Contele Apponyi pledând la Paris despre Transilvania

„Din punct de vedere intelectual şi economic Transilvania este cu o sută de ani mai avansată decât România, de aceea alipirea ei la România va avea o influenţă nefastă asupra dezvoltării sale şi poate provoca tulburări cât se poate de serioase. Viaţa socială a maghiarilor şi a saşilor este mult mai diferenţiată. Procentul lor în profesiile calificate depăşeşte cu mult procentul populaţiei lor, asta nu se datorează protecţiei statului maghiar, în shimb, inferioritatea rasială a românilor se manifestă ori de câte ori le este lăsat spaţiu liber pentru iniţiativa privată. Naţiunea română este una tânără şi care nu şi-a descoperit conştiinţa naţională decât la mijlocul sec XIX. Religia sa este cea bizantină, limba ritului său este slavă, iar în Transilvania biserica românească şi-a câştigat independenţa datorită pricipilor maghiari protestanţi şi uniunii confesionale, pe care românii nu au putut-o realiza prin forţe proprii. Cruciadele, sistemul feudal, papalitatea, Sfântul Imperiu Roman, Renaşterea şi Reforma au trecut fără să lase urme asupra acestui popor. Dimpotrivă, naţiunea maghiară a luat parte la toate aceste evenimente . Poporul român nu a reuşit să scoată la lumină individualitatea rasei sale, nici să imprime un specific naţional instituţiilor ţării sale .Trăind într-un stat, alături de alte popoare românii nu au reuşit multă vreme să egaleze acele popoare, nu au reuşit să formeze UN STAT AL LOR; în Ardeal şi Banat elementul românesc nu a înfiinţat decât în ultima sută de ani instituţii proprii intelectuale şi economice, sub influenţa mediilor maghiar şi german . Acesta este şi motivul pentru care românii din Transilvania au depăşit cu mult în ultimul secol pe fraţii lor de rasă care trăiau în afara acestui amestec etnic, în propriile lor ţări, Valahia şi Moldova. În interiorul zonei carpatice primul stat veritabil a fost format în sec. al X –lea de către maghiari. În sec. XIV-XV, în urma invaziei turce în Balcani a crescut în mod considerabil imigrarea românilor de dincolo de Dunăre în Transilvania. Primul care a exprimat ideea că românii trebuie să fie urmaşii elementelor poporului roman care a rămas în Dacia a fost Bonfinius…Această teză a trecut prin operele lui Toppeltinus şi Cantemir în ştiinţa europeană şi a devenit o dogmă ştiinţifică. Anonymus, unicul cronicar care găseşte români la sosirea maghiarilor, nu este o sursă istorică autentică. Inspirată de o fantezie patriotică, această istorie nu redă istoria adevărată a cuceririi ţării de către unguri, ci o epopee, partea care se referă la români a fost INTERPOLATĂ ÎN ACEASTĂ CRONICĂ ABIA MAI TÂRZIU. Raporturile românilor cu saşii şi maghiarii au fost la fel de proaste ca şi cele cu populaţiile balcanice. Nu s-au putut obişnui decât greu sau deloc cu ordinea statului maghiar şi au fost priviţi peste tot, de la prima lor apariţie, ca un element perturbator, care nu respectă nici proprietatea individuală, nici ordinea socială, nici instituţiile juridice ale statului. A fost foarte dificil pentru guvernările Transilvaniei să obişnuiască acest popor cu o morală, cu ordinea socială legală, într-un cuvânt, să facă din aceşti păstori seminomazi un popor agricol şi muncitor, apt pentru civilizaţie…” (1919)

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s