„Moscova cârciumăreasă”

De ce demolarăți HOTEL „ROSSIYA”?

 

Moscova mi s-a părut un mare oraş de provincie, avea iz de cartier mărginaş, pe lângă o Pragă, o Budapestă. Mulţi spectatori asiatici pe la Balşoi sau în sala Conservatorului, parcă veneau  să se închine la mausoleul lui Lenin… Dar, mă gândesc, ce căutau scriitorii români în Rusia? La schimburi de experienţă la băut. Beau şi ei la noi, că la Casa Scriitorilor sovieticii nu stăteau decât în birt, iar la Moscova, Leningrad sau Asia Centrală ne dădeau adevărate lecţii de închinat votcă la fiece frază festivă sau ba. Vizavi de redacţia “Detskaia Literatura” era un chioşc, părând de presă, în fond, acolo funcţiona o mică berărie, unde-şi făceau pauzele redactorii. Birt era până şi în holul unei filarmonici. Lecţia rusă era mai puţin Şolohov sau Tvardovski, cât mâncatul şi băutul zdravăn, de dimineaţa, “ca să rezişti la frig şi s-o tai prin viaţă ca baioneta”, cum zicea Igor. Viaţa ca dineu, ca banchet, ospăţ. Era şi un adevărat bobârnac să vezi atâţia scriitori care-şi puteau permite să trăiască din scris, pensionari ai propriului timp, oameni liberi care zăceau în jilț pe la casele scriitorilor, se ospătau şi scriau; o strofă între două râgâituri, aş zice, invidios ; nu ca scriitorul român, obligat să aibă un loc de muncă şi-n afara orelor de scris, dispărând treptat în vremea de azi, ca pedeapsă pentru chiul, beţie şi obedienţă…
Dacă-n Centrul continentului simţeai peste tot ceva intim, bănăţenesc, părându-ţi-se că-n toate casele ai locuit cândva, întâlnindu-te cu strămoşi în toate berăriile, în Moscova eterogenă nimic nu se lega; oraşul acesta nu era nici în Asia, dar nici în Europa. E un fel de Şan-hai-şi, un amalgam arhitectonic fără valoare, peste care s-au trântit cei şapte zgârie-nori, celebrându-l pe Stalin, în stilul megaloman al lui Speer, arhitectul Fuehrerului. Am simţit o singurătate absolută pe gerul năprasnic al Rusiei, în zilele unui decembrie viscolit. Capitala era însă curăţată strict de nămeţi, nimeni nu circula beat pe stradă, nu erau gunoaie, toată lumea aştepta ieftiniri şi gratuităţi promise de guvern pentru ceea ce urma să se înfiripeze: era comunistă. Cu accent pe „e”. Acum se poate spune ERA, cu accent pe „a”.

Am locuit în giganticul hotel Rossiya , cu cele 3.170 de camere si 6.000 de paturi, care a fost cel mai mare hotel al planetei, intrand chiar si in Cartea Recordurilor.  Acum a fost demolat. Era  asezat pe unul dintre cele mai scumpe terenuri din Moscova, cu cele doua cinematografe ale sale, o sala uriasa de concerte si numeroase baruri si restaurante. Analistii sustin ca odata cu demolarea hotelului Rossia va disparea si ultimul hotel aflat intr-o pozitie asa de privilegiata cu preturi atat de reduse. La întoarcerea mea din Ashabad, am locuit și în hotelul Pekin, spre amuzamentul tovarășilor sovietici, care tot îmi vorbeau despre relațiile strânse dintre România și China, de pe atunci…Interesant, în Rossiya (nu știu cine a introdus „Y” acesta inutil), te puteai orienta după punctele cardinale. Știu că am locuit undeva spre Nord. Din loc în loc, pe lungile holuri erau un fel de standuri unde câte o angajată oferea gratuit locatarilor ceai fierbinte dintr-un samovar imens. Obiceiul acesta cred că exista în toată Uniunea, căci și pe holurile „gostiniței ASHABAD” doamna cu ceaiul aborda clienții. În cameră era un televizor pe care puteai urmări trei canale, unul de actualități, unul dedicat „locurilor îndepărtate”, deci republicilor unionale, iar pe al treilea – în exclusivitate/non stop interviuri cu seniori care au participat la războiul „pentru apărarea patriei”, cum numeau ei WW2. Din hotel cuborai direct în Piața Roșie și la magazinul universal cât un univers, GUM. Gazdele s-au oferit să mă ducă la mausoleu, dar le-am spus că nu pot să văd morți. Așa că am privit un spectacol care atrăgea străinii, schimbarea gărzii la Kremlin. Am reținut și imaginea șirului de mașini negre care ieșeau pe poartă, probabil cu Brejnev la bord. În Gum știu că m-au fascinat grămezile mari de „krevetki”, lucru nemaivăzut la noi în țară. Interesant era și spațiul în care aveau loc execuțiile publice. Vasilii Blajennâi mi se părea o biserică de un kitsch oriental. Iar zidurile Kremlinului nu sunt chiar așa înalte cum ni se par din poze. La Balșoi Teatr n-am rezistat până la finalul necomestibilului  balet „Lebedinnoe Ozero”. În schimb concertul de la Conservator a fost excelent, muzică germană sub bagheta, cred, a lui Golovanov. Între altele, Universitatea Lomonosov, de unde priveliștea asupra metropolei era impresionantă, de pe „colina cu vrăbii”. Parcul pionierilor, unde copiii dădeau lecții politice unor străini, metroul – adăpost de război și galerie de arhitectură totodată. La casa scriitorilor – un prânz pe bază de pește și caviar, lucruri nemaivăzute de mine în România lui Ceaușescu. Etc.

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s