De două ori Sarajevo


Acea Românie, născută din cele două principate, a impus, de la Bucureşti, tehnica mioritică a aşteptării contextelor favorabile, din exterior. O administraţie incapabilă să elaboreze o doctrină, pe care să o şi aplice, ne-a plasat dintotdeauna în coada istoriei, într-o ambianţă de pasivitate orientală. Cine cunoaşte contextul perpetuat de cel puţin un secol în acest teritoriu, nu poate vedea decât intrigi, corupţie, raptul de foloase al unei clase politice croită dintr-o materie inferioară; instaurând, în locul democraţiei, anarhismul decadent, urmaşii nedemni ai trecutului nedemn, n-au fost în stare să pună în mişcare căruţa economiei, lăsând spaţiu crizei în metastază, lăsând Europa să gândească şi să acţioneze pentru noi, încă agăţaţi cu cârligul de pulpana hainei acestei doamne. Dacă nu credeţi în damnarea pe veci a neamului românesc, vă ofer o pagină a falsei victorii din Primul Război Mondial – mărturia lui Margiloman, rămasă într-unul dintre puţinele exemplare ale cărţii sale care au scăpat de „Fahrenheit”: NOTE POLITICE, vol.IV-V, 1918-1919, Institutul de arte grafice Eminescu S.A., Parlamentului nr. 2, 1927. Acest germanofil a fost lăsat de Ferdinand la Bucureşti ca şef de guvern, sub ocupaţia germană a lui Mackensen, din 1916, pe când regele şi Brătianu fugeau cu trupele prin Moldova, gata să primească azil în Rusia. Memoriile lui Marghiloman au fost arse în 1924 (eveniment fascist) pentru că autorul observa o clasă politică execrabilă. Fruntaşii mioritici considerau că, păstrând în plin război ţara în neutralitate, nu trebuie să facă nici un demers pentru a primi pe gratis de mult jinduite teritorii. Probabil de asta şi-au dat seama din timp românii din Imperiu, manifestându-şi totala lipsă de interes pentru „Marea Unire” . Bucureştii aveau şi au dorinţa de a mătura sub preş adevărul. Brătianu a minţit ascunzând faptul că Anglia oferea garanţii: vezi-doamne, teritorii grase vor fi acordate românilor chiar numai în cazul păstrării neutralităţii. Să nu mişte nici un deget şi venea pleaşca. (O făcea pentru Maria?). Adică stai, precum azi, în recesiune, nu faci nimic şi lucrurile ţi le rezolvă alţii. Premierul ro/mincinos a promis, formal, o „neutralitate binevoitoare” Germaniei, ascunzându-şi intenţiile adevărate în mânecă. Se pare că reginei îi era însă frică mai mult de Rusia, nu de Anglia, fireşte. La moartea lui Carol I, unele glasuri radicale puneau chiar problema proclamării republicii!

 

Un Prinzip și pentru Regele României?

Şi iată, se aud sârbii, veşnicii tovarăşi şi pretini ai valahilor: „Noul rege al vostru ori, merge cu noi, sau vom avea pentru dânsul un nou Sarajevo…” Un Prinzip fără prinţipii urmând să tragă cu pistolul pe Calea Victoriei ! Guvernul român a rupt atunci fiţuica amicală dintre români şi austro-ungari . Amicul asasinatului Franz Ferdinand, Aurel Popovici, afirmă că bucovinenii nu cer anexiune cu România şi se opune intrării armatei române în Transilvania. Îngrijoraţi erau şi dâmboviţenii: „N-avem material cu ce duce războiul nici două luni”. Falkenhein însă îi avertizează, din punct de vedere al Puterilor Centrale: „Dacă nu faceţi nimic, nu veţi primi nimic”. Atunci Brătianu a luat tunuri de la Nămoloasa, din celebra linie fortificată, şi le-a dus pe aiurea. Franz Joseph se cam îmbăta deobicei seara şi atunci i se cereau semnături diverse, pe care le onora, semnând aiurea…Fruntaşul sârb Marinkovici se plânge de procedeele neamicale ale României către Serbia: el şi ai lui vor Banatul. „Vârşeţul e teritoriu sârbesc. Timişoara în 1848 a fost recunoscută prin rescript imperial ducat sârb…” Pe atunci a fost primar Preyer, oraşul avea o garnizoană austriacă sub comanda lui Freiherr Rukavina, care s-a apărat cu succes de armata revoluţionară maghiară condusă de generalul Bem, în 1849. Sârbii erau în afara istoriei, pe atunci. Brătianu a dorit, în 1914, Banatul în integralitate: Bucureştii îl doreau, pentru moment, TOT. Ruşii găseau pretenţiile României exagerate: „…asta e tiranie, nu e colaborare. Ei, românii, câştigă teritorii imense fiindcă noi ne-am omorât oamenii; aşa că ne vom lipsi de ei”. Czernin, ministrul Austriei: „Brătianu tot întreabă ce dăm pentru neutralitatea lui. Ca în 1913, ar fi încântat să aibă câştig fără a trage sabia. Dacă vom fi bătuţi, România tot se va arunca împotriva noastră. Cine poate face atâtea concesii , dacă e vorba doar de o neutralitate?” Brătianu opiniază: „Să dăm drepturi transilvănenilor români? Mi-e teamă că aceasta nu va produce nici un efect în România.” Li se rupea în paişpe regăţoilor de „fraţi”. Brătianu vede o rectificare de frontieră – „luăm Caransebeşul şi Haţegul, urmând deznaţionalizarea restului Ardealului”. Purificare etnică. Imperialul Aurel Popovici cere autonomie, dar numai în cadrul Ungariei (ca Banatul în 1918 proclamat Republică, n.n.). De la Bucureşti, curteanul reginei, Costinescu, zice: ”Când vom face război, nu va fi nici de dragul ruşilor, dar, nici pentru aşa-zişii fraţi din Ardeal…” Ştirbey: „ Doar din cauza Transilvaniei şi a a românilor de aici, n-o să ne oprim din drum şi să pierdem totul, nu înţelegem să sacrificăm Basarabia din cauza pretenţiilor transilvănene”. Czernin: „Brătianu nu-şi dă nici cea mai mică osteneală să discute cu noi…Cu Brătianu nu mai tratăm. Care neutralitate? Două torpiloare ruse sunt deja la Cladovo…” Social-democratul ardelean T.Mihali a fost umilit în România. El răspunde: „Ungurii nu sunt aşa. O promisiune este întotdeauna ţinută.” Maşina de război decide: „ întrucât România nu se va mişca, nu se va pertracta nici o afacere cu ea”. Bethmann-Hollweg, premierul Austriei, are idei: „Ne vom ocupa mai degrabă de Bulgaria şi vom face o Bulgarie Mare, din moment ce nu aţi dorit o Românie Mare…” Serbarea în onoarea împăratului austro-ungar s-a ţinut totuşi la Bucureşti, Brătianu însă, laş, dispărând din capitală în acele zile. T.Mihali afirmă clar: „Să stea românii la ei acasă şi să ne lase în pace; totul este minciună, furt, dispreţ de drepturile altuia…opinia publică este cum vrea Guvernul să fie…La ei, cocota parisiană a învins pe institutorul german. Dacă n-au un război care să spele tot, furturile de armament etc., general Iliescu va trebui să dea foc Ministerului de Război. Ardelenii nu au nimic de câştigat cu noi, românii ardeleni; niciodată un ministru ungur nu şi-ar călca cuvântul, cum fac cei din România”. Brătianu promisese că niciodată, că el, ca şef al Guvernului, nu va declara război Germaniei. Falkenhein a scris că după război ar dori să-l cunoască personal pe acest domn, deoarece nu a văzut niciodată un om în stare să mintă ca premierul român…

Advertisements

Nămoloasa periferie


Nici actualul regim pesedist nu e în stare să modifice o situație gravă, moștenită dintr-o veche și iremediabilă capacitate a administrației din principatele moldo-valahe, care și-au extins „talentele” și în fostele teritorii imperiale.

Daniel Chirot este autorul cărţii “Schimbarea socială într-o societate periferică”, apărută la Editura “Corint” din Bucureşti. Cităm:
“Politica României în Primul Război Mondial nu prezintă interes pentru acest studiu…Nu s-a întreprins nimic…după ce obţinuse promisiunea că va primi Transilvania ca răsplată, România a atacat Austro-Ungaria…Entuziasmul revoluţionar al trupelor ruseşti ameninţa să distrugă ce mai rămăsese în acel moment din România. Regele a proclamat o reformă agrară pentru a pune capăt agitaţiei în rândul armatei compuse din ţărani…guvernul se temea de o contaminare ideologică (cu atât mai mult cu cât plănuia să anexeze aceste teritorii)”. Adică Transilvania etc. Niciunde nu se spune ceva de “Unirea cea Mare”…În schimb, spune Chirot, “reforma agrară a împiedicat extinderea revoluţiei…Dezastrul economic ce a urmat reformei a fost din vina demografiei”, adică populaţia “crescuse” şi nu mai exista destul pământ şi astfel s-au distribuit parcele prea mici. Soluţia, subliniată de experţii anilor 20-30 ar fi fost industrializarea, care să absoarbă populaţia la oraşe. Din motive “rămase obcure”, soluţia aceasta s-a aplicat abia după 1944 (autorul considerând că a fost absolut necesară). Nu se aminteşte de vreun spor demografic natural; acesta s-a realizat doar prin teritoriile “anexate”, care au produs necazuri; prea multă lume, prea mulţi “minoritari”. În principate exista o “tradiţie antisemită”, răscoala din 1907 pornind, în principal, împotriva arendaşilor evrei. Au fost şi scenarii conform cărora agenţi străini au declanşat răscoala. Aceştia însă nu au fost găsiţi niciodată…
Valahia a fost considerată o zonă marginală şi exotică a continentului. “Asemenea societăţi nici nu merită a fi studiate”, întrucât ele depind de statele mari, unde se află toţi factorii care le influenţează. Valahia ar fi fost o societate “proto-colonială”, apoi “neo-colonială”, exportatoare de grâne, eventual către Anglia, care avea tot interesul să primească cerealele, nu să şi stimuleze o “democraţie parlamentară românească” inteligentă, conştientă de sine şi mai…zgârcită cu exporturile de tip colonial. “Contactele intense cu Occidentul nu au dus la o creştere semnificativă a producţiei agricole…Întreaga evoluţie a societăţii s-a desfăşurat într-o direcţie opusă celei a societăţilor occidentale. “De ce nu s-a conturat un stat naţional în secolul al XVI-lea? De ce forţele pieţei capitaliste au dus la o formă mai gravă de şerbie, în loc să ducă la industrializare, care a fost amânată?”

Balcanizarea


Există fenomenul colonizării cu români, „străini” interni. Mai puţin cu bănăţeni sau ardeleni; în diferite perioade, foametea sau politica de românizare au transportat de la Est la Vest, de la Nord la Sud-Vest, „cadre de conducere” sau populaţie muncitoare. Au venit în regiunile mai bogate, mai civilizate, pentru a prelua „greaua moştenire” lăsată de imperiul austro-ungar. Mai vin și acuma, spre Vest. Mult se minunară în faţa deosebirii dintre locurile natale şi cele de adopţiune; mai dădură cu ochii şi de minorităţile a căror patrie este tot aici, fireşte. Pe care i-au considerat străini. Ba chiar şi românii vestici erau străini, de la Brătieni încoace. Şi în scurt timp, au început să se întrebe: „Ce caută boanghinele astea, bozgorii, nemţălăii şi jidanii în ţara NOASTRĂ? Să plece fiecare de unde a venit”. De unde acest sentiment al apartenenţei la un teritoriu care nu a fost nicicând al românilor din Principate? Apoi a început propaganda, care urma să educe tânăra generaţie cu minciunile care alcătuiesc istoria „populară”, de manual şcolar: „Prima cale ferată din România a fost Timişoara-Seghedin; prima fabrică de bere din România datează din 1718 ( !); cea mai densă reţea de căi ferate din România este în Banat” etc. Corect ar fi fost „de pe actualul teritoriu al României”. Dar ce, „actualul”, din moment ce „noi am fost dintotdeauna pe acest pământ”. Fapt care nici nu poate fi dovedit; şi-apoi, care NOI? În cel mai bun caz, în felul acesta s-a maimuţărit modelul Serbiei, care voia mereu să domine, cu trecutu-i de paşalâc, zone mai civilizate, catolice, occidentalizate. Dezmembrarea Iugoslaviei nu va fi urmată de un fenomen asemănător, în ţara noastră: vecinii sunt pedepsiţi de dumnezeu pentru atentatul de la Sarajevo, pentru felul în care s-au comportat cu germanii. Cât despre antimaghiarismul, care unora le ţine drept carte de identitate , este una din paginile jenante care conţine complexele descrise de Eminescu. E ca şi cum ai fi antiamerican.
Există serioase argumente ce susţin formarea poporului român în Sudul Dunării, concomitent cu romanizarea din Nordul fluviului, după cum susţine şi eminentul istoric Lucian BOIA. Neîndoios, cetăţile dacice au fost administrate de romani, însă ideea unei compacte populaţii romanizate în Sud e sustenabilă prin aceea că, înainte cu mult de venirea slavilor, romanizările au început pe actualul teritoriu al Serbiei şi Bulgariei (a se vedea mulţimea de localităţi ale vlahilor). După cum crede şi domnul Boia, românilor le este incomodă teoria emigrării din Sudul Dunării a bănăţenilor şi ardelenilor, cel puţin a unei părţi bune din această populaţie. Este mai comodă lozinca „dintotdeauna pe acest pământ”, pentru că este astfel contestat dreptul maghiarilor de a spune că ei au venit primii într-o Câmpie a Tisei nepopulată. Ei ar avea şi argumentul serios, de necontestat, că Bela al IV-lea a colonizat Transilvania cu populaţie germanică. Au rezultat oraşele fortificate după model occidental. Civilizaţia urbană a început, deci, sub regii maghiari (var-varos=oraş).