„Paradisul” lui Wilson

Schwabenzug Doamne, cât de toleranți suntem noi, românii! În Ardeal și Banat colonizările cu europeni occidentali, care au adus cu ei o impresionantă diversitate culturală și impulsuri civilizatorii au creat într-adevăr o autentică toleranță interetnică.

După 1918 însă România Mare nu era deloc un paradis pentru minorități.Wilson, la Paris îi spuse lui Brătianu tranşant: “Dacă veți consimţi la acest imens spor de teritorii, trebuie să acceptaţi şi acest preţ” adică un control strict asupra felului în care se comportă statul român cu minoritățile. I.I.C. Brătianu se radicalizează: “Dacă se va schimba Wilson din fruntea statului său, vor mai fi valabile pretenţiile actuale, nu se vor ivi noi interese? Care să nu mai fie acelea ale trusturilor evreieşti din spatele preşedintelui SUA.” Durere mare evreii în România. Nu se putea egalitate cu majoritarii…
“Deutsche Welle” consideră, în actualul context post-electoral că la aproape un secol de la înfăptuirea unităţii naţionale, la 1 decembrie 1918, românii au dat un semnal că au depăşit sau că sunt pe cale să depăşească etnicismul care le-a împovărat mereu viaţa politică. Oare așa să fie? Este suficientă voința poporului sau ar fi cazul ca și statul –  administrația, clasa politică să își schimbe unele practici?
Brătianu s-a retras de la Paris furios pe Marile Puteri, lăsându-l pe Vaida Voevod să încerce a negocia pentru Ardeal și Banat. După reușită, România Mare devenea un stat cu o componenţă etnică foarte diversă, fără a mai socoti populația rezultată din căsătoriile mixte. Premierul de circumstanță se obliga prin toate tratatele să ofere minorităţilor un tratament pe deplin echitabil. În Tratatul de la Trianon se spune, de pildă, că ”România recunoaşte şi confirmă faţă de Ungaria angajamentul de a consimţi la inserţiunea într-un Tratat cu principalele Puteri aliate şi asociate a unor dispoziţiuni pe care aceste Puteri le vor socoti necesare pentru a ocroti în România interesele locuitorilor care se deosebesc prin rasă, limbă sau religiune de majoritatea populaţiunii…”

Ion I.C. Brătianu mărturisea că se simţise profund umilit de faptul că nu fusese consultat la redactarea iniţială a textelor, dar că sfârşise prin a le accepta pentru a nu ”da naştere la relaţiuni de ostilitate” cu Puterile aliate.
“Duetsche Welle”: “Problema noilor minorităţi etnice şi religioase încorporate în statul român a continuat apoi să se pună cu acuitate de-a lungul următoarelor decenii. Dincolo de relaţia încordată cu Ungaria revizionistă, marea problemă politică   pusă în faţa societăţii româneşti era aceea de a defini cetăţenia într-o manieră inclusivă. Nu era deloc uşor. În 1930 în România trăiau 1 425 507 de unguri (7,9%), 745 421 germani (4,1%), 728 115 evrei (4,0%), peste o jumătate de milion de ruteni şi ucrainieni, un număr aproape egal de ruşi şi aşa mai departe. Dar, în realitate, ponderea acestor minorităţi noi sau parţial noi în viaţa socială a României de după 1918 era considerabil mai mare, căci ele reprezentau o secţiune însemnată a populaţiei urbane şi a elitelor economice şi culturale.”

Asimilarea a fost metoda cea mai eficientă de scădere a ponderii străinilor. Existau mai multe avantaje economice pentru cei ce aveau un nume românesc, așa că s-a ajuns la stadiul în care, nesiliți în mod direct de nimeni, mulți evrei, maghiari, germani aveau să-și schimbe numele românizându-l.
Regimul comunist în ultimele sale decenii a dus o veritabilă politică de purificare etnică, provocând, încurajând emigrarea în masă a evreilor, saşilor şi şvabilor. Maghiarii nu aveau unde pleca. Și de ce, la urma urmei? “D.W.”: “În privinţa lor a fost pusă în practică o politică diferită, aceea a diluării componenţei etnice prin migraţie internă. Dacă evrei nu mai erau aproape deloc la căderea comunismului, saşii rămaşi au plecat şi ei în cea mai mare parte după 1989.” Maghiarii au rămas să revendice drepturi egale cu ale majoritarilor. Toleranții comuniști i-au vândut, pur și smplu pe evrei și germani, la propriu, pe bani mulți.
“D.W.”: “Toate partidele devin extrem de agitate în clipa în care ungurii repun în discuţie atributul ”naţional” al statului cu toate că, în realitate, ungurii beneficiază de drepturi care exced riguros vorbind conceptul de ”stat naţional”.  (“Die Welt”).

Statul român este cel care a organizat un recensământ defectuos, un număr necunoscut de cetățeni nefiind vizitați pentru a-și declara etnia, datele fiind luate după ureche, de la administratorii de bloc, în cel mai bun caz. O numeroasă populație este rezultată din căsătoriile mixte, o rubrică specială pentru această categorie nici nu există. Nu li se spune oamenilor că au posibilitatea să-și declare etnia după mamă, cum fac germanii sau evreii.

Cea mai populară confuzie, indusă special este, mai nou, aceea dintre etnie și cetățenie, care nu coincid întotdeauna. Toți suntem, așadar, ROMÂNI. În vremea socialismului măcar se folosea înșiruirea “români, maghiari, germani și  alte naționalități”. Acum se spune frecvent “românii consideră, românii taie porcul” etc. indiferent de naționalitate.
O formă de menținere a xenofobiei, să-i zicem, de mătase, devine comentariul vizavi de personalitățile ne-române care au dobândit o oarecare notorietate în spațiul majoritarilor.
“D,W.”: “Ne găsim astfel la aproape o sută de ani de la crearea statului naţional românesc într-un moment cu o mare semnificaţie simbolică pentru redefinirea cetăţeniei şi pentru înţelegerea reală a ”patriotismului civic”. Probabil că şi românii ”de viţă” răspândiţi prin lume în ultimul deceniu şi trecuţi prin experienţa cosmopolită a marilor oraşe, care a funcţionat ca o şcoală politică, au contribuit şi ei la o mai clară disociere între solidaritatea de sânge şi patriotismul civic. În orice caz, la aproape un secol de la înfăptuirea unităţii naţionale, românii au dat un semnal că au depăşit sau că sunt pe cale să depăşească etnicismul care le-a împovărat mereu viaţa politică.” De acord, dacă excludem din discuție clasa politică. Aparatul administrativ.

Centrul de Resurse Juridice, care documenteaza situatia rasismului si xenofobiei in Romania, atrage totodata atentia ca “lipsa de reactie a institutiilor statului abilitate sa sancționeze un astfel de discurs (xenofob, n.n.), cu atât mai mult în campanie electorală, când nocivitatea este maxima, arată politizare totală și un faliment al statului de drept în România.

Atragem atenţia şi asupra faptului că lipsa de reacţie a instituţiilor statului abilitate să sancţioneze un astfel de discurs, cu atât mai mult în campanie electorală, când nocivitatea este maximă, arată politizare totală şi un faliment al statului de drept în România.”
Faliment în formă continuată, din 1919 încoace. Faliment al clasei politice care lasă mereu GRELE MOȘTENIRI celor ce vin.
(TABLOUL reprezintă colonizarea șvabilor în Banat. Este semnat de pictorul bănățean Stefan Jaeger și se află expus în holul Casei germane din Timișoara “Adam Mueller Guttenbrunn”)

Advertisements