Mircea Mihăieș – atac la Nicolae Breban în „România literară”

MIHĂIEȘ SE „ÎNCAIERĂ” CU NICOLAE BREBAN ÎN „ROMÂNIA LITERARĂ”
Mircea Mihăieș a venit la revista Orizont din satul natal, Sântana, su sprijinul unei doamne președinte al Comitetului de Cultură și Educație Socialistă Timiș. L-am primit prietenos în colectivul nostru, în care redactorul-șef Ion Arieșanu i-a oferit un birouaș cam întunecos. Era modest și prietenos, făcea secretariat redacțional și muncea mult. Pe atunci eu eram secretarul principal de redacție, funcție care, se pare, m-a costat după așa-zisa revoluție, când, vorba prozatorului Teodor Bulza, redactor-șef la Drapelul Roșu, în romanul său recent : „…Iar băieţii de la Timişoara, pe fondul acestor mişcări telurice, în acel haos năucitor, au conceput un desant din balconul Operei în jilţurile de la fosta judeţeană de partid, punând efectiv mâna pe putere şi ghearele pe sufletele inamicilor, ale celor socotiţi incomozi, într-o răfuială năucitoare, de proporţiile celei ale stăpânirii sovietice şi a acoliţilor ei imediat după căderea Berlinului din ’45…”  Teo Bulza,  colegul meu de suferință, dar care s-a ridicat cu demnitate. Iar după periplul meu prin Statele Unite am început să văd lumea altfel decât atunci când, da, venise proiectantul Iordache de la IPROTIM, poet convins comunist, brusc metamorfozat în revoluționar, care, în plin gol de putere a demolat Orizont punându-și nevasta redactor-șef, după care, gașca de oportuniști l-au uns șef pe Mihăieș, la revistă, la Institutul Cultural etc. Soția sa lucra la fundația Soros. Apoi gașca și-a început atacurile și ocuparea unor posturi bine plătite de stat. Mircea mi-a promis că numele meu nu va mai apărea în revista (de tip nou) la care lucrasem douăzeci de ani. De un sfert de secol s-a ținut de cuvînt. Culmea, conform sindromului Stockholm, am rămas în relații bune, pe măsură ce înaintăm în vârstă. Dar sunt mai apropiat de prietenul din tinerețe, Nicolae Breban. Așa că nu pot decât să ripostez pe blogul personal și în câteva reviste din Germania, Canada și Statele Unite când personajul nu grozav de înzestrat, care e Mihăieș îl atacă, fără rost, pe Breban. Prefer să fiu avocatul unui coleg de geniu, decât să citesc impasibil dejecțiile care i se toarnă în cap. Îl citez pe M. Mihăieș. Și-l comentez.
M. Mihăieș-„Încăierările din lumea artistică sunt binecunoscute. ele sunt doar însemnele unor caractere mărunte. De fiecare dată, inițiativa aparține scriitorilor slabi, iar țintele sunt scriitorii buni.” (ÎN CAZUL ACESTA AI VREA SĂ SUGEREZI CĂ TU EȘTI UN SCRIITOR BUN IAR BREBAN E UNUL SLAB? DACĂ TE CONSIDERI UNUL BUN, NU-I AȘA CĂ N-AR TREBUI SĂ TE DEMIȚI CU MAESTRUL BREBAN? O FACI TOTUȘI, DE UNDE SE VEDE CĂ „inițiativa aparține scriitorilor slabi”. N.n.)
M. Mihăieș-„Despre Nicolae Breban și izbucnirile sale violentresentimentare (VIOLENTRESENTIMENTARE e un singur cuvânt, Mircea? S.n.) am mai scris. Mă gândeam că după reacțiile ferme la îngrozitoarele amenințări proferate în văzul și auzul lumii, omul se va fi potolit. Nici vorbă. (NU REUȘESC OPORTUNIȘTII SĂ-I PUNĂ PUMNUL ÎN GURĂ, n.n.) Autorul Animalelor bolnave ilustrează categoria celor care nu-și află liniștea până n-au făcut tabula rasa din tot ce le poate clătina soclul. (DE CE DOAR AL „ANIMALELOR BOLNAVE”? PENTRU CĂ-ȚI SUGEREAZĂ CEVA ACEST TITLU. NUMAI CĂ NU ȘTIM CINE EXACT CREZI CĂ SUNT ACESTE ANIMALE BOLNAVE, SCRIITORII BUNI SAU CEI MEDIOCRI? N.n.). Breban se simte bine doar în preajma morților. (O ALUZIE MURDARĂ LA ADRESA VÂRSTEI SENIORULUI BREBAN? n.N.). Îl evocă pios pe Nichita, se revendică, fără jenă, din Dostoievski și Nietzsche, (ȘI CU THOMAS MANN, pe bună dreptate, Mircio! N.n.) e coleg de gândire cu Hegel, Kant și Fichte, (CEEA CE DESPRE TINE NU SE POATE SPUNE, DOMNULE „FĂRĂ JENĂ”, n.n.), se bate muzical pe burtă cu Brahms. (CRED CĂ-L CONFUNZI CU WAGNER, n.n.) Cei în viață sunt niște piticanii care trebuie degrabă stârpite. (Absolut adevărat, n.n.). Liiceanu „a făcut praf toată generația ‘80” (pe care, pe de altă parte, „Manolescu încerca s-o umfle” – ceea ce e o fractură logică, de vreme ce Liiceanu a readus la normal lucrurile pe care Manolescu le exagera impardonabil!). („IMPARDONABIL” e un cuvânt inexistent, inventat în mahala, n.n.). Singurul scăpat (și de la „radere” și de la „umflare”) e Mircea Cărtărescu. Dar cu atât mai abitir e și el pus cu genunchii pe coji de nucă: Liiceanu „l-a scos” în fruntea întregii literaturii române, iar Manolescu a scris negru pe alb: „Cărtărescu este cel mai mare scriitor român contemporan”. (VEȚI VEDEA ȘI CÂTEVA MOSTRE DIN „PORCĂRIOARELE” MAESTRULUI CĂRTĂRĂSCU, CITATE CHIAR DE BREBAN, ÎN TEXTUL DE MAI JOS, n.n.). Pentru un detector de comploturi cum e Breban (Soros, Popper, GDS, guvernul, parlamentul) asta e suficient pentru a-l pârî că „și-a făcut vilă” și, vai, „este geniul care așteaptă Premiul Nobel”. Mai grav încă, deși se vând zeci și sute de mii de exemplare din cărțile lui, nu-l citește nimeni (CONTRADICȚIE DE LOGICĂ. SE VÂND, DAR NU SE CITESC? AI VREA TU! N.n.). Nici pe Blandiana și pe Norman Manea, de altfel. Ce-i dă frisoane e că, în eventualitatea în care vom avea un nobelat, acela „și editorul lui vor primi mulți bani”. Ah, asta era! Și noi, naivii, care ne împleticeam cu Nietzsche și Brahms…(SINGURUL CARE AR PUTEA PRIMI UN „NOBEL” ESTE BREBAN, n.n.).  Pe Breban nu-l mai atinge demult nimic, nicicum, niciunde.” (ASTA VREA SĂ CREADĂ MIRCEA MIHĂILAȘ. N.n.)
E.L.B. -Să-l lăsăm acum să vorbească și pe Nicolae Breban, cel mai important romancier al zilelor noastre, dacă nu cumva al întregii noastre literaturi, cum a afirmat la filiala Academiei dr. prof. Crișu Dascălu – un fenomen incomparabil.
Iată ce spune Nicolae Breban despre oportuniștii zilelor noastre, „nici măcar creatori, poeți sau prozatori, ci niște alcătuitori de texte”.
„…o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat. Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri. (…) La fel a făcut şi un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof şi între timp i s-a stricat căruţa pe drum, Gabriel Liiceanu, care după Revoluţie imediat s-a dus la Paris şi în Le Monde, unde Breban şi-a dat în 1971 demisia contra tiranului, lucru unic în ţările din Est. Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul român nu e apt pentru democraţie, consonând cu altă haimana şi ticălos al politicii româneşti, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali şi posturi de televiziune(…) George Soros, din America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, MIRCEA MIHĂIEȘ (s. n.), Liiceanu, Patapievici şi alţii care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că noi, ăştia mai în vârstă, care am creat operă, suntem depăşiţi, că totul este depăşit, Eminescu este depăşit, că Ion Barbu este depăşit, că Iorga este depăşit,  Cantemir este depăşit şi a început literatura asta de p…ă, de p…ă (…), de prostituţie, imaginea asta de mizerabilism, dar mizerabilismul ăsta noi îl cultivăm, pentru că băieţii ăştia sunt foarte abili, pentru că ei produc ceea ce cred ei că se cere în afară. Într-adevăr, afară unii cer imaginea României mizerabile, joase. Noi ar trebui să nu mai lingem în fund pe şef, să nu mai furăm banul străin, să facem lucrul bine făcut, cum ne îndeamnă domnul preşedinte Iohannis, să respectăm comunitatea în care ne-am născut, În loc să ne repezim ca nişte haimanale, ca nişte şobolani la grămada aceea de miliarde şi, sub patronajul instituţiilor Statului, care se pare că şi astăzi încă funcţionează în inerţia veche, n-au respect pentru ce e de valoare.”
E.L.B. -Vechiul meu prieten, NICOLAE BREBAN nu e doar un prozator de premiul NOBEL, ci totodată un critic acerb al prostituției culturale:
“Eu m-am dedicat romanului, Buzura la fel, din păcate el a fost demis la modul brutal de acest fost nefericit şi corupt preşedinte care se numeşte TRAIAN BĂSESCU, care a numit o echipă catastrofică pentru cultura română, o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat (…) Am intrat în librărie, pe primul raft este numai Pleşu, cu încă doi-trei băieţi deştepţi, care scot nişte cărţulii drăguţe, finuţe, vioaie. Cu Pleşu am fost prieten. Şi cu Gabriel. Gabriel nu s-a ţinut de cuvânt faţă de Noica. N-a ajuns filosof. Eu de-aia m-am împrietenit cu el, am zis „dom’le, ţara asta de păstori şi de oieri, atât de târziu structurată, nici o sută de ani, are nevoie de gânditori!”. Ăla a ratat-o faţă de maestrul lui, iar Pleşu scrie (…) foiletoane vioaie, bine făcute. Am mai avut astfel de eseişti, dar nu e substanţă acolo”. Cristian Mungiu şi Lucian Pintilie – responsabili cu “mizerabilismul”: Noi exportăm mizerabilismul care apoi se întoarce la noi şi ne uimeşte cum de ne văd occidentalii atât de nenorociţi. Pentru că noi, prin literatura unor tineri şi prin unele filme, premiate la Cannes, (bravo, şi eu am fost ales în selecţia oficială, n-am luat premiu, bravo lui Mungiu), dar mizerabilismul ăsta noi îl cultivăm. pentru că băieţii ăştia sunt foarte abili, pentru că ei produc ceea ce cred ei că se cere în afară. Într-adevăr, afară unii cer imaginea României mizerabile, joase. Vechiul meu prieten, marele regizor Lucian Pintilie, el a început primul cu filmul “Balanţa” să producă de tipul violent-mizerabilist. Parcă ne-a convins şi pe noi că suntem o ţară de nimica. Suntem ultimele otrepe ale Europei.”
“Eu am să mor curând. Nu ştiu ce se va întâmpla cu dumneavoastră, care sunteţi mai tineri, sau cu copii voştri, când vor revedea filmul a ceea ce s-a întâmplat în ultimii 25 de ani. (…) .”

E.L.B.- MIRCEA MIHĂIEȘ, „scriitorul anului 2016”, sper că nu și al anului 2017, ripostează. Nu e prima dată, o face ori de câte ori se exprimă Breban. I-a devenit o obsesie.
Mircea Mihăieş: -„Nu e treaba noastră“.

E.L.B. -Ai fost vicepreşedinte al ICR, în perioada 2005-2012, când instituţia era condusă de Horia-Roman Patapievici și ai declarat pentru “Adevărul”: „Nu ne pierdem vremea să comentăm, (NU NE PIERDEM VREMEA, s.n.) nu e treaba noastră ceea ce spune domnul Beban. Noi ne-am făcut treaba, acum nu ne mai priveşte …”
E.L.B.-Și-a făcut treaba. Aia mare sau aia mică? „Noi ne-am făcut treaba”, o expresie care ține tot de stilul de periferie, nicidecum de un intelectual „subțire”. Mai bine spunea comentatorul necreator că „ne-am aflat în treabă”. Nu sunteți voi, domnilor poster-revoluționari, în măsură să comentați ceea ce spune Breban. Nu-i ajungeți nici la înălțimea șosetelor. Vorba lui Iorga: „Rușâni să ni fie”.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s