„Și abia plecă bătrânul…”

Dacă Eminescu ar fi călătorit în Statele Unite, n-ar fi scris „bătrânul” ci „seniorul”. Și abia plecă seniorul Trump din Europa, că stafia lui Putin se și găsi să ajungă la Paris, chipurile să viziteze un muzeu care celebrează legăturile franco-ruse, datând de pe vremea lui Petru I. Țarul s-a grăbit să-i strângă mâna lui Macron tocmai într-o zi în care nu doar Statele Unite, dar și lumea întreagă a comemorat jertfa militarilor americani, MEMORIAL DAY. Nu este deloc politicos să se facă abstracție de această, iată, uitată zi comemorativă. Sunt imense cimitire ale militarilor care au luptat și pentru Europa.
Ne cam îngrijorează aceste înalte vizite între ruși și francezi, care ne duc cu gândul la ultima vizită a președintelui Poincare la țar, pe un pachebot de lux, chiar înaintea Primului Război Mondial. Legăturile dintre Rusia și Franța se arată durabile și chiar ciudate. Vrea să devină Franța locomotiva Europei, cu sprijin rusesc? Asta într-un moment electoral în care Germania e prinsă între problemele imigranților și un oarecare anti-trumpism. Înainte de 1914 Marea Britanie, Rusia şi Franţa se apărau pe ele însele împotriva noului venit în politica mondială, Germania și au întins laţul în jurul Germaniei, lăsând puţine opţiuni liderilor săi în a nu merge la război în 1914. Franța a sprijinit construcția feroviară deficitară a Rusiei pentru a se realiza mobilizarea trupelor. E greu de crezut că Putin a venit la Paris pentru a asculta reproșurile lui Macron, cu care acesta a defilat în campania electorală, dar și le va atenua în fața seniorului Putin, sau că a venit să o viziteze pe doamna Le Pen. Brexitul, strângerea de mână (cu ușa?) franceză și manevrele lui Putin sunt de natură să ne îngrijoreze. Din constelaţia acestor trei puteri în sistemul internaţional au rezultat provocări ce au influenţat decizii importante la Paris, Londra şi Sankt Petersburg înainte de 1914. Istoricul Paul Schroeder afirmă ( într-un articol publicat de „Journal of Modern History” în 1972) că prăbuşirea păcii între 1907 şi 1914 s-a datorat politicii britanice, ce a căutat să liniştească Rusia şi, procedând astfel, a încercuit Germania şi a provocat Austria. Doamne păzește! Și în 1917 marile puteri antantice, gata să piardă războiul, au apelat la strămoșii lui Trump, care au ieșit din izolaționism ca să se mai termine grozăvia europeană. Suntem curioși ce grozăvii mai pregătește acest inestetic declin al vechiului continent.
Acum doar câteva zile Merkel avertiza ca Europa nu se mai poate baza pe Trump, adică pe SUA si Marea Britanie la pachet: „Trebuie sa ne luam soarta in propriile maini ”! În vremea asta Macroul francez făcea partida de Skanderbeg cu Donald Trump, ce ne duce cu gândul la obrăznicia zicalei TINEREȚEA ÎNVINGE. Adică i-a strâns mâna lui Trump până aceasta „s-a albit”. Nu cred ce spune presa, Trump este un alb. Dacă l-ar fi albit astfel pe Obama, da, ar fi fost un fenomen paranormal al președintele-junior al Hexagonului. Oricum, gestul nu prea a ținut de pretinsa eleganță franțuză, ci mai degrabă de mentalitatea unui tânăr de cartier mărginaș.
Doamna Merkel se află împreună cu sutele de mii de imigranți, cu care speră Germania să reducă media de vârstă și să mai termine cu puritatea rasială. Marea Britanie a fost mereu o cocotă politică, nici o pagubă cu Brexit. Ba e o pagubă, dar pentru Mica Britanie, care nu mai e un imperiu, putea duce un război gestionat de mâna de fier a doamnei Thacher, care lupta cu broaștele țestoase prin Malvine. Dar englezii, mai puțin scoțienii și irlandezii, suferă de un ciudat, inexplicabil sindrom de insularitate. Ca o corabie în derivă, pe când Germania a suferit mereu de claustrofobie, în centrul continentului și s-a mai cerut afară…Anglia a mai făcut figuri, temându-se de înfometare și gata să ia bătaie de la germani. Și atunci vulpea Churchill a complotat cu Roosevelt să lase germanii să torpileze „Lusitania”, pentru ca americanii să intre în război. Anglia a blocat Germania pe mare, înfometându-i pe locatarii acesteia, care au și murit de foame. Dar au mai rămas, vorba lui Churchill, „mulți huni răi care trebuie omorâți”. Anglia a dat asigurări Poloniei și nu s-a ținut de cuvânt. Fără Statele Unite ale Americii englezii ar fi murit de foame. Brexitul s-a făcut în speranța veșnicului ajutor american. Gudbai, UK!

Cancelarul Merkel, care va avea în curând soarta președintelui Hollande, deja olandez zburător, are puseuri de mânie antiamericană, neștiind dacă la cancelariat nu va sosi chiar un fan-Trump în curând. Europa “trebuie sa isi ia soarta in propriile maini, in conditiile unei aliante occidentale divizate de Brexit si de presedintia lui Donald Trump”, a declarat duminica sefa Guvernului de la Berlin, Angela Merkel. Hopa, aici intervin două lucruri diferite, pe de altă parte divizarea alianței, dinainte și după Brexit. Cât despre președinția lui Trump, nu văd în ce măsură e vinovată de divizarea europenilor, că doar nu i-a instigat la așa ceva. Problema e cu președintele Muntenegrului? Bietul om nu și-a dat seama că nu e atât de însemnat încât să stea în fața lui Trump în poză. Nesimțire sancționată fizic. Oricum, Muntenegru intră în NATO, păstrând și dulci ochiade, tot tradiționale, de panslavism, către Moscova…
“Perioada in care puteam sa depindem in totalitate unii de altii se termina. Am trait acest lucru in ultimele cateva zile”, a spus Merkel la un miting electoral din Munchen, in sudul Germaniei. Nu a prea găsit locul unde să se jeluiască madam Merkel, la Munich, unde există o mare rezistență la fenomenul emigraționist și de unde au fost trimise la Berlin autobuze cu afro-asiatici. Nu se termină despărțirea occidentului înainte de despărțirea Germaniei de Merkel. Începe războiul rece între puterile occidentale europene? Păi atunci zău că o relație Trump-Putin ar fi utilă. Cum util le-a fost și germanilor gazul turkmen trecând prin conductele rusești către obositul occident.
“Noi, europenii, chiar trebuie sa ne luam soarta in propriile noastre maini”, a adaugat ea. Asta înseamnă armata Uniunii Europene? Lupta cu ISIS? Căci piața comună, care a stat la bazele Uniunii, nu va face greșeala să dispară. Vor fi necesari și ardeii iuți ai lui Erdogan. Cu care va intra în UE, în absența stăpânilor, a UK și USA. Plăcinta turcească este enormă, plus o groază de imigranți cazați acolo. Și dacă intră Antalia în UE, de ce n-ar intra și Israelul? Atunci să vezi imperiu…
Declaratiile transmise de agentia germana DPA au fost preluate de New York Times si The Independent. Libertate la interpretări.
Germania si Europa se vor stradui sa ramana in relatii bune cu SUA si Marea Britanie, dar “trebuie sa ne luptam pentru propriul nostru destin”, a insistat Merkel. Simfonia destinului începe. SE VOR STRĂDUI să rămână în relații bune, dar nu se știe dacă vor reuși. Sublima Franță, cu Macroul ei pare a fi viitorul? Cine poate crede așa ceva? Mai o apropiere de Maghreb lipsește tărcatei Germanii. Da, doamna considera ca trebuie acordată o atentie deosebita relatiilor dintre Berlin si noul presedinte francez Emmanuel Macron. Și soției sale, care la temeinica vârstă de 75 de ani, după cum se bârfește, posedă o înțelepciune superioară mai tânărului Trump. Cred că doamnei Merkel i-au plăcut textele pe care bunica/soția/perdeaua de fum pentru posibil-homosexualul Macron le scrie acestui nemaivăzut președinte francez.
Cancelarul german a luat parte vineri si sambata la summitul G7 din Sicilia, ce s-a incheiat fara un acord intre Statele Unite si celelalte sase mari economii ale lumii privind clima. Chiar și Obama, mare amator de aer curat și de religie, despre care a vorbit mult cu doamna Merkel, recent, ar dori oprirea furnalelor Statelor Unite. Dar Trump nu și nu, dezindustrializarea SUA ar avea efectele pe care le are în România.
Merkel a descris discutiile in acest dosar drept “foarte dificile, pentru a nu spune foarte nesatisfacatoare”. Ce ar mai putea s-o satisfacă pe doamna Merkel, acum, la sfârșit de carieră? Aruncarea în derizoriu a acestor discuții este un punct de vedere personal sau colectiv? Nici Iohannis nu mai are această părere. Punctul de vedere este foarte echilibrat. Cât despre vedere, fiind cel mai înalt demnitar, pe lângă micuțul Macrou, ba chiar și pe lângă impunătorul Trump, președintele României a fost, fizic, la înălțime. Cât despre euroscepticismul occidental, acesta nu este împărtășit de români. Spre buna noastră dispoziție. Iar dacă Europa se desparte de Trump, ceea ce este totuși absurd, noi vom continua o bună relație transatlantică. Și ne vom veseli la Deveselu.
Ar fi o bună idee ca Putin, după ce vizitează saloanele cu oglinzi din Paris, să ne viziteze și pe noi. Să vadă cum Deveselu e chiar o fortăreață defensivă. Nu trebuie să îl îngrijoreze. Mai ales că va fi sprijinit de Franța. Sancțiunile impuse Rusiei de către UE au avut un efect de retorsiune din partea Rusiei, care a făcut să sufere exportul fermierilor francezi. Putin și Macron își vor regla relațiile. În detrimentul cui? Rămâne de văzut.

Advertisements