Soare de California


                                          Publicat în USA

PACIFICUL

Finalul este țărmul, ce brusc ni se scufundă
Și-ncepe nesfârșitul, bombastic, nemișcat.
Aici sfârșește timpul și-n zgomotoasa undă
Pacificul se pierde în cosmosu-nstelat.

Imensitate densă, explozia solară
Dispare, dizolvată în bezna de-nceput.
Și uraganul rece al brizei ne-nfășoară
În spațiu-i fără viață, nesățios și brut.

Pacificul e-o fiară imens-nepăsătoare.
I-e altul universul decât cel omenesc…
Mă-ntorc înspre orașul minat de-a sa răcoare,
Îmbrățișând palmierii care din mine cresc…
(San Francisco, 2009)

CAII ARZÂND ÎN CANION

Un uragan fierbinte ridică ruguri sumbre
Pe-un paradis terestru, ce-a devenit infern.
Ard munți, incandescența-i imensă, fără umbre,
Și-n cosmos se înalță un val de fum etern.

Apocaliptic, focul e-o lavă sângerie,
De parcă-ntregul soare s-a prăvălit furios
Peste palmierii supli, de-o blândă feerie,
Și cerul veșted curge din înălțimi în jos…

Acum sunt liberi caii, s-alerge-n univers.
Trec în galop prin flăcări ce ard ucigător.
Lassoul cel fierbinte i-a strâns, letal, din mers;
Nu-i nici o altă șansă să scapi, decât în zbor…

Dar nu e nici un Pegas. Vuiește „Thomas Fire”,
Lăsând cenușă-n urmă-i, pământul pârjolit,
Iar vântul pe ruine-și revarsă al său vaier,
Spunându-ne că ăsta a fost un nou sfârșit.

(În amintirea marelui incendiu din California – decembrie 2017)

ARMURA DEMNITĂȚII
Armura demnității, cu luciu glacial,
Ades în pribegie, ades fără să spere –
E prințul purității, cel fără de Graal.
Și spiritu-i se nalță mai liber, prin durere.

Trufaș, de sine însuși răpus adeseori,
În lupta sa grotescă și tragică de-odată,
Rănit în gingășie, prădat de vechi candori,
Aceași neclintire luminii și-o arată.

Ascuns între oțele, îi este dor și sete
De-un simplu cânt, în câmpul de un verzui colos,
Unde-nțelept oricine-i, ș-orice strămoș poet e,
Cu glas de rădăcină, asprit de-atât frumos…

…Destinul său e altul și fără de opriri e.
Și prințul, pe când discul-cu-dor se-nvârte fix,
Se-ambarcă pentru-ntoarceri și pentru nemurire,
Îmbrățișând cu veghea Oceanul AtlanStyx.

PE GOLDEN GATE BRIDGE
Imens, de aur, poarta în ceaţă se destramă.
Metalul dur vibrează între ocean şi cer.
E-o goană ne-ntreruptă, tumult, extaz şi teamă
Şi-n bezna luminoasă maşini şi oameni pier.

O siluetă trece pe pod, păşind subţire,
Prin vuietul de pneuri, o zână cu păr blond,
Pierzându-se-n estompă-n a codrului zidire,
Ca-ntr-o secvenţă veche,-n rugină, cu James Bond.

O caută şi-o strigă părinţii şi copiii,
Pacificul ridică talazuri, fioros…
A dispărut făptura angelică, iar viii
Se-mpiedică,-n pădure de fiecare os.

Şi-atunci apare insul, cu ochi de fosfor verde
Şi chip de lut, pe care o iarbă densă creşte.
E însuşi Duhul Ceţii, rânjind cu fălci de cleşte,
Urcând pilonul roşu, în nori, spre a se pierde…

El poartă trupul fetei, inert şi sângerând.
Se-opreşte orice zgomot, e linişte ca-n gând.
Mulţimea se-mbulzeşte spre-acel nepământean
Care, c-un urlet negru, se-aruncă-n ocean…

Apoi din nou, cu vuiet, maşinile-au pornit
Prin ceaţa fantomatic linşând asfaltul ud.
Şi nu se-ntreabă nimeni ce-a fost, poate un mit
Dintr-un scenariu-al groazei, montat la Hollywood…

 

 

Advertisements

2 thoughts on “Soare de California

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.