Anina


Spre deosebire de regățeni, care pun accentul pe „i”, bănățenii în pun pe primul „a”. Dar ce importanță mai are chestia asta? Huila nu mai interesează în România. Dar ce am eu cu huila? Încă în primul an de facultate, colaboratorii revistei Orizont, membri ai cenaclului filialei scriitorilor timișoreni, la inițiativa nu mai știu a cui, probabil a partidului, ni s-a propus să mergem într-o documentare acolo și să scriem reportaje pentru presă. Cea mai adâncă mină din Europa ne oferea întâi o călătorie pe una din cele mai vechi linii de cale ferată din fostul imperiu. Erau, de fapt, două; una a fost abandonată, pe versantul muntos vizavi de actuala. Un inginer italian a construit inițial ceva inadecvat, proiect abandonat și omul s-a sinucis. Trenul trecea pe lângă Ciudanovița, de unde se extrăgea uraniul. Se vedeau puțurile de beton, deja crăpate, unde fusese îngropat reziduul radioactiv. Sinistru. Am cunoscut la Anina, într-un bar, un inginer care a lucrat în mina de uraniu. Nu avea nici un fir de păr pe craniu…
La prima coborâre în mină, colegele de sex feminin au rămas afară. Am primit lămpi cu carbid, grele de cinci kilograme. „Lifturile” ne introduceau la peste un kilometru sub pământ. Urechile se înfundau. În abataje minerii lucrau cu pichamere, la 50 de grade, fără straie pe ei. Praful le-ar fi produs leziuni dacă ar fi avut îmbrăcăminte. Apoi am urcat pe niște așa-zise „suitoare”, un fel de casă a scărilor între etaje/abataje, pe trepte înguste, fiecare suitor având circa 40 de metri. Ne temeam să nu scăpăm lămpile anti-metan în capul celui ce jos. Reportajele apărute au fost bine cenzurate.
La a doua mea scufundare în mină, tocmai se aniversa străpungerea
cotei subterane de doi kilometri, record european. Aveam acum un reportofon, eram angajat la radio. Mi-a fost interzis reportofonul, care, alimentat cu baterii ar fi declanșat, mă îndoiesc acum, exploxii în subteranul saturat cu metan. Am asistat la străpungerea 2000 și am luat interviuri afară.

 

Advertisements

Știința de carte a dus înspre civilizația laică apuseană


Un teritoriu cu multă populație colonizată, fără vechi tradiții care să se opună noilor curente europene, mercantilismului și culturii moderne.  În prima etapã a Luminilor în Banat s-a avut în vedere lãrgirea pãturii știutorilor de carte în limba românã. Nu ar fi slujit cu nimic Imperiului un trib de  ineficienți pentru lumea europeană din care făcea parte. Sunt absolut inexacte opiniile celor care acreditează ideile cum că ar fi fost în interesul imperial ca obscurantismul și relațiile medievale să domine populația românească. În Câmpia Tisei populația rurală primise mult pământ de la stat, arhitecți europeni au stabilit configurația localităților și dimensiunile clădirilor în funcție de numărul locatarilor…

După principele Rakoczy I a venit rândul demersului theresiano-iosefin să stimuleze tendința spre identitatea neamului românesc din Vestul teritoriului actual, descoperirea conștiinței de sine a acestor supuși austrieci. Statutul particular al Banatului a asigurat un succes deosebit programului școlar al reformismului, incomparabil mai amplu decât în alte provincii cu populație românească de pe teritoriul actual al țării, neîntâmpinând opreliști oficiale…

În 1763 Cancelaria aulicã solicita administrației si celor doi episcopi bãnãțeni sã procedeze la organizarea de școli noi în comunele Banatului., învățământul fiind unul exclusiv laic. Administrația respinge propunerea, recomandând, în schimb, orientarea populației spre agricultura intensivã, întrucât școala bisericeascã era considerată suficientã. Un rãspuns asemãnãtor dãdea si episcopul Vârșețului…Chiar în cadrul „privilegiilor ilire” acordate populatiei ortodoxe, sârbii minoritari se considerau o nație aleasă. Dialogul autoritãtilor centrale cu forurile locale au condus la concluzia împãrãtesei MARIA THERESIA:

„…școlile tineretului laic, însã, fãcând parte a politicii, ca si școlile catolice, trebuie sã fie subordonate forului politic, iar clerului i se va permite o influențã numai în mãsura necesarã ca tineretul sã fie instruit și la religie”. Iată cât de însemnat era STATUL LAIC pentru habsburgi. Coregentul JOSEPH II, vizitând provincia, constatã un analfabetism cras, inclusiv în rândul cnezilor și clerului. În 1769 se numește un director școlar ortodox și se propune editarea manualelor în românã și sârbã, separat. Împãrãteasa aprobã aplicarea reformei doar pentru Banat. Fãrã a fi eliberat total de controlul bisericii, învãțãmântul poporal devenea componentã a politicii de stat. Se încearcã introducerea literelor latine, dar episcopul de Vârșeț se opune, de dragul opoziției. Dar fără succes. Slavii să-și aibă alfabetul lor.

De la Viena vine ordinul: „pruncilor celor românești, de vor pofti a învãța vreo câțiva ani, cãrțile fãrã de bani li se vor da”.  Se instituie pedepsirea pãrinților care opresc copiii sã vinã la școalã. Alfabetizarea devine intensivã. Pânã în 1802 numãrul școlilor sârbești a crescut de 1,7 ori, iar al celor românești de 14,2 ori !  Comparativ cu școlile germane, ritmul dezvoltãrii școlilor românești este foarte mare: o școalã în fiecare localitate! Apare și alfabetul latin, în sfârșit!
În 1829, când în confiniu s-a introdus învãțãmântul obligatoriu, s-a realizat o școlarizare de 100%.  Situația este excepționalã în comparație cu celelalte provincii românești, dar și cu alte teritorii din monarhie sau din Europa. În regiunea Vienei prezența era aproximativ aceeași ca în Banat. În Anglia și Țara Galilor, în preajma anului 1800 cuprinsese circa 67%, în Scoția 78%, în Franța 50%, cu mari decalaje de la o regiune la alta (24%, 12%) , iar în Provence nivelul era foarte scãzut. Pe ansamblul Frantei alfabetizarea ajunsese la finele secolului XVIII la 47% (populație masculină) si 27%(feminină). În Banat avântul economic, industrial, este paralel cu școlarizarea, întinsã la un nivel comparabil cu nivelul mediu din țãrile Europei occidentale sau din Prusia. (Document, ILUMINISMUL ROMÂNESC de Nicolae Bocșan. Titlul inițial, propus de autor, dar respins de cenzura socialistă era ILUMINISMUL BĂNĂȚEAN.)
Urmãtoarea etapã pe traseul formatiei intelectuale a fost Universitatea din Pesta, unde majoritatea studenților români erau bãnãțeni. Susținãtori – desigur membrii coloniei macedo-române, recompensați, de stat, pentru mecenat. Tipografia din Buda a avut și aici un rol important. Este momentul în care apare Emanuil Gojdu,  Testamentul sãu prevăzând ca tinerii ortodocși (săraci) din Imperiu sã beneficieze de burse din averea sa. (Traian Vuia a beneficiat de o asemenea bursã, dedicatã exclusiv celor ce posedau limba maghiarã și erau de acord sã studieze la Budapesta)… E vorba de tineri români ardeleni si bãnãțeni, slovaci, unguri, bosniaci etc. Actul era aplicabil în contextul imperiului. Lista cu bursierii Gojdu se oprește în anul 1918, testamentul nemaifiind operant după căderea Imperiului.

Dupã Primul Rãzboi cercuri  din țara noastrã au susținut cã averea defunctului macedonean, extinsã în sectorul VII al Budapestei ar trebui sã-i revinã României, ca un fel de recompensã a efortului de rãzboi.

Totalmente neatenți la amãnuntul cum cã, juridic vorbind, acest document testamentar ar fi fost valabil doar în contextul pãstrãrii fostului imperiu și cã totul a fost spulberat de douã rãzboaie. Argumentul pãstrat pânã azi este acela cã tinerii „ardeleni” ar trebui sã se școleascã azi pe banii lui Gojdu. Dar cine mai poate dovedi cã este tocmai ardelean?
Ar fi o altã etapã a Iluminismului theresiano-iosefin. Cãci analfabetismul bate iarãși la ușã.

Într-un stat laic se mai jură pe biblie, învățarea în școlile de stat include religia, icoanele ortodoxe se opun altor culte sau agnosticilor. Acest stat este, se pare, unul obligatoriu religios, o catedrală ortodoxă se ridică, parțial și pe banii celor de alte religii sau ai ateilor, la funeralii se plătește obligatoriu taxa de cult. Incult, Evul mediu e pe aproape.

Occidentul în viziunea lui Zinoviev


După un exil de două decenii, savantul rus, descendent al familiei revoluţionare, se afla din nou în ţară, angajat, la optzeci de ani, la Universitatea Lomonosov. Solicitat să scrie o carte despre Occident, după multe frământări interioare de tip rusesc, Zinoviev a încercat o viziune scientistă, cât se poate, asupra unui fenomen pe care-l consideră unic în istoria umanităţii. Cartea a fost tradusă recent la Bucureşti şi n-a intrat încă în atenţia inexistenţilor politologi români. De aceea m-am gândit să-i ofer domnului Zinoviev şi O REPLICĂ, inutilă, desigur, referitoare mai ales la spaţiul geopolitic, conturat de autor, care nu contrazice, desigur, datele scientiste ale chestiunii.

Trecând cu şenilele peste spaţiul Europei Centrale, pe care-o ignoră, savantul rus consideră sorgintea occidentalismului în inima imperiului britanic. Se conturează aici şi portretul-robot al „occidentaloidului”: egolatria, sentimentul dominării, laboriozitatea (tradusă greşit la Bucureşti prin spirit „lucrativ”), individualismul (contrar, desigur, spiritului tribal slav), relaţiile distante inter-umane etc.

Vas rusesc de război – eșuat

Din lumea „in nuce” europeană, subliniat europeană, imigranţii au dus în America (SUA şi Canada) occidentalismul, purificându-l astfel de tarele medievale ale vechiului continent. Aici, însă, complexitatea „sevei sale originare a fost sărăcită”, prin preferarea, de către imigranţii americani a unui singur aspect: capitalismul, în stare pură. Ulterior, spune autorul, noul curent a fost transplantat şi în Europa, căreia i-a fost, astfel, livrată propria marfă, purificată, refrigerată şi bine ambalată. Mercantilismul iluminist, anterior „occidentalizărilor” de orice tip este însă prima occidentalizare de pe continent şi a fost de sorginte austriacă. Provenind tocmai din Centrul continentului, fapt ignorat de ilustrul domn. Zinoviev este însă, din inerţie şi ură, în barca Aliaţilor din cele două războaie şi i-ar fi venit, poate, greu să admită, iată, că acest experiment social reuşit, iluminismul Theresiano-Josefin, izvorând din Europa Centrală, nu a avut nici un fel de similitudini cu imperialismul britanic. Acolo, în America de Nord, a fost asimililat, în mod ciudat, aparent, dar explicabil şi prin emigraţia austriacă şi germană, nu doar prin nativii de origine irlandeză ori engleză, un iluminism cu vechi tradiţii, din Viena în Banat. Aşadar, lucrurile stau altfel. Ar fi fost interesant ca domnul Zinoviev-Jr să fi comentat „contrarevoluţionarul” de sorginte slavă, ca frână, din fericire exclusă din experimentul occidental. Banefic, în ultimă instanţă şi pentru nativii slavi din America. Dar de pe „Colina cu vrăbii” Puterile Centrale încă înverşunează sufletul rus.