„Ziua Mari(a)nei”


Foste șalupe de război germane, cu pescaj maritim, ULIU și ȘOIMUL, transformate în nave de pasageri și aduse pe Canalul Bega. Ele nu mai există azi.

Este debarcată de pe trailer motonava PELICAN. Ulterior a ars. După cum se vede, am fost de față. Două macarale, între care una japoneză, a ridicat nava și a pus-o pe apă în mijlocul orașului. Am cunoscut un grup de marinari timișoreni, care atestă această profesiune ca una din cele specifice orașului.

Barajul tip Stoney de la Sânmihai, pe Canalul Bega

Ecluza de la Sânmihai, în reparație

Având eu multe afinități cu navigatul, l-am cunoscut pe căpitanul portului Timișoara, PÂSLARU, bănățean din Almăj și ne-a venit ideea sărbătoririi Zilei Marinei, ani de zile, în prima duminică a lui august, la podul Mihai Viteazu. Din partea presei am participat eu. A cântat fanfara Securității, din proprie inițiativă, au defilat vaporetele care se mai puteau ține pe linia de plutire în anii optzeci, PELICANUL, ULIU, ȘOIMUL etc. La pod s-au organizat jocuri marinărești, inclusiv echilibristica pe bară pentru înhățarea sticlei de șampanie sau purcelului, concurs de înot pentru prinderea unor rațe sălbatice. Apoi urcau la bord cetățenii, pentru plimbări până la podul Modoș sau ecluza Sânmihai. Așadar, cred că sunt singurul scriitor din lume care a contribuit la organizarea Zilei Marinei, pe un canal navigabil dezafectat.

În 1716, Eugen de Savoya ordonă lucrări de hidroamelioraţie şi īn acelaşi an contele Claudius Florimund Mercy, guvernator al Banatului, pune să se efectueze lucrări de desecare a mlaştinilor, īntīia regularizare a rāului Bega, īn aval de Făget, de fapt realizarea unui CANAL DE PLUTĂRIT pentru aducerea lemnului atāt de necesar arderii cărămizilor pentru zidurile noii cetăţi constelate, īn stil Vauban. Īn paralel īncepe săpatul CANALULUI DE NAVIGAŢIE, pe o distanţă de 70km īn aval de Timişoara.

Īntre 1727 şi 1732 canalul e gata, graţie muncii de robotă a autohtonilor şi coloniştilor şi prima navă parcurge drumul Timişoara-Panciova, deschizāndu-se navigaţia fluvială. Īn 1757 soseşte īn Banat genialul hidrostatician Maximilian Fremaut. Printr-un ingenios sistem de canale se face desecarea uriaşelor mlaştini de la Ilanca şi Alibunar, absolut toate rāurile şi pārāurile din Cāmpia Tisei fiind īndiguite. Viaţa localnicilor devine mai sigură īn aşezările lor. Absolut uluitoarea descoperire a olandezului, cu aparatele sale din epocă, a fost aceea că, fenomen unic īn lume, rāurile aproape paralele, Timişul şi Bega, au albii situate la īnălţimi diferite faţă de nivelul mării. Īn aval de Lugoj, albia Timişului curge mai sus decāt Bega. Aici a fost amenajat un nod hidrografic; se barează Timişul printr-un dig, iar o parte din apele sale pleacă pe un canal DE ALIMENTARE spre Bega, locul de confluenţă fiind aproximativ aproape, la Chizătău.

Canalul navigabil devine mai adānc. Dar pentru a preveni pentru totdeauna inundarea Timişoarei, apele īn plus trebuiau deversate undeva, īnainte ca ele să ajungă īn metropolă. Fremaut a descoperit la Topolovăţu-Mic locul īn care Bega curge mai sus decāt Timişul, aşa că se construieşte un dig-ghilotină şi un CANAL DE EVACUARE, apa īn plus putānd pleca īnapoi īn Timiş. S-a spus că lucrarea este situată la un nivel de vārf printre rezolvările hidrotehnice ale epocii pe plan european. Portul Timișoara devenea internațional. Odată cu proclamarea imperiului austro-ungar, Banatul revenea Ungariei, Canalul Bega rămānānd o importantă legătură cu Marea Nordului, prin reţeaua de canale Rhin-Main-Dunăre. A rămas īn grija administraţiei imperiale modernizarea importantului Canal, care se vărsa īn Tisa, La Titel, nu departe de joncţiunea cu Dunărea. S-au construit şase ecluze, cu barajele aferente, cel mai mare fiind la 10 km de Timișoara, asigurând un nivel de apă mai ridicat, porțiune pentru iernatul navelor mari. Denivelarea  īntre Timişoara şi Titel (în Serbia, pe Tisa) este o cascadă virtuală de opt metri.

 

„Căpitan la 15 ani”, la mare. Peste treizeci de ani aveam să particip la organizarea „Zilei Marinei” la Timișoara, pe Canalul Bega.

Lungimea totală a şenalului navigabil, de la Uzina de apă Timişoara la vărsare este de 118km.
Anul 1839 īnregistrează un vārf de navigaţie. Transportul de pasageri cu nave cu abur se deschide īn 1869, realizāndu-se curse regulate pānă la Dunăre. Pānă la Primul Război Mondial Timişoara devine un important port la Dunăre, Palatul Ancorei adăpostind amiralitatea, căpitănia (din 1928) şi sediul firmei internaţionale de navigaţie fluvială. Toate au căzut după WW1, întrerupându-se navigația pe teritoriul iugoslav. Ceea ce au creat imperiile Habsburgic și Austro-Ungar a încetat odată cu fracționarea Banatului între România și Serbia.
Din “Instrucţiuni de navigaţie pe Canalul Bega” aflăm că sunt admise vase pānă la 68 de metri lungime, (pentru ele existānd, lāngă port, un golfuleţ, ca loc de īntoarcere), 8 metri lăţime şi pescaj de 1,25 metri, deplasament pānă la 1500 de tone. Olanda, Germania, Franța etc. ar ști să întrebuințeze un asemenea Canal, sistemul hidrotehnic și de navigație Timiș-Bega fiind unicat mondial.

Pānă acum o jumătate de secol mai erau īn activitate două drăgi, construite la sfārşitul secolului XIX, la Budapesta şi Linz, modernizate, mai bine-zis cārpite la Timişoara. Rămăseseră īncă īn memoria timişorenilor vapoare precum    „Rāndunica”, fost yacht regal maghiar, „Isaccea”, „Pionierul”, „Corvinul”, „Lugojelul” pe post de şalupe de īntreţinere, două foste şalupe de război transformate īn nave pentru pasageri, „Şoimul” şi „Uliul”, ceva mai recent fiind adus din delta Dunării „Pelicanul”, care a venit pe un trailer cu o sută de roţi īntrucāt ecluzele de pe teritoriul sārbesc erau colmatate, contrar regulamentului apelor internaţionale navigabile. Vecinii probabil nu mai folosesc nici ei Canalul Bega, avānd un canal Dunăre-Tisa-Dunăre, care intersectează Bega, la construcţia căruia s-a excavat o cantitate cam egală de pămānt ca pentru Suez.
Canalul Bega este singurul din Europa care nu este utilizat. Din lipsă de fonduri şi de interes. Olandezii ne-au propus contribuţia lor gratuită  la repunerea īn funcţiune, dar Băsescu s-a dezinteresat personal să lase Canalul Bega și construirea unei autostrăzi Timișoara-Szeged, cu sprijin maghiar. Idioțenie, dezinteres şi refuz. Doar inconştienţa poate să ignore această cale de transport ieftină şi gata construită.

***

TRAVERSADA CU VELE A BRICULUI „MIRCEA” În 1975, titularul Departamentului Forţelor Maritime al SUA a trimis o scrisoare generalului Ion Coman, în care se preciza că are „marea plăcere de a invita Marina Militară a României să participe la o paradă internaţională care va avea loc la 4 iulie 1976. Parada va consemna a 200-a aniversare a independenţei SUA. Sărbătorirea acestui eveniment bicentenar, care va fi organizat împreună cu «Operation Sail 1976» va recunoaşte importanţa oceanelor în istoria şi viitorul SUA, va celebra frăţia comună a marinarilor tuturor naţiunilor”
Se crea astfel şansa ca o navă militară românească, de altfel construită în Germania, să realizeze, pentru prima dată în istoria Marinei Militare, traversada cu vele a Oceanului Atlantic şi să reprezinte România la marea sărbătoare a poporului american. (Majoritatea informațiilor sunt luate din cartea lui Radu Theodoru „NOI, MIRCEA ȘI ATLANTICUL”).  În premieră o navă sub pavilion românesc – o traversadă cu velele. „Mircea” a acostat în Canare, în portul Las Palmas, pentru aprovizionare, înscriindu-se pe „drumul lui Columb”. Din acest moment a început navigaţia exclusiv cu vele. Stabilirea coordonatelor velierului în Oceanul Atlantic, pe parcursul celor 3321 Mm cât a măsurat traversada, s-a făcut exclusiv pe baza observaţiilor astronomice, simultan la stele pe timpul crepusculului nautic de seară şi dimineaţă, iar ziua la soare, conform artei navigaţiei din epoca de glorie a velierelor din secolele XVII-XVIII, care făceau naveta între Europa şi cele două Americi. Corectitudinea calculelor a fost confirmată de precizia sosirii velierului pe farul din extremitatea nordică a insulei Tobago din Arhipelagul Trinidad-Tobago, situat în Marea Caraibilor.

Preşedintele Ford şi cei 3.000 de invitaţi au privit defilarea navelor de la bordul portavionului „Forrestal”, la New York.

(Pentru acest material am utilizat mai multe surse, din care cea mai importantă e cea a cărții lui Theodoru, cu care am fost bun prieten. Înainte de periplurile lui pe mare, cu yachtul propriu și cu bricul, l-am cunoscut la Lugoj, în biroul său de lucru. Trăia exclusiv din scris. Frecventa cenaclul lugojean unde se întâlnea și cu mai tânărul Nicolae Breban. Amândoi reușeau să creeze discuții foarte interesante, care m-au captivat. Ulterior Theodoru devenea, ca și mine, timișorean, Breban plecând la București. Am participat alături de Theodoru la mai multe acțiuni ale filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor.)

 

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.