“Documente franceze despre Transilvania”

“Documente franceze despre Transilvania” a apărut la Editura VREMEA, cu un studiu introductiv de V.F.Dobrinescu. … Mustăţile lui Clemenceau n-au mai venit, după 1945, ca după primul război, să fâlfâie ca nişte aripi îngereşti  deasupra intereselor teritoriale ale României: “Franţa a fost exclusă de la Tratatul de Pace cu România, cunoscându-se că în 1919-20 a fost principala susţinătoare a revendicărilor româneşti”, se spune în carte; mari opozanți al cocoşului gaullic, supervizau pacea la Moscova.  Britanicii au propus helvetizarea Transilvaniei, la Paris exista și un grup de acțiune românesc care a elaborat un document în acest sens; Washingtonul vedea o Transilvanie autonomă sau independentă. Stalin vedea în cedarea Transilvaniei către România o recompensare pentru “întoarcerea armelor” şi alipirea Basarabiei la URSS.

SINCERITATEA UNOR DOCUMENTE INUTILE. Totuşi, apariţia acestei cărţi, cu contribuţia Ministerului Culturii şi Cultelor este  o notă a bună acordată tendinţelor noastre democratice. Este “un pas înainte” în asumarea părţilor  bune şi rele din politica românească. Prin publicarea acestor documente poate învăţăm să scăpăm de tradiționalele minciuni şi dezinformări. Documentul românesc amintit, ce propune constituirea unui nou stat neutru, Republica Transilvania, apare la Paris în 1944. În opinia autorilor, Transilvania (şi restul de Banat, n.n.) întruneşte “condiţiile unui stat viabil şi modern…etniile se pot înţelege, fără amestecul şovin al Ungariei şi României…Astfel se va soluţiona problema păcii europene; diferendul maghiar- român e singurul obstacol în calea Uniunii Danubiene…Helvetizarea Transilvaniei răspunde particularismului zonei, menţinerii economiei. Transilvania aparţine occidentului, principatele- orientului; prin anexiune, nu poate fi decât trasă înapoi…” Dar este de neconceput un stat neutru în Centrul Europei. Cu toate că ar mai fi unul – Austria. El trebuie mai degrabă spoliat de o ţară sau de alta. Ce-ar fi fost, după război, ţările române altceva decât niște teritorii și mai înapoiate?

MODELUL CE A PUS PE GÂNDURI…a fost Banatul. Aici s-a proclamat o republică înaintea dezideratelor transilvane sau ale României. A fost scurtă viața republicii, dar a menținut Banatul în integralitatea sa, între granițele naturale. Ulterior călcată în picioare, sfâşiată în două. Peste un sfert de secol le-a venit şi altora ideea lui Otto Roth, președintele Banathiei, în legătură cu federalizarea teritoriilor în această parte a continentului, dar situaţia era alta. Forţele de decizie aliate  au realizat faptul că nu se putea evita înglobarea de către o ţară sau alta a Transilvaniei (cu Banatul de care se leagă geografic) decât cu tot cu populaţia diversă, ceea ce ar fi perpetuat aceeaşi sursă de conflicte  interetnice de după Primul Război Mondial. Moştenitoarea  a rămas România, un cuvânt decisiv având aici Uniunea Sovietică. Dacă Rusia lui Lenin s-a opus în primul război Trianonului, fără putere de decizie, de data asta Stalin a pus în faţă ura sa neţărmurită faţă de Ungaria, neadmiţând pentru aceasta concesii teritoriale, sancţionând însă și România prin menţinerea teritoriilor de la Est, Basarabia și Bucovina de Nord, de acord, de data asta, cu frontiera de Vest. Orice soluţie federală ar fi fost dificil de adoptat datorită URSS.

ALTE DOCUMENTE FRANŢUZEŞTI. Un oarecare Virgil Petala spunea: să apărăm ( în 1945) teritoriul din 1919! Şi să omogenizăm naţiunea! Prin omogenizare acest Petala nu înţelegea nicicum încurajarea familiilor mixte, ci dorea tranşant exorcizarea străinilor. Pro-sovietic, Tătărăscu predica: nu mai insistăm spre Est. Stalin: “Dacă Uniunea Sovietică acceptă planul teritorialității (propus de maghiari), regele va abdica”. Nagy Ferenc: “România va deveni atunci, în sfârşit, o republică, la fel ca Ungaria”. Și ambele ţări au devenit republici, dar  nu la fel. Ungaria sublinia “incapacitatea administrativă şi politică a României de a se încadra şi armoniza vremurilor actuale”; cu alte cuvinte, păcat de Vestul ţării să apuce pe mâna unor asemenea administratori. Buuun, zice Uniunea Sovietică: “Transilvania să fie republică independentă sub protectorat sovietic”. Asta ne trimite la chestiunea Republicii Bănăţene – sub protectorat maghiar. Vulpea de Churchill făcuse în 1939 promisiuni: dacă ungurii ar rezista Germaniei, aspiraţiile lor revizioniste vor fi satisfăcute generos…Adică dacă-şi scoteau din coaste  pretenția germană, acum capitala ne era Budapesta.  Un delegat sovietic are tupeul să spună că arbitrajul de la Viena a fost cerut de România. Dar mai ştii? Cu atâtea trădări, de care auzim prea târziu… Spre stupoarea maghiară, tratatul transilvan s-a rezolvat doar în trei minute. În cei 20 de ani de la lipirea de Principate, Transilvania devine “miezul României”. Ungurii au vrut să decojească acest fruct de necompetitiva administrare valahă, susţinând că aproape o mie de ani Transilvania a fost miezul lor. Păstorii latini s-ar fi infiltrat de dincolo de munţi. Că nu se atestă semne ale unei civilizaţii româneşti dinainte de colonizarea maghiară. (Le-o fi făcut cineva să dispară?). Un principe maghiar traduce Biblia în română oferind identitate (majorităţii, n.n.) locuitorilor. Cine poate, să verifice.

DACĂ AR FI VRUT, ANTANTA… Interesantă şi pentru memoria republicanilor bănăţeni este reîntoarcerea la Budapesta, după un exil de 30 de ani, a lui Karoly Mihaly, fost şef al guvernul social-democrat din 1919, demisionar în favoarea lui Kun Bela. El declară: “…puterile occidentale au împiedicat (atunci, n.n.) Ungaria spre democraţie, politică egoistă, antidemocratică, care s-a răzbunat (prin ascensiunea fascismului, n.n.). Dacă în 1918 Antanta ar fi vrut binele, am fi construit o democraţie ca aceea a lui Masaryk. Îmi spunea: o să găsim calea spre o cooperare ungaro-cehă, ca să pun capăt acestei isterii naţionaliste! De-am putea să nu comitem aceleaşi greşeli ca atunci.” Documentele spun că ostilităţi anti-maghiare au avut loc în Ardeal chiar şi sub guvernul Groza, că “armata sovietică a salvat ungurii de la masacrele miliţiei lui Maniu”. “La tratative figurăm ca un acuzat mut”, a spus delegaţia maghiară în 1945 la Paris. “S-au repetat greşelile de la Trianon”. Între timp se deportează unguri din Nordul Ardealului. “Românii pretind că au stăpânit 23 de ani…Viaţa economică şi culturală e ungurească. Transilvania e occidentală, România e orientală. Ei vor să coboare o naţiune de cultură occidentală la nivelul unei colonii orientale.” …Din 1945 lucrurile s-au mai schimbat. Din 1989 la fel. O singură constantă a rămas: aceea a “coborârii” neîntrerupte a standardelor transilvane și bănățene, care nici nu ştim exact de unde a început. Ceea ce este azi un context de consecinţe, ar putea fi, de fapt, una singură: orientalismul reacţionar al unei administraţii coloniale, periferic-europene, care, sub masca unei libertăţi statale este profund, iremediabil dependentă.

Advertisements