Individualitatea actului de creație


 

Specificul național, Idealul național sunt teme reîncălzite mereu în derularea diferitelor regimuri pentru a-și justifica și fructifica politica. Mai nou, goale de conținut, dar le suspectez că se prezintă astfel de mai mult de o sută de ani. Ce interesantă ar fi o teză de doctorat, de pildă, care să se ocupe de „specificul național într-un domeniu al artelor Statelor Unite ale Americii”. Această lume multietnică și multiculturală trăiește prin individualitățile ei, printr-o creativitate particulară ce nu are nimic comun cu obștea. Diversitatea peisajului etnic și cultural este practic infinită, în mișcare. Desigur, poți trăi în comunitatea de care ești legat printr-o descendență comună. Este o astfel de frăție în Sudul Canadei, arealul Toronto. La Hamilton-Ontario există și un Câmp al românilor, probabil unic în Nord-America, unde au loc periodic întâlniri artistice, socializări și schimburi de nostalgii după țara de baștină. Se poartă și costume naționale, se servesc mâncăruri tradiționale. Se scriu cărți pe care le citește comunitatea, în cerc restrâns. Totuși, preoții ortodocși îi îndeamnă pe părinți să le deschidă copiilor drum liber spre limba engleză, de care vor avea mai multă nevoie acolo decât de graiul de acasă. Aceste fenomene au fost posibile datorită politicii de populare mai lesnicioasă a Canadei cu imigranți din Estul Europei – mână de lucru ieftină. În Statele Unite situația este alta, dar nu foarte diferită, American Dream tinzând să omogenizeze într-un ritm aceelerat populațiile nou venite.
Despre un ideal național, care ar fi trebuit să existe pentru justificarea unirii cu noile teritorii după marele război mondial, nu putem spune decât că el a reprezentat o abstracțiune, o iscusită temă de meditație, venind dinspre o pătură destul de subțire de intelectuali politici. De pildă, atmosfera dinainte de 1916 era următoarea: mulţi dintre români, ţărani (80 la sută din populaţie) şi neştiutori de carte (60 la sută), aveau cu totul alte preocupări şi alte griji, nici nu auziseră de idealul naţional. Acesta era prezent în sfera mult mai restrânsă a opiniei publice, formată din persoane cu oarecare fond de cultură şi manifestând mai mult sau mai puţin interes pentru treburile publice. Această pătură mijlocie a impus un artificiu social într-un context istoric favorabil. Înfrângerea imperiilor, datorată prezenței americane în război, a favorizat împlinirea identitară a statelor devenite unitare, la umbra wilsonismului. Din acest moment naționalismul devine politică de stat, cu toate consecințele, de la moderație la extremism. Doar cu puțin mai târziu, în țările cu sistem socialist s-a dat un impuls nou naționalismului prin noi criterii de afirmare a puterii și impunând creației artistice obligații de susținere necondiționată a acesteia. „La nationalisme c`este la querre” avea să spună Mitterand. Statele țin cu tot dinadinsul să confiște fenomenul artistic, impunând, prin mijloace specifice o ambianță de neîncredere în personalitate, în individ, proliferând populismul pe toate palierele sociale. Disprețul pentru creatorul însingurat, marginalizat de propriile-i demersuri consacră multă energie în lansarea unor capcane menite să polarizeze mulțimile spre doctrine sau tot felul de emulații în colectivități în care inițiativa individuală se pierde în anonimat. Colectivismul se manifestă cu voioșie și în noua noastră democrație prin propagarea folclorului, considerat, ca pe vremuri, o formă de manifestare a geniului colectiv, această fantasmă inexistentă, dar confortabilă majorității…
A. Adler, vede în creativitate un mijloc de anihilare a complexul de inferioritate, specific individului. Creativitatea este, după el, o formă de adaptare superioară întrucât prin activitatea creatoare individul se autorealizează pentru a deveni util ambianței sociale. Conștient de propria sa cantitate neglijabilă, posesorul de creier privat se va ambiționa în domeniul creației folosindu-și toate resursele. Travaliul său artistic presupune o cunoaștere profundă a tehnicilor practicate de înaintași, o virtuozitate în manevrarea cuvântului și o conștiință de sine, în plenitudinea personalității sale. Materialul său cultural-artistic, în cazul nostru creația literară, poate ajunge la o maximă concentrare a densității, suportând constrângeri asumate, adesea convenții autoimpuse și o siluire ascetică în evitarea expresiei difuze și verbiajului, atât de frecvente în lumea înconjurătoare. Punerea în pagină a unor asemenea texte presupune o înclinație temperamentală ereditară rezultată din sonoritatea cuvântului bine temperat. E greu de crezut că asemenea performanțe se pot realiza fără o cunoaștere teoretică și practică a tehnicilor versificației.
Așa-zisele școli naționale muzicale au scos la iveală „bogățiile folclorului” din diferitele zone periferice ale Europei. Lipsa de viziune individuală, utilizarea colajului, citatului au dus, cu timpul, spre o subțiere a acestor modalități de expresie artistică. Factorul esențial care a contribuit la punerea în umbră a acestor jocuri etnice, cu toată culoarea lor adusă în obrajii clasicismului, a fost asaltul romantismului, cu cortegiul de personalități care au creat influențe, altele decât cele ale nostalgiei identitare, apoi a sosit valul modernității expresioniste, în context postbelic, aducând fațete tragice și expresive care au corodat tonalitățile tradiționale, ba chiar și modurile populare. Atonalismul, dodecafonismul au devenit apanajul unui club exclusivist de compozitori, având în comun doar noile mijloace de expresie, agresivitatea acestora. În ansamblu, față de aspectele depersonalizării individului din perimetrul școlilor naționale, arta modernă se sprijină pe forța unor personalități singulare. Expresionism și impresionism există și în artele plastice sau literatură. Noul roman francez sau englez, pointilismul, abstracționismul, curentul counter-culture etc. au scos din priză elitele naționale.
Globalizarea socială, circulația generalizată a persoanelor și valorilor au afectat grav sau pur și simplu au pus în discuție concepțiile despre națiune. Curentele și școlile tradiționale au fost înlocuite de post-modernismul noii ere, care este una a individualității creatoare, trăind în spații reale sau virtuale de dimensiuni variabile. Resuscitarea naționalismului rămâne în sfera politicului. Arta secolului XXI nu-și mai plătește tributul regionalității periferice, „geografiei literare”, ci tinde spre universal. Nici nu mai contează personalitățile sau ambianța socială care au generat/inițiat această desprindere. Indivizii creatori aparțin umanității în general, înlăturând barierele limbajului de baștină, traducându-se în limbi de largă circulație. Modernitatea face inutilă raportarea la un anumit spațiu generic. În unele cazuri, pentru a se extrage dintr-un mediu toxic, naționalist, artiștii recurg la emigrare. Există comentatori, critici, care folosesc balastul identitar în exegezele vizavi de personalitățile creatoare. Nu există ceva mai fals decât să pui la baza operei unor înaintași ai perioadei post-moderniste, să zicem Brâncuși sau Bartok, tocmai motivele populare, „inspirația” din anonimatul etnic. Pot exista, pe alocuri, citate, mimetisme, parodieri ale spiritului popular, dar acestea sunt folosite ca simple addicții la esența naturii absolut privată a forței creatoare individuale.
Bach se sprijinea pe experiența muzicală a colectivității. Instaurarea serialismului nu avea această acoperire socială, ci era un produs prin excelență individual. Arnold Schoenberg, expresionistul austriac era ferm convins că în crearea frumosului experiența colectivității n-are nici un cuvânt de spus. „Frumosul nu provine dintr-o experiență colectivă, ci din experiența câtorva.” De aici vine desconsiderarea muzicii al cărei autor face apel la elementul folcloric. „Când banalitatea și trivialitatea își descoperă omogenitatea, se naște ideea națională”, afirmă el.

Advertisements

Din lada cu vechituri


*Ar fi cazul să se mai globalizeze și gloaba noastră.

*Hai să-ți vând un pont, zise și-i vându Pontul Euxin.

*Când ieși de la medic, o luă la sănătoasa.

*Rușii sunt modești, se mulțumesc cu Putin.

*Coca nu se mulțumea numai c-o cafea.

*După vot se năpustiră la șampania electorală.

*Singurul lucru fundamental la președinte a fost statul pe scaun.

*Unde-i rege, nu-i tocmeală.

*Demnitarul a fost ales în ununimitate.

*Noi l-am uns domn, noi o să-l degresăm.

*Am văzut în locul unui tur de forță, un fur de torță.

*Autorul preferat al milionarilor e Ion Dubai Beleanu.

*Credem în puterea slabă și-n opoziția puternică.

*Vă propunem, în emisie, o pauză de duplicitate.

*Culmea grădinăritului este grădina lui dumnezeu.

*În istorie marile cotituri le-au făcut cei roși în coate.

*În firma noastră toți lucrătorii și-au îndeplinit… vârsta.

*În evul mediu papa făcea sesiuni de excomunicări științifice.

*La noi fiece compartiment își are propriul comportament.

*Domolii se lasă mâncați de molii.

*După schimbul de noapte urmează schimbul de mâine.

*Creasta are un singur cocoș, cămila – două cocoașe.

*Privirea cruciș născocea litera X.

*Fiecare reporter bea bere Porter.

*Nu mai ține figura să faci artă figurativă.

*Avea și el combinațiile lui, venea acasă cu combina.

*Pentru o adaptare mai rapidă să mergi la Paris cu parizer de acasă.

*La anticariat fac anticameră cărțile cariate.

*Cariatidele aveau dinții atât de cariați, încât nu mai puteau susține maxilarul de sus.

*Pentru abateri dumnezeu i-a ridicat carnetul de circulație a sângelui.

*Singurul care mergea neabătut pe drumul pocăinței fu abatele.

*Mașina lui se comportă ca un fier de călcat.

*Profesorul distrat încheie mediile de vârstă.

*În ziua în care balaurii se culcă pe lauri, pot rămâne fără capete.

*Vă orez la mulți ani, spuse el în chinezește.

*La apus soarele e un nobil scăpătat.

*A mai rămas un os, Eros!

*Colosul roade Rhod-osul.

*Unii-s în câmpul muncii, alții la munca câmpului.

*Unii fac ciorbă de burtă, alții burtă de ciorbă.

*Câinele credincios merge la biserică.

*N-a pus orice condiții, ci condiții sine qua non.

*Struțul măcar de și-ar ascunde în nisip capul răutăților.

*Cea mai mare lipsă în gestiune o are vânzătorul de țară.

*Întunericului îi e teamă și de umbra lui.

*Căldura lui sufletească mă lasă rece.

*Uneori trebuie să folosești scara pentru a pune punctul pe i.

*Se slujea de baghetă pentru partea introductivă…

*Spărgătorul veni la spartul târgului.

*Școala nu e locul unde învață copiii, ci unde lucrează dascălii.

*There is creative reading as well as creative writing.

*The desire to write grows with writing.

*The only reson for being a professional writer is that you can`t help it.

*Dragnea a zis că se lasă de fumat. Mulți români se lasă și de mâncare.

*Iohannis nu încape în Germania.

 

*Azi am ascultat la Filarmonică „RECVIERMELE” lui Morțat.