„Optisprezece” sau vorbirea incorectă


Ille de France este zona din jurul Parisului care pretinde că vorbește cel mai corect franțuzește. Nu se poate spune același lucru despre vorbitorii din jurul Bucureștilor. Sunt la fel de regionali ca și maramureșenii, bănățenii etc. din zonele rurale. De la Centru se difuzează prin mass media noastră de toate zilele cuvinte pronunțate greșit.

E o problemă de cultură generală sau e ceva mai grav. Observ că românii din interiorul arcului carpatic, care au ajuns în contact cu alte culturi și limbi ale Europei Centrale, nu numai că au, conform unor observații recente, un ADN diferit de cei de dincolo de munți, dar și o conformație craniană care le ușurează, de pildă, pronunția unor cuvinte care conțin vocale cu „tremă” (germ. „umlaut”) Ö și Ü. Cred că o majoritate a populației va pronunța „io” și „iu”. Nici să-i pici cu ceară nu pot altfel. Sau nu vor. Așa cum pocesc cuvintele din altă limbă. Li se întâmplă și altora, rușii fac din „H” un „G”, până și câinii lor latră „Gav-gav” și nu „Hau-hau”, englezii aplică propriile lor reguli fonetice unor nume proprii, „Ekilis” în loc de „Akilis”, o serie de popoare nu se pot apropia de diacriticele noastre (semn grafic care însoțește o literă a alfabetului și marchează o anumită valoare fonetică)  ă, â, î, ș, ț, pocesc și pe cele din propria limbă. Deseori, numeralul cardinal „optsprezece” este pronunțat în mod greșit „optâsprezece”, „optisprezece” sau „optusprezece”, iar numeralul „șaptesprezece”devine automat „șaptisprezece”. Aș numi asta „vocalizare”, latinitatea noastră împăcându-se mai greu cu abundența de consoane alăturate, confortabile doar germanilor, dar și unor slavi de la Nord, precum cehii sau polonezii. N-am întâlnit prea mulți români care să poată pronunța numele magazinelor Lidl. Ei o dau cu „Lidăl”. E la fel de confortabil ca și „optisprezece”. Mulți rostesc, tot în mod eronat, clasa a „doisprezecea” în loc de clasa a „douăsprezecea”. Aici nu mai e confortul „vocalic” sau incapacitatea maxilo-facială de a pronunța cuvinte din altă limbă. E incultura crasă, instaurată de libertatea postrevoluționară de a te juca în mod periculos cu corectitudinea limbii. Și-apoi, degeaba merg copiii la școli, dacă în familie se vorbește greșit. Cu prilejul centenarului Unirii am auzit cu îngrijorare la toate megafoanele pronunțându-se „o mie nouă sute optisprezece”? Ce altceva era decât inconștiență și lipsă de respect pentru istoria neamului și pentru limba sa, ca un fagure de miere.

Advertisements