Turneul


(Memorii autentice)
Vacanțele studențești erau o delectare la Lugoj. Eram la părinți, aveam încă și bunici. Umblam pe la cenaclul Casei de cultură a municipiului, cu bicicleta pe diverse coclauri, cu yola pe Timiș, la pescuit, clămpăneam la pian, învățam pe de rost simfoniile lui Beethoven, dirijând în oglindă. Cunoscusem câteva fete care brusc începeau să scrie poezii, pentru că și eu scriam. Pe preferata mea am dus-o într-o excursie pentru care a trebuit să merg la ea acasă, să cer consimțământul tatălui. Individul m-a primit stând în pat, cu o sticlă alături, spunându-mi că se aprobă și că pe vremea lui „pețitorul” intra și pe geam în casa fetei. Nu eram pețitor, iar mama mi-a aplicat o palmă auzind că vreau să mă-nsor. Cu Geta Tătaru. „Studiile în primul rând! Văd că stau la coadă fetele ca să te agațe”.
Am primit și prima mea pereche de blugi, adusă de tata, din Iugoslavia, marca Free, de firmă. Auzisem de generația Beat, de concertele lui Dylan la San Francisco și ceea ce reținusem, din purtatul blugilor, era că trebuia să intri în apă pentru ca ei să se muleze pe corp, să devii sexy. Și dacă tot eram cu gașca la plimbările de seară, ștrandul era locul nostru preferat. După o bere la halbă, din alea cu guler lat, băieții care însoțeau colegele de grup își lăsau cămășile pe scaune și plonjau în bazin. Ieșeam uzi și cu blugii mulați pe corp. Era o adevărată modă baia nocturnă.
Cine a îmbătrânit își amintește de era în care femeile trebuiau să facă plozi mulți. De aceea, îndrăgostiții aveau probleme, fetele nu voiau să rămână însărcinate, iar demersurile masculine erau adevărate torturi. Ele se temeau de viol. După asemenea seri, de „condus fata acasă”, eram terminat, părinții mă așteptau cu cina, îngrijorați de mutra pe care o aveam…
Directorul Casei de cultură m-a contactat. Am întrerupt aventurile pentru că Teatrul Popular lugojean avea nevoie de actori. Se pripășise pe la noi un „regizor ambulant”, cred că-l chema Tudor Branea, care voia să scoată bani. Și cultura voia bani. Se va pune în scenă „La Mandragola” de Niccolo Machiavelli. Pentru rolurile îndrăgostiților, regizorul alesese o oportunistă frumoasă și neapărat, Lucian, că el scrie și la presă, la Timișoara. Da, recunosc, eram o pereche arătoasă și eu făcusem ceva pasiune pentru acea Meden, o bulgăroaică, și asta a durat niște ani. Despre prestația noastră în piesă a scris elogios chiar colegul meu de facultate, Ion Marin Almăjan, în cotidianul „Drapelul Roșu”. Cât despre regie, nici nu era necesar să mi se dea indicații, căci eu îmi depășisem atribuțiile, îmbrățișând-o de scenă pe Meden foarte reality. Plouau din săli aplauze pentru „firescul” interpretării. Agresivitatea comportării mele scenice au cam surprins-o. (După plecarea mea la Timișoara și București marea mea pasiune a și rămas gravidă, continuând să facă teatru. În timp ce ea era pe scenă, copilul mic stătea singur, în sală…)
Teatrul Popular o luase pe turnee în țară. Uneori, după spectacol eram primiți la felul doi, cu țuică. Nu mai știu din ce localitate doamnele din spectacol au plecat acasă cu o mașină. Bărbații au rămas cu paharele. Iar în întunericul unui microbus regizorul, de altfel vârstnic și holtei, m-a îmbrățișat, tinzând spre părțile tabu. Am ripostat, cerând șoferului să oprească. Branea părea că nu vrea să se potolească din pornirile lui speciale, așa că am ieșit din mașină și am mers pe jos câțiva kilometri până în oraș. I-am raportat directorului Casei cele petrecute, dar el nu voia să renunțe la un asemenea regizor. Am renunțat eu și au rămas cu piesa în pom.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.