Cum s-a pierdut unirea României cu Ungaria

În cartea sa de memorii intitulată „România și sfârșitul Europei”, tradusă în limba română în 2004 – Mihail Sturdza relatează evenimentul care face obiectul dezbaterii lansate de „România liberă”: “În fața prăbușirii Imperiului Austriac, a înfrângerii Ungariei și ocupării Ardealului de către trupele românești, unii oameni de stat unguri se gândiseră la o uniune a celor două țări, contele Bethlen (Istvan Bethlen a reprezentat în 1919 noul parlament ungar la tratativele de pace în Paris și a devenit premier al Ungariei în 1921, n.red.) și contele Teleki (probabil e vorba de Pal Teleki, premierul Ungariei din 1920 – 1921 și din 1939 – 1941, n.red.) oferind în mod precis, prin emisarii lor, Coroana Sfântului Ștefan (coroana cu care au fost încoronați cei mai mulți dintre suveranii regatului Ungariei începând din Evul Mediu – n.red.) regelui Ferdinand. Contele Mihai Banfy (Myklos Banfy a fost ministrul de Externe al Ungariei între 1921 și 1922 – n.red.), pe care îl cunoscusem la Cluj și pe care l-am regăsit la Budapesta în calitate de ministru de Externe, era și el un adept al acestei idei…. Contele Banfy era convins că în situația de dezechilibru total în care ajunsese Europa prin dispariția a trei imperii – Rusia, Germania, Austro-Ungaria – și datorită apariției Uniunii Sovietice, numai unirea puterilor celor două țări dunărene putea asigura cu timpul supraviețuirea lor. Când, la plecarea mea din Budapesta, m-am prezentat Regelui Ferdinand și Reginei Maria, pentru a le da seama de gândurile lui Mihail Banfy, ei mi-au povestit că Ionel Brătianu, pe atunci președinte al Consiliului, respinsese energic propunerile lui Bethlen și Teleki, pe care Majestățile lor le priveau cu favoare cu următoarele comentarii: vă iubim prea mult și ne temem că ați fi prea des la Budapesta”.

Advertisements