Ungaria

024“În România, principiul unităţii statului proclamat de puterea politică presupune pe termen lung asimilarea minorităţilor, şi este un principiu totalmente incompatibil cu aspiraţia spre autonomie a celor 2 milioane de unguri.” ( J. Szavai, “Ungaria”, Editura CORINT, Bucureşti, 2003. )
“În Republica Populară Romînă se asigură autonomia administrativă populaţiei maghiare din raioanele secuieşti, unde ea formează o masă compactă”. (Constituţia R.P.R. din 1952.)
¤¤¤
Szavai Janos este profesor la Sorbona, fost diplomat. În monografia Ungariei, tradusă în româneşte, autorul comentează: crearea unor state ale slavilor şi “triplarea teritoriului României” a afectat, după Primul Război, mai ales Ungaria, “căreia i-au fost amputate 71% din teritoriu şi 61 % din populaţie s-au acordat Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi României, teritorii locuite de unguri”. După Trianon, aşadar, cinci milioane de unguri s-au aflat în zone compacte în ţările nou constituite. Mihaly Karolyi, aristocratul premier, a preluat atunci o putere democratică în Ungaria, cedată însă Comunei maghiare, condusă de Kuhn Bela. “Forţele contrarevoluţionare ale amiralului Horthy, împreună cu armata română i-au pus capăt în anul 1919”. Bănăţenii din România, au plătit, prin tăierea în două a teritoriului (de altfel bine individualizat şi articulat), cedat parţial Iugoslaviei, împărtăşind destinul fostei ţări-mamă, Ungaria.
Imre Nagy, conducătorul revoluţiei anticomuniste din 1956, care face cinste Ungariei, a fost, pur şi simplu spânzurat, ca şi fruntaşii germani după al doilea război. Inspiraţia pentru un asemenea gest e de sorginte sovietică. Românii s-au oferit voluntar să-l ţină în detenţie pe revoluţionarul maghiar. Însuşi Franco a dorit să trimită trupe în ajutorul maghiarilor, dar n-avea avioanele necesare; le aveau, în schimb, americanii, în bazele din Spania, dar n-au fost de acord să le dea în folosinţă franchiştilor. Poate că dacă o făceau, Nagy ar fi câştigat, în lupta cu blindatele lui Hruşciov (N.n.). Neamestecul american e subiect de discuţie şi azi… Kadar Janos a dus o politică „de nepăsare” faţă de maghiarii din alte ţări. “Aceste probleme ascunse timp de decenii, au reapărut CU FORŢĂ după căderea comunismului”. Kadarismul a dus însă şi la dispariţia penuriei alimentare şi la posibilitatea exportului. Dizolvarea CAER-ului a fost iniţiativă ungară, orientând statele din Est spre Europa. “Cei patru ani de guvernare ai FIDESZ se pot considera un succes”. Medgyessy a fost viceprim-ministru şi ministru de finanţe în timpul ultimei guvernări comuniste.
Din nou în trecut; Budapesta voia, înaintea primului război, să ia locul Vienei, să devină capitala imperiului. Interesant este şi faptul că Horthy a avut mulţi amici evrei şi a salvat de la deportare multă evreime. (Cf. Szavai). “Ungaria de astăzi este o ţară foarte omogenă din punct de vedere etnic, 97% declarându-se unguri. Situaţia se datorează tratatului de pace din 1920. În realitate Ungaria istorică este un stat multietnic, ca şi România. Frontierele nou trasate nu au urmat decât în parte graniţele etnice: aşa cum românii (din Transilvania, n.n.) au fost alipiţi României, cel puţin 4 milioane de unguri s-au regăsit cetăţeni ai statelor create de învingători. Situaţia este în continuare o sursă de tensiune. (Peste 2 milioane de unguri în România, 10.000 de români în Ungaria). Din cauza numărului mic al minorităţilor, acestea nu-şi pot alege deputaţi în Parlamentul ungar, spre deosebire de ungurii din România şi Serbia…” (Populaţia actuală a Ungariei este de 10 milioane). Media de vârstă a unguroaicelor e cu zece ani mai mare decât a bărbaţilor lor… Ajutoarele comunităţii europene au venit “picătură cu picătură”, aşa că “Ungaria a fost nevoită să-şi asigure dezvoltarea din surse proprii. Meritul istoric al conducătorilor politici din Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria constă în a fi reuşit o tranziţie paşnică…”, spre deosebire de Iugoslavia, România, Rusia. “Conflictul din Iugoslavia a fost foarte prost gestionat de către Occident”, a tulburat evoluţia pozitivă a întregii regiuni. Perspective promiţătoare, se spune, are comunitatea maghiară din Iugoslavia, care s-ar putea organiza autonom. “Modelul ar putea fi Tirolul italian, dar e nevoie mai întâi ca guvernele în cauză să accepte ideea că asigurarea de drepturi pentru minorităţi nu slăbeşte, ci dimpotrivă întăreşte coeziunea statului şi democraţia”.

Advertisements