Persoane dispărute și canibalism

Oare să fie introdusă în comerțul național și internațional doar carnea de cal, considerată drept comestibilă? Ce s-ar mai putea descoperi în măcinata din caserole sau în cele cu mititei? În anii socialismului autoritățile noastre au considerat nutritivă carnea de nutrie, acest șobolan cu blană scumpă. Ferească dumnezeu de mai rău…În “Jurnal” de Paul Goma găsim documente pe care autorul le citează ca autentice, din colecţia sovietică: românii din Basarabia s-au mâncat unii pe alţii la propriu, la vremea în care Stalin şi seceta i-a înfometat în anii 1944-45: “…nu toate cazurile de necrofagie şi canibalism au fost luate la timp în evidenţă…” O doamnă chiaburoaică, spune documentul citat, “foloseşte în alimentaţie carnea de om”…L-a ucis pe soţ în timp ce dormea şi l-a mâncat. A recunoscut că, dimpreună cu răposatul, şi-au mâncat unul dintre copii. Au dezgropat, în acest scop, şi din cimitir vreo câţiva copii. Zice Goma: “Altă invenţie rusească pentru a…combate canibalismul, necrofagia este suficient să-i lămureşti pe oameni că nu-i frumos să se mănânce între ei”. Cauzele principale ale fenomenului este flămânzirea îndelungată, 15-20 de zile. Goma citează din alt document sovietic de constatare: “…în vârstă de 8 ani l-a înjunghiat pe fratele său de 9 luni, o parte a lui a fiert-o în oală şi împreună cu sora sa de 3 ani, au folosit-o în alimentaţie”…”I-a tăiat capul cu cuţitul, apoi l-a dezmembrat şi l-a fiert în oală, apoi împreună cu surioara au folosit în alimentaţie această carne, lăsând o porţie şi pentru unchiul…însă în absenţa lui surioara a mâncat-o şi pe aceasta…” Şi plin de insinuări ordinare, documentul sovietic afirmă că trebuie supravegheată mai bine partea dinspre frontiera cu România a acelei părţi din Basarabia unde au avut loc atrocităţile, de parcă răul ar veni din afară. Asta, desigur, spre a justifica binefacerile stalinismului. De care, de altfel, avea parte şi ţara vecină…Dar asemenea fapte se pot întâmpla şi în vreme de pace trainică şi permanentă, canibalismul fiind o…”constantă umană”. Dacă autorităţile sovietice aveau asemenea rapoarte, dacă pe atunci se făceau monitorizări ale cazurilor de excepţie, mă îndoiesc că la noi, unde nu se ştie cu exactitate câţi bolnavi psihic şi distrofici există, ar putea exista o situaţie cu asemenea, de altfel posibile în contextul subnutriţiei colective, cazuri de patologie socială.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s