Intervenționism româno-sârb

După Primul Război Mondial, în perioada în care se mai duceau Tratative de Pace la Paris, regatele Serbiei și României și-au folosit armatele în două intervenții neautorizate de puterile aliate în scopul reconfigurării propriilor teritorii naționale. Ambele armate au pătruns adânc în Ungaria. În 1919 armata sârbă ocupă treptat, până la Timișoara acest teritoriu de mult jinduit, în scopul de a pune Conferinţa de Pace în fața faptului împlinit. În cel mai scurt timp, administrația republicană este dizolvată și înlocuită de demnitari sârbi. Președintele Banathiei se retrage din politică, revenind în baroul său avocățesc. Omul de cultură Ion Clopotel, pe care-l descopăr abia acum, în volumul îngălbenit de vreme, “Revolutia din 1918”- Cluj, apărut în1926 este mai explicit: la Alba Iulia “…dr. Aurel Cosma în numele bănătenilor…îsi exprima revolta fată de actele arbitrare ale armatelor sârbesti de ocupatie în Banat si protestând în contra proclamării de alăturare a Banatului la regatul sârbesc; ca retorsiune Cosma propune Conferintei să aplice principiile lui Wilson si fată de Timocul locuit de români. Se observă că noi putem cere alăturarea, însă nu suntem îndreptătiti să ne declarăm în numele românilor din Timoc până ei nu cer dreptul lor… Ei, timocenii si l-au cerut până la urmă, prin A. C. Popovici, există un document oficial adresat României si Consiliului, prin care românii din Sudul Dunării doreau să facă parte din Regatul României, document rămas fără ecou. Bucurestii s-au făcut că nu pricep, nu voiau, poate, certuri cu sârbii. Adunarea natională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al natiunii române la întreg Banatul, între Mures, Tisa si Dunăre… N-a fost să fie, pentru că.în Banat suntem pusi deja într-o situatie încheiată. Avangardele armatei sârbesti au înaintat adânc pe teritoriul românesc sub titlu de armată de ocupatie, însă într-o bună zi ne-am pomenit că armata sârbească e o armată de cucerire…Se poate imagina ce se petrecea în Banat la ce torturi era supusă populatia. Au venit zile sângeroase. Fără să astepte hotărâri de la Paris, în 19 februarie 1919 generalul sârb Gruici a intrat în Timisoara, a disolvat consiliul popular republican. Armata sârbă ocupă întreg Banatul, dizolvând administraţia social-democrată.”.
La 21 martie 1919 Mihaly a cedat puterea coaliţiei comuniştilor şi social-democraţilor, care au proclamat o republică a Sfaturilor, condusă de Kun Bela. Istoricul român L. Banyayi ne spune că la Oradea s-a creat Sfatul central al revoluţionarilor români, având ca sop nu unirea cu boierimea, ci cu „harnica şi cinstita muncitorime şi ţărănime, cu Republica sfaturilor din România”. „Instaurarea dictaturii proletariatului în Ungaria a declanşat o largă mişcare de solidaritate în rândul maselor muncitoare române…s-a făcut o agitaţie deschisă pentru o bună vecinătate cu Republica Ungară a Sfaturilor. Guvernul burghezo-moşieresc român, sub îndemnurile puterilor Antantei, a răspuns însă cu intervenţia armată la revoluţia proletară din Ungaria şi a luat măsuri drastice împotriva celor care s-au declarat solidari cu această revoluţie…în 7 mai 1919, o mie de soldaţi români staţionaţi la Dej demonstrează împotriva trimiterii lor pe frontul INTERVENŢIONIST (s.n.)…” Nicolae Iorga, martor la evenimente descrie reacția ardelenilor: „La Hernad au părăsit trenul. A fost nevoie să se bată la sânge dezertorii”. A.Marghiloman constată: „Spiritul celor din Transilvania e bolşevism.”
Kun Bela a adresat un mesaj guvernelor român, cehoslovac şi iugoslav: „In numele guvernului revoluţionar maghiar al sfaturilor am onoare să vă comunic că recunoaştem fără nici o rezervă pretenţiile teritoriale naţionale ridicate de dvs.”…
Textul mesajului a apărut în presa română cu întârziere şi în formă prescurtată, cu concluzia: „…guvernul român nu va da nici un răspuns, considerând că nu se poate sta de vorbă cu bolşevicii din Budapesta”. Gazeta socialistă ADEVĂRUL: „…nu înţelegem această hotărâre a guvernului…nu cumva am prefera un guvern de BARONI …Ce ne pasă nouă ce guvern are Ungaria şi ce drept am avea noi să-i impunem un program pe care ea nu-l vrea şi care ar fi antidemocratic şi ostil nouă”. Marghiloman: „O notă ruşinoasă pe care guvernul a trimis-o presei”. Iorga: „De ce n-am trata şi noi cu stăpânii situaţiei din Ungaria?”
Intervenţia militară întreprinsă de guvernul I.I.C. Brătianu, spune ADEVĂRUL „a primit un răspuns ferm. Muncitorii români aflaţi în Ungaria în uzinele de armament din insula Csepel…s-au angajat în apărarea revoluţiei proletare ungare. S-a format şi un batalion românesc în cadrul Regimentului roşu internaţional, compus din muncitori din vechea Românie. Circa 2000 de muncitori români, maghiari, germani veniţi din Oradea, Arad şi Timişoara s-au înrolat în Armata Roşie ungară. În România a crescut valul de proteste împotriva intervenţiei armate…manifestele îndemnau la nesupunere pe cei chemţi la mobilizare…ceferiştii şi petroliştii, minerii din Valea Jiului şi Mureş-Uioara s-au solidarizat cu revoluţia proletară din Ungaria…în demonstraţii la Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Brăila etc muncitorii au cerut încetarea intervenţiei împotriva Republicii Ungare a Sfaturilor…Reacţiunea română, sprijinită de marile puteri imperialiste ale Antantei a contribuit la restaurarea în Ungaria a marilor latifundiari…”

Serbia s-a triplat, România s-a dublat, puzderie de minorităţi au fost anexate noilor state; şi s-a văzut ce probleme vor crea aceste minorităţi şi cum niciodată aceste probleme nu s-au rezolvat, căci nu s-a dorit.

Departe de a constitui pentru România un act inamical faţă de Serbia, lămurea I.I.C. Brătianu pe principele Alexandru, soluţia în chestiunea Banatului…” Princepele îi dădea cu chestiunea că Belgradul nu putea rămâne la graniţă şi poporul sârb din Banat nu putea fi părăsit”. Gh.B. despre Lloyd George: “degetul lui fantezist se plimba pe hartă, el spunând: Nu înţeleg de ce sunt atâtea discuţii pe chestiunea Banatului. În timp ce se oprise deasupra Cernăuţilor”. Atâta geografie cunoşteau Marile Puteri. “Problema centrală o constituia Banatul, asupra căruia stăruia îndărătnicia primului delegat sârb…bătrânul Paşici, necunoscând limbi străine, îşi rezuma totuşi îndestul de elocvent apriga sa revendicare, ciocănind insistent cu degetul asupra hărţii şi repetând cu încăpăţânare Ba-nat, Ba-nat…” Şi după tratatul cu F. Esperey, sârbii ocupă Banatul “şi nu aveau intenţia de a-l părăsi”. Dar avea să intervină altă obsesie: “chestiunea evreiască se aşeza în calea noastră”. Groaza lui I.I.C.B. era dorinţa Aliaţilor de ocrotire (şi) în România a intereselor minorităţilor. Chestia ar fi de inspiraţie evreiască, are autorul cinismul de a susţine. Problema minorităţilor deranja şi pe Trumbici, se înţelege. Motivul deranjului: Serbia existase ca stat “înaintea celorlalţi”, ca şi România. Controlul Aliaţilor era cotat drept amestec în treburile interne. Şi totuşi, nu sârbul s-a retras de la tratative, ci Brătianu. În legătură cu rezistenţa românilor şi sârbilor la controlul supra chestiei minorităţilor, Wilson răspunse tranşant: „Dacă consimţiţi la acest imens spor de teritorii, trebuie să acceptaţi şi acest preţ”. I.I.C. Brătianu se obrăzniceşte: „dacă se va schimba Wilson din fruntea statului său, vor mai fi valabile pretenţiile actuale, nu se vor ivi noi interese? Care să nu mai fie acelea ale trusturilor evreieşti din spatele preşedintelui SUA”.  Wilson şi Lloyd George au arătat lui Kramarz “şi în special lui Brătianu că toate calamităţile din Ungaria şi dificultăţile erei prezente provin din cauza armatei române din Ungaria şi că de nu ne retragem de pe Tisa pe linia de hotar fixată de Conferinţă, nu vom mai beneficia de sprijinul Marilor Puteri”. Gh. Brătianu recunoaşte dezarmarea Ungariei: “Tot materialul de război urma să fie predat României (…) armata de ocupaţie prelua uzinele de armament, jumătate din întregul material de căi ferate, maşinile necesare construcţiei, 30% vite, 30% din utilajul agricol ca DESPĂGUBIRE PENTRU SOLDAŢII ROMÂNI ÎMPIEDICAŢI DE LA MUNCA CÂMPULUI, totul comparat cu condiţiile impuse de Aliaţi celor învinşi. America se opune acestei ocazii unice, care nu mai aşteaptă judecata puterilor învingătoare. Consiliul Suprem îi intentează României proces. America ameninţă că se retrage de la tratative. Generalul american Bandholtz scrie: “Forţa suntem noi; voi reprezentaţi doar ordonanţele” Brătianu-junior recunoaşte că au fost abuzuri, că “…au luat uneori mai mult decât aveau dreptul. În anii 20 mai rugineau prin gările noastre numeroase locomotive luate din Ungaria pe care TEMBELISMUL ADMINISTRATIV nu ştiuse să le folosească. Ocupanţii au lăsat în voia ei lovitura de stat care l-a adus sus pe Horthy Nicolae-întâiul”. Generalul american Bandholtz mărturisea că nutreşte “sentimente de ostilitate faţă de aliaţii noştri români şi sentimente prietenoase pentru inamicii unguri”.

Gheorghe Brătianu recunoaște că ”Unirea o datorăm războiului şi victoriei Aliaţilor”…”S-a văzut doar în Banat ce a însemnat faptul că sârbii ne-au putut-o lua înainte”…”efectul cel mai paradoxal al cuceririi Budapestei rămâne recenta adeziune a Ungariei la pactul antikomintern”. Incipit fascismul – HORTHY Miklos. Instalat de către armata română. Dictatorul maghiar nu-i iubea pe români și asta se va vedea abia în 194o.

Advertisements