului a fost de 21 de noduri, în vreme ce adevăratul „Titanic” ar fi trebuit sa aiba 23. Ambele argumente duc spre avariatul „Olympic”.
La procesul „Titanicului”, Harold Sanderson care reprezenta Harland & Wolff, a repetat de mai multe ori în fața instantei cuvântul „Olympic” atunci cand se referea la „Titanic”! Se mai aduce in discuție faptul că o mulțime de fochiști și mașiniști au refuzat să se ambarce pe „Titanic” (pentru că ar fi știut că este vorba de avariatul „Olympic”) deși era o cerere disperată de locuri de munca în acea vreme.
Cat despre nava „Californian”, si ea proprietate a lui J.P. Morgan, comandată de Stanley Lord, ar fi primit ordin, într-o acțiune premeditată, să se oprească între aisberguri în noaptea de 14 aprilie (în loc să navigheze printre ghețuri cu viteza maximă, așa cum erau reglementările navale ale timpului), așteptând niște semnale de la „Titanic”. Întâmplarea a făcut ca nici SOS-urile de la „Titanic” să nu fie recepționate de „Californian”, nici rachetele luminoase lansate de „Titanic” să nu fie interpretate corect de comandantul Lord, ceea ce a facut ca, într-un final, „Californian” să rămână pe loc, ratând operatiunile de salvare, greul căzând în cele din urmă pe nava „Carpathia”. Până la moarte, în 1962, căpitanul Lord nu a scăpat de stigmatul inacțiunii în cazul „Titanic”.
Așa că, finanțatorul navei, J.P.Morgan are la bord trei inși pe care ar vrea să-i vadă morți, iar propietarul Bruce Ismay, o navă ajunsă fier vechi plutitor pe care vrea să o trimită pe fundul Atlanticului. Crima perfectă, scufundare intenționată, pentru asigurare sau ambele?”

Advertisements

1 thought on “„Titanic” sau „Olympic”?

  1. Pingback: „Titanic” sau „Olympic”? — ALTERA PARS – Mihail stories

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.