Counter – Culture


Cu Cable Car-ul. Tocmai urcă un homeless…

… Avusese deja loc războiul din Coreea, începuse cel din Vietnam și americanii din generația noastră nu doreau să devină carne de tun. Este un aspect. Protestul permanent a devenit o formă de exprimare artistică, rămasă în funcțiune până în zilele noastre, ca și demersul stradal, de la hippie până la înfruntările cu poliția.
Această ambianță avea să genereze curentul “counter-culture”.

“America, ți-am dat totul, iar acum nu mai sunt nimic./America, oare când vei pune capăt războiului împotriva omenirii?/Când vei fi demnă de milioanele tale de Troțki?” Este tonalitatea poemului “HOWL” de Allen Ginsberg, scris la San Francisco în 1956. Se mai păstrează ceva din universul Beat Generation, pe diagonala New York-San Francisco și protestul stradal Wall Street-Oakland din anul 2012. Energia tinerească, plină de vitalitate și mândrie este o permanență a acestui popor, aflat într-o continuă revoluție. Nu mă hazardez prea mult dacă afirm că părintele versului liber, Walt Whitman, alături de Edgar Poe și Carl Sandburg sunt numele care stau la baza așa-zisei contraculturi, care a fost asumată în 1950 de “Beat Generation” la New York și transplantată în ambianța de basm a orașului San Francisco. Poemul lui Ginsberg și romanul “ON THE ROAD” al lui Jack Kerouak, scris în 1957, stau la baza unei mișcări literare, muzicale și…comportamentale. Libertinaj, dezordine internă și externă, droguri (LSD) sunt caracteristici ale beatnicilor care au găsit la San Francisco o ambianță propice.

Nimic nu-i tulbură nici azi pe homeless-ii bărboși care dorm pe sub băncile metropolei, și doar turiștii din țările sobre se minunează văzând pe străzi oameni originali, cu măști, travestiți, pictori lucrând în scuare și muzicienii de aer liber. Denumirea de “beatnik” a fost inventată de Herb Caen în redacția ziarului “San Francisco Chronicle” în 1958, prin alăturarea Sputnik+Beat Generation. Mișcarea “Counter-culture” a fost denumită “San Francisco Renaissance” și a fost încorporată mai târziu în curentul Hippie. Beatles s-au considerat ambasadorii muzicali, alături venind și Bob Dylan. “Cuvântul Hippie” apare pentru prima oară în “On the Road “–ul lui Kerouak. Etimologic provine din “hipster”, termen destul de vag și cuprinzător, referitor la stilul de viață boem. Demonstrațiile cu flori ale generației autoîntitulată “Flower-Power” nici nu-și puteau găsi un loc mai prietenos decât într-un San Francisco mereu înflorit, incitant. Vocea emblematică pentru curentul hipiot nu putea fi alta decât cea a tinerei Janis Joplin, care se mută și ea din Texas pe țărmul Pacificului…

Advertisements

Cinismul britanic


Tatăl meu (dreapta) pe un tanc sovietic pe care l-a distrus împreună cu colegul din stânga

După cum se ştie, România avea pregătită o linie fortificata de apărare Galaţi – Focşani, pentru situaţia în care ruşii  atacă. Pe această linie şi Munţii Carpaţi se putea organiza apărarea Munteniei şi Transilvaniei în condiţiile unui război în care ostilităţile se duc între militari, pe linia frontului.

Dar datorită “iniţiativei“ lui Winston Churchill ca aviaţia de bombardament să atace civilii şi să transforme în ruină oraşele din spatele frontului, o rezistenţă îndârjită pe aceasta linie n-a mai avut suficientă motivaţie. Deşi participanţii actului de la 23 august 1944 nu invocă explicit aceste bombardamente, s-ar putea totuşi ca şi acestea să constituie un motiv în plus pentru justificarea trădării comise. Începând cu primul bombardament din 1944, al Bucureştiului, odată cu bombele au fost lansaţi şi fluturaşii cu “Declaraţia Comisariatului Poporului pentru Afacerile Străine al U.R.S.S.“. Denise Basdevant în cartea sa “Against Tide and Tempest: the Story of Rumania“, apărută  în editura Robert Speller & Sons, redă o fotocopie după aceşti fluturaşi aruncaţi şi la următoarele bombardamente. Iată cum sună această declaraţie:

“În legătură cu evenimentele din România, Guvernul Sovietic consideră că nu este de prisos să confirme declaraţia sa făcută în Aprilie anul curent, că Uniunea Sovietică nu intenţionează să dobândească vreo parte oarecare a teritoriului românesc, sau să schimbe orânduirea socială existentă în România, nici să ştirbească în vreun chip oarecare independenţa României. Dimpotrivă, Guvernul Sovietic consideră necesar de a restabili împreună cu Românii independenţa României prin eliberarea României de sub jugul fascist german. Comandamentul Suprem Sovietic consideră că daca trupele româneşti vor înceta ostilităţile împotriva Armatei Roşii şi daca ele se vor obliga, ca mână în mână cu Armata Roşie să duca războiul de eliberare împotriva Nemţilor pentru independenţa României sau contra Ungurilor pentru eliberarea Transilvaniei, Armata Roşie nu le va dezarma, le va lăsa în întregime tot armamentul şi le va ajuta prin toate mijloacele să îndeplinească această sarcină de onoare.
Dar, Armata Roşie poate sa înceteze operaţiunile militare pe teritoriul României, numai după ce vor fi lichidate trupele nemţeşti din România, trupe care sunt purtatoare de împilare şi subjugare a poporului român.
Singurul mijloc pentru grabnica încetare a operaţiunilor militare pe teritoriul României şi pentru încheierea de către România a armistiţiului cu coaliţia aliaţilor constă în aceea ca trupele române să dea ajutor Armatei Roşii în opera de lichidare a trupelor nemţeşti”.

Perfidia ruşilor este evidentă, ei au cerut americanilor să bombardeze România, plasând alături de bombe şi fluturaşii, ca românii să poată opta: bombe în continuare sau “frumoasele“ perspective ale capitulării. Probabil ca aceşti fluturaşi aveau rolul să-i intoxice şi pe americani în privinţa “bunelor“ intenţii ale ruşilor. Nu ştim ce a contat mai mult în decizia de încetare unilaterală a focului de la 23 august; bombardamentele sau propunerea explicită de trădare din finalul acestei declaraţii plină de promisiuni frumoase dar mincinoase. Braşovul a fost bombardat în ziua de Paşti.

A doua zi radio Londra anunţa cu cinism că a trimis ouă roşii de Paşti românilor. Londra, prietena noastră! BrrrExit…