Un “Phoenix” crepuscular

Domnul John Stoenescu scria foarte frumos, peste Ocean, despre fosta formație pop-rock timișoreanã „Phoenix”. Acest group a avut momente dramatice în existenta sa, în țarã. Pe la sfârșitului deceniului șase, pe când Beatles își lansase ultimul LP „Abbey Road”, imprimare de referințã mondialã, formatiile noastre încã se luptau pentru imprimãrile pe care le meritau, dar imposibil de realizat în tarã, din cauza lipsei utilajului și nepriceperii sunetiștilor. Eram angajat ca redactor la Radioteleviziune, când  un realizator de emisiuni, Titi Acs, dacã vã mai spune ceva acest nume…trebuia sã facã un program pentru tineret, iar nouã, celor din radio, ne revenea sarcina imprimãrii „Phoenicsilor”. Nicu Covaci voia sã iasã ceva super, utilizând ca acompaniatori un grup de elevi unui Liceu de muzicã, interpreți la instrumente cu corzi. (Inițial vorbisem personal o Filarmonică, le-am sugerat sã colaboreze, dupã model apusean, cu formația rock, dar diverse orgolii au pus în fațã o problemã realã pe atunci, incompatibilitatea instrumentelor orchestrei cu cele electrice și diferite alte orgolii ). Studioul  avea un mixer „Philips” vechi, nu peste mult timp dus la „Muzeul tehnicii”, la care inginerii noștri, dotați cu pistoale de lipit, adãugau microfoane si cãsti, încercând un play-back; trei suprapuneri (ghitarele, corzile si vocile) aveau sã diminueze considerabil calitatea sonorã a pieselor. În 12 ore s-au imprimat abia trei. Eram cu totii la limitele unei crize nervoase. Într-o pauzã, șezând alãturi de Nicu pe mochete, i-am spus: „Auzi, ia-ti ghitara și hai! Am o cabinã liberã; sã-mi cânti ceva folk pentru emisiunea mea”. Ne-am blindat cu ușile groase și, dupã un obicei foarte contestat în instituția noastrã, am concediat tehnicianul și am pus stãpânire , butonând la mixerul unguresc, licențã „Philips”. Deodatã, în spatele lui Nicu a intrat elevul Liviu Butoi, cu al sãu flaut ( e vorba de renumitul jazz-man de mai târziu).  Covaci voia sã-l dea afarã, dar l-am rugat sã-l lase, la acompaniament: „E chiar în spiritul formatiei tale preferate, Jethro-Thull!” Nicu a cântat, în englezã, foarte frumos, câteva balade, cu acompaniamentul improvizat. Un singur microfon „Siemens”,  amplasat între voce si cele douã instrumente, la distanțe eficiente, a fãcut mai mult decât toatã tãrãșenia din studioul mare. Titi Acs, intrând pe furis, a strigat la sfârșitul imprimãrii: „Escrocilor, astea sunt piesele pe care le voi da la TEVE! Mi-ati luat caimacul! Felicitãri…” Nicu Covaci, în englezã, pe TV! A fost o renunțare la repertoriul propriu, dar o victorie a internaționalismului timișorean, de sorginte occidentalã, desigur.
Este important sã nu uitãm cã, în plinã mini-revoluție culturalã ceaușistã, când erau interzise multe formații vocal-instrumentale, „Phoenix” a gãsit o metodã de a se salva; un timp s-au retras într-un sanatoriu psihiatric, s-au odihnit, apoi au studiat folclor. Etno-rock-ul nu avea sens sã fie refuzat de cenzurã, așa cã li s-a acordat sala Operei timișorene pentru mega-concertul „Anotimpuri”. Ulterior, scriitorul Serban Foarțã, colegul meu de facultate a editat volumul „Texte pentru Phoenix”, abundând de calambururi si sofisticate jocuri de cuvinte, pe care muzicienii nu le-au prea înțeles întrutotul; oricum a ieșit o combinație „elitistã”. Dupã un timp, în 1971 avea loc în capitalã un festival rock, organizat de studenții de la Arhitecturã, tocmai în Marea Salã a Palatului, unde s-a cântat numai în englezã. Ceaușescu se afla în China. La întoarcere, i s-a raportat că ministrul tineretului, Ion Iliescu le-a dat această aprobare studenților de la Arhitectură și a ieșit cu exilarea în provincie a demnitarului…A urmat perioada așa-zisei „Muzici tinere”, termen inventat de Adrian Pãunescu și cenaclul „Flacãra”.  „Phoenix” în stil etno s-a păstrat în acel context, până la fuga formației în străinătate.
Dar, din pãcate, a rãmas la stilul ETNO- , care n-a prins în Germania. Pentru simplul motiv cã muzica pop-rock este o invenție anglo-americanã și așa trebuie sã rãmânã. Împingerea ei în Balcani este o greșealã stilisticã gravã (a se vedea efectul ansamblului sârb nefericit al lui Goran Bregovici). Dacã Nicu Covaci a dorit sã rãmânã în aceastã zonã, a avut doar de pierdut…

Advertisements