„Decebal era sârb”

“Dacii şi Decebal erau consideraţi sârbi, asta pentru că încă din epoca lui Stefan Dusan se căutau origini antice pentru justificarea prezenţei acestui popor în Peninsulă şi nu numai. Împăraţi romani precum Licinius erau sârbi.”

Alexandru Madgearu în cartea sa “Originea medievală a focarelor de conflict din peninsula balcanică” ne informează detaliat despre falsurile grosolane din istoriografia sârbă, conform căreia Justinian ar fi fost slav cu numele Upravda. UPRAVDA !  Oricum, Bogomil este un fals iar aberaţiile erau la modă mai ales în perioada “imperială”, în care se confecţionase o Serbie artificială, care a sucombat la fel de rapid , ca artificiala Iugoslavie. “Capitala a fost instalată la Belgrad abia în 1402, când despotul Stefan Lazarevic a primit această cetate de la Ungaria, în schimbul acceptării vasalităţii”.

Aste documente să le fi avut Brătianu asupra lui când se lupta la Paris cu Trumbici şi Paşici, care nu acceptau ideea de frontieră cu România pe lângă “capitală”. Dar în sec.XV “mulţi sârbi s-au refugiat în sudul Ungariei şi în Banat”. Sârbo-românul George Brancovici voia  un stat format din Kosovo, Banat şi Slavonia.  Gh.I. Bratianu însuşi în “Acţiunea politică şi militară a României în 1919”, apărută prima dată în 1939 , recunoaşte că, pentru început “avem dovadă sigură că asigurase pe delegaţii iugoslavi de renunţarea României la revendicarea integrală a Banatului şi admisese ca Torontalul să fie alipit Serbiei” (I.I.C.Brătianu, convorbind cu Trumbici şi Paşici). Sigur, în drum spre Paris Brătianu trecu pe la Belgrad, unde  primise refuzul principelui Alexandru I conform căruia capitala nu se putea să rămână pe graniţă, nici dacă dincolo de Dunăre, unde mai târziu s-a zidit centrul politic al federaţiei, exista un stat “aliat”.

Despre atmosfera Conferinţei, numai chestii faine: “Wilson presida cu aere de pastor reformat…mai mult decât om de stat”. Clemenceau nu găsea pe harta germană Vistula; a trebuit să-i amintească Berthelot că, nemaiexistând de sute de ani un stat polonez, râul se chema “Wechsel”. Lloyd George confunda Banatul cu Bucovina, iar când veni vorba de controversatul ţinut Teschen, vru musai să fie chemat în persoană domnul Teschen, să se explice…Isteți ca aceștia au năşit statele naţional-unitare ? Anglia avea toţi sacii în căruţă, flotă mare, bună de ţinut în embargo Germania, colonii cât cuprinde; Franța voia zona renană. Brătianu amintea de satele române din zonele Timoc, Morava, Nipru, Bug, până hăt în Siberia. Probleme eclipsează chestiunea bănăţană: finanţismul evreiesc american şi petrolul românesc. Vorba lui Wilson: dacă consimţiţi dublarea teritoriului, veţi suporta şi controlul aliaţilor în problema minorităţilor. “Năzbâtii la Paris”, zicea IIC Brătianu. Delegatul Germaniei, contele Brockdorf-Rantzau avea să spună în plen: “Pacea impune condiţii napoleoniene cu mijloace wilsoniene, taie toate posibilităţile expansiunilor economice unui popor de 8o milioane, impunând ca cingătoare de fier ghirlanda Societăţii Naţiunilor”. În această afirmaţie Gh.Brătianu regăsea “toate etapele parcurse de Germania, de la Versailles, la Viena, Munchen, Praga”. Şi “etc.”, n.n. I.I.C. Brătianu cere totuşi Nistrul şi frontieră pe Tisa pentru Banat. Mai mulţi români şi germani ar anexa Serbia, luând Vestul Banatului. Gh.Brătianu consideră Polonia şi Cehoslovacia creaţii ale Marilor Puteri, uitând de România Mare şi imensa Iugoslavie: “Serbia, care avea în comun cu România tradiţia unei existenţe de stat independent dinainte de război, dar spre deosebire de ţara noastră (?) conglomeratul regatului tripartit nu se închegase într-o unitate iugoslavă iar solidaritatea cu noi era stagnată de problema spinoasă a Banatului…” Teritoriu care şi-a pierdut nu numai dreptul de a se integra în rândul statelor independente, ca republică, un lucru pe care-l merita, dar şi-a pierdut şi identitatea. Acel segment al armatei Republicii imperiale franceze coloniale, care ţinuse partea administraţiei Republicii Sfaturilor lui Otto Roth, cantonat la Lugoj, a fost retras şi sancţionat. Cuprins de geografia reacţionară din jur, abandonat şi de o social-democraţie maghiară compromisă, mlădiţa statală bănăţeană a fost întâi desfiinţată întâi de sârbi, la Timişoara, ocupanţii sârbi punându-l pe Martin Filipon în scaunul lui Roth. Apoi, în acelaşi scaun s-a aşezat A. Cosma, guvernând însă numai două treimi de Banat. “Năzbâtii din Paris”.

Advertisements