Vestul american în artele plastice

Fanny F. Palmer, 1868, STRĂBĂTÂND CONTINENTUL,, SPRE VEST, litografie
Frederic Remington, 1910, GOANA, bronz
Charles M. Russell, 1917, DUEL BUFFALO BILL, ulei.
Charles M. Russell, 1905, LEWIS ȘI CLARK PE COLUMBIA, acuarelă
Thomas Moran, 1879, MIRAJUL, ulei pe pânză
Thomas Moran, 1908, YELLOWSTONE, ulei pe pânză

În anii optzeci am participat le ceva formidabil pentru România de atunci, o expoziție itinerantă de arte plastice reprezentând lucrări originale și copii care aveau ca temă uriașa colonizare a Vestului unui continent în ascensiune. La vernisaj au participat personalități de vază din cadrul Ambasadei SUA, ambasadorul Sir Richard Davis-Jr, căruia am avut onoarea să-i iau un mic interviu, atașatul cultural și delegați din partea organizatorilor. Păstrez și azi programul de sală de atunci, care cuprindea fotografii ale picturilor, sculpturilor și grafică, alături de prezentarea evenimentelor care au determinat aceste faimoase demersuri artistice.
„Ne-am bucura să constatăm că expoziția noastră oferă imagini familiare vizitatorilor, întrucât, noi, americanii, recunoaștem contribuțiile numeroase pe care poporul țării dumneavoastră le-a adus civilizației Americii de Nord”, ne spunea atunci, cu politețe și curtoazie Mitchell A. Wilder, director la Amon Carter Museum of Western Art, Fort Worth, Texas, pe care l-am imprimat pe reportofon.
(În paranteză fie zis, după vernisajul care a avut loc la Timișoara, artiștii plasticieni din oraș i-au invitat pe oaspeții americani la sediul filialei lor. Acolo ne-am cunoscut mai bine, iar anturajul ambasadorului a scos la iveală niște sticle de whiskey…A doua zi, la studioul de radio unde lucram mi s-a confiscat banda de reportofon, interviul, pentru care nu avusesem aprobare, a fost trimis la București, cu poșta securității. Am fost chestionat despre discuțiile avute cu oaspeții și propus, într-o ședință specială, să fiu exclus din presă, întrucât interviurile cu ambasadorii erau aprobate direct de Ceaușescu. Pe atunci secretar cu propaganda era la Timișoara chiar Ion Iliescu, viitorul președinte, care a decis, întrucât îmi cunoștea activitatea de scriitor și reporter special, participant la inundații și în alte situații dificile, să fiu iertat. Și astfel am continuat o lungă activitate…Desigur, Sir Richard Davis-Jr nu a cunoscut această consecință a discuției noastre amicale.)

„Specificul național”, „Idealul național” sunt teme mereu reinventate de naționaliști pentru a-și justifica și fructifica existența. Mai nou, cu totul goale de conținut, dar le suspectez că se prezintă astfel de mai mult de o sută de ani. Ce interesantă ar fi o teză de doctorat, de pildă, care să se ocupe de „specificul național într-un domeniu al artelor Statelor Unite ale Americii”. Această lume multietnică și multiculturală trăiește prin individualitățile ei, printr-o creativitate particulară ce nu are nimic comun cu obștea. Diversitatea peisajului etnic și cultural este practic infinită, în mișcare continuă. Desigur, poți trăi în comunitatea de care ești legat printr-o descendență comună. Am întâlnit o astfel de „frăție” în Sudul Canadei, arealul Toronto. La Hamilton-Ontario există și un „Câmp al românilor”, probabil unic în Nord-America, unde au loc periodic întâlniri artistice, socializări și schimb de nostalgii după țara de baștină. Se poartă și costume naționale, se servesc mâncăruri tradiționale. Totuși, preoții ortodocși îi îndeamnă pe părinți să le deschidă copiilor drum liber spre limba engleză, de care vor avea mai multă nevoie acolo decât de „dulșili graiu d-acasă”. Aceste fenomene au fost posibile datorită politicii de populare mai lesnicioasă a Canadei cu imigranți din Estul Europei – mână de lucru ieftină. În Statele Unite situația este alta, dar nu foarte diferită, „American Dream” tinzând să omogenizeze într-un ritm aceelerat populațiile nou venite. Despre un „ideal național”, care ar fi trebuit să existe pentru justificarea anexiunilor teritoriale după războaiele mondiale nu putem spune decât că el a reprezentat o abstracțiune, o iscusită invenție venind dinspre o pătură superficială de intelectuali politici. De pildă, atmosfera românească dinainte de WW1: mulţi dintre români, ţărani (80 la sută din populaţie) şi neştiutori de carte (60 la sută), aveau cu totul alte preocupări şi alte griji, nici nu auziseră de idealul naţional. Acesta era prezent în sfera mult mai restrânsă a opiniei publice, formată din persoane cu oarecare fond de cultură şi manifestând mai mult sau mai puţin interes pentru treburile publice. Această pătură mijlocie a impus un artificiu social într-un context istoric favorabil. Înfrângerea imperiilor, datorată prezenței americane în război, a favorizat împlinirea identitară a statelor autodefinite ca unitare, la umbra wilsonismului. Din acest moment naționalismul devine politică de stat, cu toate consecințele, de la moderație la extremism. După WW2, în țările cu sistem socialist s-a dat un impuls nou naționalismului prin noi criterii de afirmare a puterii și impunând creației artistice obligații de susținere necondiționată a acesteia. „La nationalisme c`este la querre” avea să spună Mitterand.
Artele. Așa-zisele „școli naționale” muzicale au scos la iveală „bogățiile folclorului” din diferitele zone periferice ale Europei. Lipsa de viziune individuală, utilizarea colajului, citatului au dus, cu timpul, spre o subțiere a acestor modalități de expresie artistică. Factorul esențial care a contribuit la punerea în umbră a acestor jocuri etnice, cu toată culoarea lor adusă în obrajii clasicismului, a fost asaltul romantismului, cu cortegiul de personalități care au creat influențe, altele decât cele ale nostalgiei identitare, apoi valul modernității expresioniste, în context postbelic, aducând fațete tragice și expresive care au corodat tonalitățile tradiționale, ba chiar și modurile populare. Atonalismul, dodecafonismul au devenit apanajul unui club exclusivist de compozitori, având în comun doar noile mijloace de expresie, agresivitatea acestora. În ansamblu, față de aspectele depersonalizării individului din perimetrul școlilor naționale, arta modernă se sprijină pe forța unor personalități singulare. Expresionism și impresionism există și în artele plastice sau lieratură. Noul roman francez sau englez, pointilismul, abstracționismul, curentul counter-culture etc. au scos din priză elitele naționale.
Globalizarea socială, circulația generalizată a persoanelor și valorilor au afectat grav sau pur și simplu au făcut inutile vechile concepții despre națiune. Curentele și școlile tradiționale au fost înlocuite de post-modernismul noii ere, care este una a individualității creatoare, trăind în spații reale sau virtuale de dimensiuni variabile. Resuscitarea naționalismului rămâne în sfera politicului. Arta secolului XXI nu-și mai plătește tributul regionalității periferice, ci tinde spre universal. Nici nu mai contează personalitățile sau ambianța socială care au generat/inițiat această desprindere. Indivizii creatori aparțin umanității în general, înlăturând barierele limbajului de baștină, traducându-se în limbi de largă circulație. Modernitatea face inutilă raportarea la un anumit spațiu generic. În unele cazuri, pentru a se extrage dintr-un mediu toxic, naționalist, artiștii recurg la emigrare. Există comentatori, critici, care folosesc balastul identitar în exegezele vizavi de personalitățile creatoare. Nu există ceva mai fals decât să pui la baza operei unor înaintași ai perioadei post-moderniste, să zicem Brâncuși sau Bartok, tocmai motivele populare, „inspirația” din anonimatul etnic. Pot exista, pe alocuri, citate, mimetisme, parodieri ale spiritului popular, dar acestea sunt folosite ca simple addicții la esența naturii absolut privată a forței creatoare individuale.
STATELE UNITE ALE AMERICII
Un exemplu tipic pentru spiritul artistic lipsit de un balast inutil – caracterul național – sunt artele plastice din perioadele extensiei spre Vestul continentului a populației, inițial de sorginte engleză (albii europeni), care a devenit treptat multietnică.
Operele artistice au jucat, în această perioadă, mai mult ca documente de istorie. Tablourile și sculpturile reprezintă momente ale instalării civilizației în „Vestul sălbatic”, persoane care au devenit cunoscute publicului prin iureșul aventurier al contactului cu indigenii. Multe din aceste creații nu au nici măcar conștiința de sine a artisticității lor, sunt lucrări fără pretenții, sau dezvăluind un talent nedescoperit pentru moment. Sunt uneori alegorii, concentrând într-o singură piesă mai multe perioade ale drumului spre coasta pacifică, peisaje, multă mișcare, cu animale sau ambarcațiuni, se ilustrează ocupații specifice sau pătrunderea în peisaj a unor elemente de civilizație. Este inutil să comentăm cumva apartenența acestor lucrări la școli și curente, la etnia autorului. E vorba de o storia ilustrata, de un calendar aproximativ al evoluției extinderii teritoriale, dinspre Est către țărmul fascinant al Pacificului.
***
Numărul coloniștilor veniți în Vest era atât de mare încât îl concura pe acela al empresarios-ilor mexicani. Instabilitatea guvernului din Mexic, oficialitățile care practicau metode de administrare, veneau în conflict cu coloniștii americani, educați în spiritul principiilor democratice. Când în 1824 generalul Antonio Lopez de Santa Anna a prelut puterea guvernamentală în Mexic, revocând constituția liberală, coloniștii americani s-au răzvrătit, în TECHAS. În urma victoriei de la San Jacinto, texanii și-au declarat independența. Mexicanii au considerat aceasta un act de agresiune și și-au retras ministrul acreditat la Washington. Președintele american James K. Polk l-a trimis pe generalul Zachary Taylor în Sud-Vest, ceea ce a declanșat războiul. Taylor a cucerit pe rând localități californiene, Metamoros, Monterrey, Saltillo. Generalul Wienfield Scott a ocupat Veracruz, Puebla și Mexico City. Prin tratatul de pace SU au obținut regiunile New Mexico, Arizona, California, părți din Nevada, Utah, Colorado și Texas. Pentru ceea ce reprezenta două treimi din Mexic, SU au plătit 15 milioane de dolari.

Una din picturile naive, anonime ale expoziției reprezintă TELEGRAPH HILL din San Francisco, o movilă plină de corturi ale coloniștilor sosiți cu corăbiile, înainte de a traversa Sierra către terenurile aurifere. Valoarea lucrării aparține istoriei, nu artelor plastice. Expusă la History Room, Wells Fargo Bank, San Francisco, California. Întemeiat în 1776 de spanioli, San Francisco a fost la început un fort militar (numit Yerba Buena) și un important centru al misionarilor.
George Henry Goddard realiza în 1888 o uimitoare frescă panoramică al „City of San Francisco” ( proprietate Amon Carter Museum, Fort Worth, Texas), orașului și împrejurimilor sale (Bay Area), cu străzile drepte și faliile tectonice, cu laguna în care se găsește Delta în care se varsă fluviile Sacramento și St. Joachin. Această imagine panoramică este parcă văzută de la mare înălțime, dintr-un avion, zburând în direcția Oceanului Pacific. A fost autor de firme litografice, născut în Anglia, cu studii la Oxford. Ca inginer de construcții civile la Sacramento, a executat panorame urbane ale unor localități californiene. A murit la Berkeley, în 1906.
Henry Miller, desen topograf, biografie necunoscută, prezintă o acuarelă din 1855, cu case și chinezi, FERMA BACKER , CALIFORNIA, ( expusă la Fort Worth) peisaj cu tentă naiv-explicativă, cultivând detaliul unui început de bunăstare rurală. Valoare documentară: lucrătorii chinezi fuseseră aduși pentru a suplimenta forța de muncă insuficientă, utilizată în mine. Mai târziu aceștia aveau să se dovedească deosebit de utili în construirea căilor ferate transcontinentale care, în anii 1870-80 au legat răsăritul de apus.
Mijloacele de comunicație erau partea slabă a regiunii. S-a inventat expresul cu poney, o rețea de ștafete pe care mesagerii călări duceau spre California sacii poștali. Pictorul George M. Ottinger surprinde cu un realism fotografic, sintetic, imaginea ultimului poney în galop (1861), alături ridicându-se un rând de stâlpi de telegraf, în fundal având un relief specific de Utah. Guvernul finanța, în anul când a fost realizată pictura, companiile The Pacific Telegraph Company și The Overland Telegraph Company. (Colecția particulară Dr. F. Stenzel, Portland , Oregon.)
Altă atracție unică, imortalizată în cel mai clasic stil european de Thomas Hill în 1884 (venit din Anglia de copil), a fost cea a arborilor gigantici din regiunea Yosemite, SEQUOIA SEMPERVIRENS, din apropierea satelor clanului indian Mariposa. (Tabloul se găsește la Kennedy Galleries, New York). Pictor decorator californian. A surprins, în ulei pe pânză, monarhul acestor uriași denumit „Gigantul cărunt”, cu un diametru de 11 metri. Modelul acestei picturi mai trăiește și astăzi, din moment ce am avut și eu ocazia să-l văd în 2010. (Are cam 3000 de ani.) Englezul nativ Thomas Moran, emigrat în 1844, absolvent al artelor frumoase din Philadelphia, este renumit pentru peisajele sale din Vest, câteva din acestea influențând Congresul SUA să declare Yellowstone primul parc național al Americii. CEȚURILE ȚINUTULUI YELLOWSTONE, ulei, pictat în 1908 este o panoramă înfricoșătoare, în lunecoase contraste de lumini și umbre. Realism fotografic, uneori anticipând o modernitate surprinzătoare, ca în MIRAJUL, unde relief și oameni se oglindesc în apa inexistentă din deșertul Mojave. Pânze de mari dimensiuni a pictat în peisajul Californiei. (Fort Worth.)
Albert Bierstadt a pictat MUNȚII STÂNCOȘI (1868), originalul capodoperei realiste (ulei pe pânză) aflându-se la Fogg Art Museum, Harvard University. Născut în Germania, venit de copil în SUA. A studiat în patria natală și în Italia. A călătorit în Vest doar pentru a picta peisajele de acolo, cu un apreciabil simț al detaliului, fiind deosebit de căutat de cumpărători.
Charles M. Russel, nativ american, pictor și sculptor autodidact, provenind din oameni înstăriți, a preferat retragerea din St. Louis în lumea simplă, vânzându-și pânzele geniale pe mâncare și băutură. A murit în California. Pictura sa e de un realism dinamic, quasi-cinematografic, LEWIS ȘI CLARK PE COLUMBIA (acuarelă,1905), ÎNTOARCEREA LUI RADISSON LA QUEBEC (tuș, 1922), DUELUL LUI BUFFALO BILL CU YELLOWHAND (ulei,1917) se află în Fort Worth, Texas. Russel a fost supranumit artistul-cow-boy, un geniu care chiar a practicat și profesia de văcar. Stilurile sale diferă, nu atât datorită evoluției sale artistice, cât adaptării la diferitele tehnici, de la grafică la pictură.
Frederic Remington, pictor și sculptor nativ american, a studiat puțin la Yale School of the Fine Arts și la Art Student`s League din New York, devenind un ilustrator al vieții Vestului. GOANA (bronz, 1910) este un episod din existența de cow-boy într-o manieră în care cultul amănuntului se suprapune unei minime stilizări – suportul alergării în care om și animale se află mai mult în aer. Construcția e piramidală, de o perfecțiune renascentistă, având totodată dinamismul dramatic al lui Rodin. (Originalul este la Fort Worth.)
Fanny F. Palmer, născută în Anglia, a emigrat în State împreună cu soțul ei, litograf. Datate 1868, litografiile ei colorate reprezintă expansiunea vieții moderne înspre Vest. CAMPIONII FLUVIULUI MISSISSIPPI sau STRĂBĂTÂND CONTINENTUL aparțin unei arte naive, în care primordială pare a fi detalierea și organizarea materialului în spațiu tridimensional.
Din creația lui Leonard Baskin, grafician modern, am retinut lucrarea SITTING BULL (tuș, 1971), viziune grotescă în tușeuri simple și sugestive. Nativ american, a studiat la Yale University of the Fine Arts și The New School, New York City. În 1942 a fondat o firmă pentru tipărituri de artă. Este considerat una dintre figurile proeminente ale artei americane secolului 20. Creativ activ timp de peste cinci decenii ca sculptor, grafician, pictor, grafician, critic, editor de carte, și educator, activitatea sa rezonează cu un rar grad de intensitate vizuală, socială și intelectuală. El a fost creatorul celor mai notabile xilogravuri monumentale, cu accente de expresionism abstract, popular la acea vreme. Firma lui, „Gheena Press” a stabilit standardul la care se raportează tiparul fin al cărților de artă. Baskin a primit numeroase premii, printre care un Guggenheim Fellowship, Medalia de Aur a Academiei Naționale de Arte și Litere și Premiul pentru Cultura Evreiască. A avut numeroase expoziții retrospective, inclusiv cele de la Smithsonian, Albertina și Biblioteca Congresului. Îl leagă de Vest tematica unor lucrări ce aparțin acum Texasului.

 

Advertisements