Vestul SUA

. În urma victoriei de la San Jacinto, texanii și-au declarat independența. Mexicanii au considerat aceasta un act de agresiune și și-au retras ministrul acreditat la Washington. Președintele american James K. Polk l-a trimis pe generalul Zachary Taylor în Sud-Vest, ceea ce a declanșat războiul. Taylor a cucerit pe rând localități californiene, Metamoros, Monterrey, Saltillo. Generalul Wienfield Scott a ocupat Veracruz, Puebla și Mexico City. Prin tratatul de pace SU au obținut regiunile New Mexico, Arizona, California, părți din Nevada, Utah, Colorado și Texas. Pentru ceea ce reprezenta două treimi din Mexic, SU au plătit 15 milioane de dolari.
Faptul că statul California are drapelul propriu, un urs pe fundal alb, atestă o perioadă de autonomie pe care și-a declarat-o. Ulterior, după trecerea la SU, a fost adoptat și drapelul național, așa că în mai toate locurile fâlfâie și astăzi ambele drapele.
Întemeiat în 1776 de spanioli, San Francisco a fost la început un fort militar (numit Yerba Buena) și un important centru al misionarilor, el devenind o înfloritoare așezare urbană în urma descoperirii aurului. SF își câștigase reputația internațională și datorită climatului excelent și un liniștit stil de viață care a dăinuit până azi.
La 20 de ani de la escoperirea aurului californian, San Francisco devenise metropola coastei pacifice a Americii. Orașul era antrenat în toate aspectele avântului minier, era port de aprovizionare, centru bancar și teren de relaxare pentru oamenii minelor. Orașul, City, era o adevărată arenă a manifestărilor culturale și disputei politice, leagăn al desfrâului.
Dintre miile de oameni care au invadat California, numai câțiva s-au îmbogățit cu adevărat, de pe urma minelor. Un mare număr de coloniști se așează pe malurile fluviilor Sacramento și St, Joachin. Lucrătorii chinezi fuseseră aduși pentru a suplimenta forța de muncă insuficientă, utilizată în mine. Mai târziu aceștia aveau să se dovedească deosebit de utili în construirea căilor ferate transcontinentale care, în anii 1870-80 au legat răsăritul de apus.
Descoperirea celor mai ușor de exploatat zăcăminte de aur cunoscute în istorie au făcut ca numărul locuitorilor acestei regiuni pacifice să crească într-atât încât ea a fost declarată stat. Mijloacele de comunicație erau partea slabă a regiunii. S-a inventat expresul cu poney, o rețea de ștafete pe care mesagerii călări duceau spre California sacii poștali.  Guvernul finanța în 1861 companiile The Pacific Telegraph Company și The Overland Telegraph Company.
Sequoia sempervirens din regiunea Yosemite sunt cei mai masivi arbori din lume și reprezintă, probabil, cele mai bătrâne organisme vii. Vârsta unuia din aceștia, doborât pentru lemn de construcție, a fost apreciată la peste 3000 de ani. Adevăratul monarh al acestor uriași este denumit Gigantul cărunt, cu un diametru de 11 metrimai trăiește și astăzi.
În europeizatul San Francisco, Rodin este expus în aer liber în spațiile Universității Leland Stanford. În Golden Gate Park tronează statuia lui Francis Scott Key, textierul imnului The Star Spangler Banner, nu departe era și bustul lui Beethoven, nu cubist, de la Music Concourse Community. Totul de un bun gust ce nu are nimic cu experimentul conter-culture.

Advertisements