Dubla cetățenie – o dreaptă restituire către foștii locuitori ai Ungariei

Ardealul Banatul Bucovina 1915Banatul, o regiune din fosta Ungarie, nu era chiar devastat de Primul Război Mondial, ca România şi Serbia, aşa că au fost voci care, aprobând o Republică Bănăţeană a Sfaturilor, de coloratură social-democrată, să afirme clar că atât românii cât şi sârbii ar prefera un Banat independent decât unul unit cu România sau Serbia. După cum Comitetul pentru helvetizarea Transilvaniei afirmase la Paris în 1919 că această eventuală formațiune statală nu are pentru ce să depindă de București și Budapesta. Sigur, afirmaţia dintâi nu era rezultatul unui referendum, mereu propus, dar care nu a avut loc, probabil din motive lesne de înțeles, nefiind în favoarea celor două regate. La Alba Iulia nu a fost un referendum, ci o simplă adunare. Este însă o idee demnă de a reţine atenţia, deoarece mulţi istorici români se grăbesc să pună iniţiativa republicanismului bănăţean doar pe seama germano-maghiarimii. Nici aici lucrurile nu erau clare, cel puţin şvabii erau scindaţi în trei direcţii, nu ca saşii transilvăneni, care erau mai izolaţi de ţările germanice şi nu prea aveau de ales. Între social-democraţii care constituiau nucleul administrativ al Timişoarei banatice şi militarii sârbi, care au invadat Banatul din dorinţa de a-l ataşa Iugoslaviei, au avut loc incidente grave, apelându-se la forţa armelor.
Administraţia Republicii banatice, care nu recunoştea ierarhia impusă de la Novi-Sad, a atras atenţia ocupanţilor sârbi că un eventual referendum ar da câştig de cauză majorităţii româneşti, încercând astfel descurajarea tendinţelor anexioniste; pe de altă parte presa germană timişoreană a dus şi o campanie împotriva anexării la România; s-a elaborat şi un manifest şvăbesc care era pentru o autonomie suverană şi integritatea Banatului. Acesta a fost ironizat tot în presa germană de însuşi demnitarul bucureştean Take Ionescu, cel care denumea Ungaria, eventual refăcută în graniţele medievale şi cu un Banat în subsidiar, “Elveţia de operetă”. Probabil tradiţionala batjocură bucureşteană din vocabularul takist a inspirat jalnicul cor de operetă al celor ce, cu gelozie afirmau că bănăţenii voiau să devină un canton stil helvetic. Dar bănăţenii nu se cantonau în ideea de a deveni o provincie oarecare, ci voiau a deveni locuitorii unui stat modern, independent şi neutru. Fruntaşul social-democrat Iosif Gabriel, de pildă, vedea Banatul ca o republică independentă, unită cu un teritoriu din dreapta Tisei, unde locuiau şi şvabi. În mod categoric şi firesc, nici populaţia germană nu era dispusă să “cotizeze” la despăgubirile de război ce reveneau statului maghiar.
De aceea rămânerea în cadrul Ungariei, fie şi ca stat autonom, nu prea era pe placul bănăţenilor. Se ia prea puţin în calculul istoricilor români problema plăţilor despăgubirii; în ultimă instanţă, dacă tot n-a fost să fie republică, Banatul trecea cu voioşie la celelalte două state, român şi sârb, care nu trebuiau să plătească nimic. De spoliere totuşi n-a scăpat acest teritoriu bogat şi bine organizat; dar ea a venit ceva mai târziu, când Banatul a plătit cu vârf și îndesat celor două state care l-au împărţit, Iugoslavia şi România, de parcă el ar fi declanşat ostilităţile.
Otto Roth, Comisarul-Preşedinte pentru un scurt timp al Banatului a afirmat că însuşi Kun Bela, preşedintele bolşevic al Ungariei e de acord cu o Republică în Banat, iar pe viitor să nu se mai considere nimeni român, sârb, maghiar, ci bănăţean! Este o anticipare absolut normală a spiritului multicultural al Timişoarei, conform căruia nu numai românii sunt consideraţi bănăţeni. Tot acum se pare că a fost lansat sloganul “Banatul – al bănăţenilor!”, oricum mai normal decât celebrul “Vrem Ardealul fără ardeleni”, lozincă lansată de naţionalismul bucureştean.
După ocuparea Timişoarei de trupele române, regimul lui Horthy îl arestează pe fostul Preşedinte al Republicii Bănăţene. După eliberare, social-democratul Otto Roth se retrage în România, funcţionând în baroul avocaţilor timişoreni.
Domnul Ion Iliescu a afirmat că mareşalul Antonescu “are responsabilitatea antrenării României într-un război alături de Germania şi de a rămâne pe metereze până în ultimul moment…astăzi nu am mai fi avut Transilvania, ar fi fost catastrofă”. Şi ce v-aţi face dacă n-aţi mai avea Transilvania? Această ţărişoară gata construită de alţii, germani şi maghiari, pe care micuţa Românie şi-a anexat-o de parcă ea ar fi născut-o. Şi dacă Kaiserul Wilhelm câştiga, ce erau la ora asta fanarioţii și hoții dumneavoastră?

Advertisements