Viața refolosibilă


VARIANTĂ PRESCURTATĂ A PROZEI APĂRUTĂ ÎN VOLUMUL CU ACELAȘI NUME LA Ed.FACLA, 1983.

(„Carte – intitulată provocator la adresa sistemului politic  ce solicita intens strategii ale recuperării resurselor – “Viața refolosibilă”.  Gh. Antohi, Ed. CASA RADIO)

 

Într-unul din chioșcurile care colectează hârtie de calitate incertă, pentru a o înscrie din nou pe orbita folosului public, am înghesuit și eu câteva zeci de kilograme. În plenul consiliului familial se decisese aruncarea vechiturilor mele, manuscrise oricum inutile astăziși colecțiile revistei la care am lucrat. Mă simțeam mulțumit de ispravă, gândindu-mă că, în fond, din pasta retopită a aceste mase informe și îngălbenite se va face hârtie nouă, pe care se vor tipări gânduri și sentimente noi. Abia aștept să citesc slovele avântate ale lumii tinere. Sunt, cred, într-o perfectă adecvare la epocă,, am înțeles toate lucrurile la timp. Ei, și tocmai de aceea, din proprie inițiativă am ales să depun armele. Când tânărul și vrednicul meu urmaș se va așterne pe treabă, el își va pune slovele, de fapt, peste ale mele, care, evident, s-au volatilizat, au dispărut, dar spiritul lor pare a mai persista. Ba, uneori, sub noile, zoritele litere, mai apare, strâmbă, câte una de-a mea. Sunt necesare atunci gume groase și detergenți ideali pentru scos petele. Din asemenea manuscrise răzbate uneori geamătul celui care a fost nevoit să renunțe la ele.
Tonetele nu ne întreabă pentru ce le aducem și manuscrise, ce conțin ele și cine ne dă dreptulsă ne înstrăinăm de noi înșine și să tratăm cu atâta ușurință o problemă de spiritualitate.. Nimeni nu mi-a cerut să scriu atâta, înghesuit și economic, culiteră mică și adesea fără spații între strofe și folosind adesea barete între versuri. Făceam, vezi bine, încă de atunci economie de hârtie, în timp ce alții o foloseau din belșug și fără să se gândească la consecințe. În ce mă privește, am fost întotdeauna un o cumpătat, n-am făcut risipă de nimic, nici măcar de hârtie.
Da, viața poate și trebuie să devină refolosibilă. După ce mi-au trecut idealurile, mi-am datseama că anii pierduți cu scrisul trebuie să mi se întoarcă într-un anume fel și astfel lumea a câștigat un bun funcționar și a pierdut un poet. Pentruca tu, nou ivit pe pământ, să-ți scrii acum bâjbâielile a trebuit să renunț eu la ceea ce voiam să spun. Căci orice s-ar zice, mai trebuie să cedăm uneori. Nu se indică precis cine să o facă, trebuie să te simți tu însuți. Cine spune că trebuie scris pentru a lăsa în urmă o tradiție? Ce, frunzele, reînviind mereu, nu reprezintă o tradiție? Rămâne la latitudinea voastră să vă lăsați sau nu de scris. Numai că fiecare crede despre sine prea mult, cum că omenirea ar avea de pierdut dacă-l uită pe cutare.
Acele pagini galbene, pagini grele de gânduri, date la retopit, vor conferi viitoarelor coli albe o greutate aproape dublă. Este și asta ceva.

NOTA AUTORULUI: La vremea aceea existau chioșcuri unde puteai să-ți vinzi hârtia de prisos. Nu mai sunt bani pentru așa ceva, așa că suntem invitați să ne punem hârtia în tomberoane speciale. Și să plătim faptul că vin gunoierii să le golească. Nu era mai bine în socialism? Din punctul ăsta de vedere, da.

Advertisements