Reacții la ocuparea Budapestei în 1919

 

În „Biblioteca de istorie” a Institutului IORGA L.Banyai semnează un studiu, „Pe făgaşul tradiţiilor frăţeşti”.  Banyai: la Oradea s-a creat Sfatul central al revoluţionarilor români, având ca sop nu unirea cu boierimea, ci cu „harnica şi cinstita muncitorime şi ţărănime, cu Republica sfaturilor din România”. „Instaurarea dictaturii proletariatului în Ungaria a declanşat o largă mişcare de solidaritate în rândul maselor muncitoare române…s-a făcut o agitaţie deschisă pentru o bună vecinătate cu Republica Ungară a Sfaturilor. Guvernul burghezo-moşieresc român a răspuns însă cu intervenţia armată la revoluţia proletară din Ungaria şi a luat măsuri drastice împotriva celor care s-au declarat solidari cu această revoluţie…în 7 mai 1919, o mie de soldaţi români staţionaţi la Dej demonstrează împotriva trimiterii lor pe frontul INTERVENŢIONIST (s.n.)…” Iorga: „La Hernad au părăsit trenul. A fost nevoie să se bată la sânge dezertorii”. A.Marghiloman: „Spiritul celor din Transilvania e bolşevism.”
Kun Bela a adresat un mesaj guvernelor român, cehoslovac şi iugoslav: „In numele guvernului revoluţionar maghiar al sfaturilor am onoare să vă comunic că recunoaştem fără nici o rezervă pretenţiile teritoriale naţionale ridicate de dvs. Aţi motivat aceste pretenţii teritoriale naţionale pentru ca să se pună capăt oprimării milenare exercitate asupra conaţionalilor dvs. de către clasele stăpânitoare maghiare, în credinţa că procedaţi astfel în interesul şi în conformitate cu voinţa acestor populaţii. Fostul guvern nu a admis propunerile dv., invocând aşa-zisul drept istoric, care din vechea oprimare deduce dreptul de a continua oprimarea. Din prima zi a venirii noastre la putere am rupt cu acest principiu, declarând în mod repetat şi solemn că nu ne bazăm pe principiul integrităţii teritoriale şi acum vă aducem şi direct la cunoştinţă că recunoaştem fără rezervă TOATE (s.n.) pretenţiile dv. teritoriale naţionale. În schimb cerem imediata încetare a ostilităţilor, neamestecul în treburile noastre interne, tranzitul comercial liber şi încheierea unor convenţii economice corespunzătoare intereselor ambelor părţi, apărarea minorităţilor naţionale care rămân pe teritoriul dv. Aţi obţinut prin aceasta tot ce aţi urmărit. Nu este nevoie să vărsaţi nici o picătură de sânge şi nici să jertfiţi viaţa vreunui singur soldat, să transportaţi furia războiului în regiuni paşnice, pentru a vă realiza aspiraţiile naţionale. Acele clase care oprimau pe conaţionalii dv. erau, în acelaşi timp şi asupritorii maselor muncitoare ale poporului nostru…ne-am eliberat şi noi de sub dominaţia acestor clase…nici un interes naţional nu justifică menţinerea situaţiei războinice actuale…continuarea războiului din partea guvernelor amintite violează în modul cel mai grosolan interesele naţionale proclamate de ele. Dacă continuaţi totuşi războiul, o faceţi numai pentru interese străine, în interesul fostelor clase stăpânitoare maghiare.”


Textul mesajului a apărut în presa română cu întârziere şi în formă prescurtată, cu concluzia: „…guvernul român nu va da nici un răspuns, considerând că nu se poate sta de vorbă cu bolşevicii din Budapesta”. Gazeta socialistă ADEVĂRUL: „…nu înţelegem această hotărâre a guvernului…nu cumva am prefera un guvern de BARONI (ce trimitere la actualitate, s.n.)…Ce ne pasă nouă ce guvern are Ungaria şi ce drept am avea noi să-i impunem un program pe care ea nu-l vrea şi care ar fi antidemocratic şi ostil nouă”. Marghiloman: „O notă ruşinoasă pe care guvernul a trimis-o presei”. Iorga: „De ce n-am trata şi noi cu stăpânii situaţiei din Ungaria?”
Intervenţia militară întreprinsă de guvernul I.I.C. Brătianu „a fost susţinută cu arme şi echipament şi din Anglia…Muncitorii români aflaţi în Ungaria în uzinele de armament din insula Csepel…s-au angajat în apărarea revoluţiei proletare ungare. S-a format şi un batalion românesc în cadrul Regimentului roşu internaţional, compus din muncitori din vechea Românie. Circa 2000 de muncitori români, maghiari, germani veniţi din Oradea, Arad şi Timişoara s-au înrolat în Armata Roşie ungară. În România a crescut valul de proteste împotriva intervenţiei armate…manifestele îndemnau la nesupunere pe cei chemţi la mobilizare…ceferiştii şi petroliştii, minerii din Valea Jiului şi Mureş-Uioara s-au solidarizat cu revoluţia proletară din Ungaria…în demonstraţii la Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Brăila etc muncitorii au cerut încetarea intervenţiei împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor…Reacţiunea română, sprijinită de marile puteri imperialiste ale Antantei a contribuit la restaurarea în Ungaria a marilor latifundiari…” , şi a fascismului, păstrat în conserva de la Szeged, unde guverna Horthy. Consecinţa a fost un „antisemitism sălbatic” etc.

Advertisements