Unde-i auru`?


PREȘEDINTELE ROMÂNIEI INUNDATE

Cineva a făcut totul pentru ca sporirea veniturilor pensionarilor și-al altor categorii, la 1 iulie, să fie amânată sau uitată. Era de prevăzut, se știa de lipsa banilor. Interesant că mulți naivi mai vorbesc de un tezaur inexistent, care ar fi putut aduce un spor nefericitului nostru de buget.
Am primit, prin bunăvoinţa unor personalităţi ale culturii ieşene câteva pagini traduse din presa rusă şi tipărite într-o revistă din Iaşi. Referitoare la tezaurul românesc care a fost plecat în refugiu la Moscova, în primul război mondial. Sigur, Tezaurul Regatului român urma, în urma pierderii identităţii României, să fie pus „în siguranţă” la aliaţii ruşi. Vladilen Vinogradov şi Aleksandr Cerneak publică în revistele moscovite „Forum”, respectiv „Mejdunarodnii jurnal” articolele „Cui să îi restituim datoriile” şi „Aurul”. Ziariştii ruşi ne spun că România a intrat în război după negocieri „îndelungi şi dificile, rezervându-şi condiţii extrem de avantajoase…” Înfrângerea armatei române a reprezentat o neplăcută surpriză pentru Rusia, „întrucât ea a trebuit să acopere ruptura frontului”. În 1917- revoluţia bolşevică. Totuşi, „Tratatul de alianţă dintre Rusia şi România n-a fost denunţat, de aceea nu-şi găsesc justificarea acţiunile comenduirii române, care, din dispoziţia guvernului a purces la dezarmarea părţii ruse. A fost întreruptă aprovizionarea cu alimente a militarilor ruşi…Când soldaţii ruşi refuzau să predea armele, românii foloseau forţa, arestau pe considerente politice…deşi în rândul armatei cei cu vederi de stânga erau puţini. Curând s-a văzut clar că agresiunea (!) împotriva armatei aliate era preludiul necesar invadării Basarabiei…Din momentul dezmembrării frontului rusesc din România guvernul acestei ţări a pus mâna pe o uriaşă avuţie de război ce deservea armata rusă. După ocuparea tâlhărească a Basarabiei, guvernul României a procedat aşişderea şi cu depozitele de alimente din regiune…Au rămas pe teritoriul României şi Basarabiei, abandonate de armata rusă, depozite militare cu rezerve considerabile de arme, echipament, muniţie, alimente”. Ruşii au reţinut Tezaurul ca garanţie a restituirii acestora. Căci foştii aliaţi nu aveau reţineri, „confiscau prin forţă, recurgând la ameninţări…Au fost luate 200 de vapoare, remorchere şi barje de pe Dunăre, au căzut în mâinile românilor 500 de vapoare cu abur şi peste 7000 de vagoane, au dispărut economiile militarilor, păstrate în casele de economii de campanie…În memoriul comisiei de stabilire a pretenţiilor RSFSR faţă de România, întocmit în aprilie 1922…Rusia şi Ukraina urmau să primească un miliard de lei-aur…” Cât despre aurul românesc, se spune că el a fost transportat împreună cu cel rusesc la Samara şi a căzut în mâinile legionarilor cehi, sau ale celor ale soldaţilor lui Kolceak. Ori s-a pierdut, ori a fost furat, în Urali, Siberia sau Extremul Orient…România ar datora, aşadar, o sumă de două ori mai mare decât valoarea Tezaurului…Desigur, România Veche, deoarece nu văd pentru ce Ardealul şi Banatul ar fi implicate în această afacere. Primul război mondial a răvăşit totul. Nu prin moşteniri se va reface economia ţării, ci prin noi înşine. Dar noi nu vrem asta. Nu știm ce vrem.

Advertisements