ȚARA CU UN SINGUR ORAȘ

60506928București. Totul converge spre orășelul de odinioară, scufundat în Est, către frontiera sovietică. A și rămas acolo ceva ținând de etică-sovietică. După Unirea Principatelor era clar că nu Iașii vor rămâne capitala, că doar nu „ierea„ să călătorești cu cocia de la Iași la Slobozia. În secolul XX, pe drum de fier nici nu s-a mai pus, decât în treacăt, schimbarea capitalei la Brașovul aflat cam în centrul României Mari. Bucureștii, singura capitală din lume cu nume la plural, devenea caracatița centralizată, acaparând din teritoriile alipite resurse materiale cu care s-a ridicat burtăverzimea și s-a construit, cam haotic, un oraș ce aspira spre statutul de urbe europeană, cu toată situarea ei într-un cotlon periferic. Odată cu dezlegarea la pește, după revoluția inițiată de timișoreni, a început să crească și burtoiul administrativ, capitala devenind întrutotul monopolistă. S-au falimentat fabrici importante din teritoriu, mutându-se (o să mă refer doar la industria alimentară) în groapa de gunoi de la Glina, alături de resturile cutremurului din 1977. Aici se fac conservele cu care Fructus-Timișoara umplea pe vremuri țara. Numai că tot ce produce/procesează pentru industria alimentară în capitală și-n vechiul regat în general nu respectă rețetarul de odinioară. Ei nu știu să gătească, în general. De aceea vom recurge la ceea ce ni se aduce din UE, mai ieftin și mai bun. Degeaba suntem somați să cumpărăm produsele românești, ca să fim buni patrioți.
În California am avut curiozitatea să desfac o conservă de fasole cu carne de porc, produsă de fermieri locali. Conținea 80% carne și era la fel de bună ca aceea din cutiile produse de desființata fabrică timișoreană Fructus, care pe vremuri își livra marfa și pentru armata americană din Europa. E drept că, după ce trecea termenul de garanție, administrația ceaușistă primea conservele înapoi, pentru români erau bune și așa. Iată ce conține o conservă de Caracal, trimisă azi în cantități mari și la Timișoara: fasole 40%, apă, câteva felii de cârnați regățenești, din piele de pui și șoric, 10%, carne vită, șorici, organe de porc și vită (probabil câteva miligrame), apă (iarăși), sare, proteină animală, lactalbumină, proteină begetală din soia, condimente, stabilizator, difosfat de sodiu, potențiator de aromă, glutamat monosodic, agent de îngroșare caragean (?), corector de aciditate, citrat de sodiu, conservant, nitrit de sodiu, colorant carmin, agent de îngroșare (?), amidon, țelină, ceapă. Oasele măcinate nu sunt specificate. Gustul este acela de lături, adevărată bombă biologică/nutrițională. Escrocherie de dincolo de Carpați, invenție diabolică pentru diminuarea populației. La țară, în Banat, metzgerii șvabi tăiau porcii, făcând cel mai bun cârnaț din Europa. Dar ei au plecat, iar azi ciobanii moldoveni au preluat jobul, învățând din mers să înlocuiască esențialul, carnea, cu șorici, zgârciuri, grăsime și multă apă. Unele televiziuni au și lansat în mod cinstit ideea că mezelurile românești nu conțin ceea ce ar trebui, carnea fiind uneori total înlocuită. Mult mai grav decât programul de alimentație „rațională„ de pe vremuri. Sursa de la RealitateaTv ne asigură că până și telemeaua (și celebra firmă Dorna) s-a mutat în Polonia, iar produsul denumit ”brânza” se fabrică acum în Serbia și se exportă în Rusia/Matrioșka. Nici nu e prea rău ca polonezii și germanii să ne proceseze materia primă. Au mai rămas ceva zone cu identitate culinară, maghiarimea și sașii. Bucureștii și zona ”împregiuitoare” a Ilfovului, un fel de Ille de France, fabrică și berea cea proastă, conținând mălai și având etichete cu nume nemțești ori nordice, Neumarkt (care se făcea la Târgu Mureș și era bună), Bergenbier, Tuborg, Staro Pramen, care numai cehească nu este. Numai la Galați se mai face o bere și mai proastă. Din Neckars-Ulm ne vine prin Lidl berea nemțească pentru UE, mai ieftină, mai bună. A plecat spre centru și Kandia. Marile depozite din care se răspândește în țară marfa hipermarketurilor Auchan, Lidl, Kaufland etc. sunt tot aici. Sau în Ialomița, satul Rahtivani. Adică bunătățile mai ieftine ale Uniunii Europene. Și precum în socialism se răspândeau cadrele de conducere din ”Ștefan Gheorghiu” și școala de directori olteni care au ocupat țara, tot centrul dă cadre și ordonă în gura mare către pigmeii din teritoriu. Mass media ne deversează știri despre capitală în exclusivitate, intimități de tabloid despre petrecerile bogătașilor corupți, din Pipera până în Băneasa, fotografii deocheate de pe Facebook. Chiar și timpul probabil este o prezentare prioritară, de parcă ardelenii „trebie” musai să știe cum plouă pe Magheru, ce temperaturi sunt în Băneasa. Lăturile naționaliste tot de acolo se deversează. O regionalizare ar împărți, desigur, disproporționat politica statală, i-ar da nuanțe locale. Cu toate că, zău așa, țara tinde să se omogenizeze, lecțiile dâmbovițene prind chiar și în fostele provincii imperiale. Ca și produsele alimentare, și-au alterat calitatea și cele culturale. Succesele de bulevard ale literaturii vulgare și de prost gust își găsesc imitatori. Chiar și folclorul muzical autentic este înlocuit cu stilul specific al muzicii de mahala, de margine de București, cu manelele agresive sau imitații oribile de rock, punk, hip-hop. Kitschul nu mai poate fi cauterizat și oprit. Educația prin concerte de muzică simfonică nu este o tradiție la români, capitala găzduiește Festivalul Enescu într-o sală a congreselor de partid, fără orgă sau acustică. Ateneul nu e prea mare, iar o sală de concerte de nivel european și dimensiuni adecvate unui public numeros lipsește din capitala României. O dezordine a stilurilor se revarsă și asupra creației arhitectonice, urbanizarea haotică a capitalei se răsfrânge și în teritoriu. Stereotipia clădirilor de cult ortodox, bătută în cuie de așa-zisa neogrecească alcătuire, obligatoriu impusă de Patriarhie a umplut țara. Vilele gitane sau orgolioasele locuințe ale protipendadei exasperează. Porțiuni relativ reduse din București au aspect european, urbea arătând cam ca Belgradul. Numai cu bulevardul Magheru, hotel Inter`, Casa Poporului și alte câteva excepții nu se face micul Paris. Mai degrabă micul Istanbul, fără sistematizare, plin de străzi cu aspect de cătun și fațade scorojite. Contraste de lume a treia. La Ambasada SUA, după ce mi-am primit viza  pentru călătoriile peste Ocean, i-am mulțumit funcționarului american de la ghișeu pentru faptul că de-acuma nu mai am nici un motiv să mai văd Bucureștii vreodată.

Advertisements