Mako

Podurile de peste Mureș
Podurile de peste Mureș

024023

Noua arhitectură la Mako
Noua arhitectură la Mako
CAM LA UMBRĂ...
CAM LA UMBRĂ…

011

Clădiri administrative în Jugendstil
Clădiri administrative în Jugendstil
Tunel pe sub blocuri
Tunel pe sub blocuri
Piața nu lucrează sâmbătă
Piața nu lucrează sâmbătă

004

0131.Încă din 2011 arădenii care-și făceau cumpărăturile în țara vecină au constatat, scrie un blogger, că „criza economică a afectat şi Ungaria, promoţiile sunt mai puţine, iar după ce au apărut o mulţime de promoţii şi în România (bravos, ce de-a mai promoții! N.n.) ardelenii au ajuns la concluzia că shoping-ul la maghiari nu mai este o afacere rentabilă. Mitul produselor alimentare din Ungaria, mult mai ieftine ca-n România, se apropie de sfârşit”. Dar chiar s-a sfârșit, în anul de grație 2016, chiar și pentru timișorenii cu portmoneul ceva mai plin. Cât despre pensionarii români, dacă ar fi să se mute în țara vecină fără să-și transforme „veniturile” în forinți, conform punctului de pensie mai mare în Ungaria, categoric nu le-ar ajunge banii de la o lună la alta nici pe mâncare. Turistul roman își dă seama, abia ajuns dincolo de frontieră, că prețurile sunt ajustate în funcție de venituri, iar la acest capitol stăm cam de două ori mai prost decât Ungaria. România a rămas în urmă faţă de Polonia, Cehia sau Ungaria. Salariile minim şi mediu sunt cu 50% mai mari sau chiar duble în aceste ţări, în condiţiile în care preţul produselor este puţin mai mare, dacă nu chiar mai mic decât în România. Călătorii care trec graniţa la Nădlac sau Cenad realizează că „nici în Ungaria nu mai este ce era odată. Localităţile sunt îngrijite, dar criza i-a afectat şi pe vecinii maghiari, care nu mai investesc aşa de mult în rondourile cu flori din faţa caselor”. Adevărul este că am călătorit de nenumărate ori în Ungaria și Cehoslovacia și în regimul trecut. Dintotdeauna puterea de cumpărare a românilor era și atunci mai proastă decât a celorlalți. Mă îndoiesc că vreodată „arădenii își făceau cumpărăturile…”, poate anumite cumpărături. A fost o perioadă în care pantofii din Cehia erau rentabili și pentru noi, mai ales prin calitate. Dar în general românilor le este dat să-și tragă mizeria în propria țară, dacă nu pleacă la muncă în oricare altă zonă a Uniunii Europene.

2.Am cunoscut minunata capitală Budapesta, dar nici un orășel de provincie. (Printr-o minune apărea prin 2003 la Editura Corint din București monografia UNGARIA, o broșură a profesorului Szavai Janos de la Sorbona, care ne spune cum “triplarea teritoriului României” a afectat, după WW1, mai ales Ungaria, “căreia i-au fost amputate 71% din teritoriu şi 61 % din populaţie s-au acordat Iugoslaviei, Cehoslovaciei şi României, teritorii locuite de unguri”. După Trianon, aşadar, cinci milioane de unguri s-au aflat în zone compacte în ţările nou constituite. Mihaly Karolyi, aristocratul premier, a preluat atunci o putere democratică în Ungaria, cedată însă Comunei maghiare, condusă de Kuhn Bela. “Forţele contrarevoluţionare ale amiralului Horthy, împreună cu armata română i-au pus capăt în anul 1919”.
Nagy Imre, conducătorul revoluţiei anticomuniste din 1956, care face cinste Ungariei, a fost, pur şi simplu spânzurat, ca şi fruntaşii germani după WW2. Românii s-au oferit voluntar să-l ţină în detenţie pe revoluţionarul maghiar. Franco a dorit să trimită trupe în ajutorul maghiarilor, dar n-avea avioanele necesare; le aveau, în schimb, americanii, în bazele din Spania, dar n-au fost de acord să le dea în folosinţă franchiştilor. Poate că dacă o făceau, Nagy ar fi câştigat, în lupta cu blindatele lui Hruşciov … Kadar Janos a dus o politică „de nepăsare” faţă de maghiarii din alte ţări. “Aceste probleme ascunse timp de decenii, au reapărut CU FORŢĂ după căderea comunismului”. Kadarismul a dus însă şi la dispariţia penuriei alimentare şi la posibilitatea exportului. Dizolvarea CAER-ului a fost iniţiativă ungară, orientând statele din Est spre Europa.
Budapesta voia, și asta se vede, să ia locul Vienei, să devină capitala imperiului. Spectacolul panoramic al metropolei este impresionant. Însă, după câte mi-a relatat un funcționar al consului onorific maghiar din Timișoara, se pare că tocmai orașele mici au cunoscut o dezvoltare deosebită în Ungaria, după 1989. Știam despre Mako faptul că există acolo multe case de vânzare mai ieftine decât în zona Timișoarei. Și asta sună a dezindustrializare și îmbătrânire a populației. Da, pentru un român casele sunt ieftine, te poți stabili acolo, dacă reziști cu celelalte cheltuieli. Oricum, probleme ca asigurarea de sănătate, cardul internațional se pot rezolva, ca în UE.
Mako este orașul…cepei. Studiez cultivarea usturoiului și cepei în lume.  Un oras mic din Franta se considera capitala usturoiului. Insula Wight are si ea un festival al usturoiului. Makó este renumit pentru ceapa și usturoiul său. Dar și pentru Attila József sau Joseph Pulitzer, Jozsef Galamb (creatorul Ford-T). În 2004 orașul Makó a câștigat primul loc în concursul „Cel mai înfloritor oraș din Ungaria” în 2005 a fost premiat cu argint în Europa. Hagymaház/Hagymaticum este un complex de clădiri în stil ultramodern unde sunt și celebrele băile termale.
Pentru mine – o surpriză totală. Dar de la Timișoara până la frontieră drumul e lung și plicticos, prin localități sumbre, decăzute de la revoluție încoace. Calea ferată, una din cele mai rentabile pe vremea imperiului, care trecea la Cenad podul de peste Mureș, a fost tăiată după tembelismul din WW1, din podul aruncat în aer se mai păstrează doar pilonii. Regiunea Csongrad și județul Timiș își doresc refacerea vechii, tradiționalei legături și redeschiderea punctului de frontieră al Cenadului (în momentul de față acesta se numește impropriu „Cenad”, fiind deviat spre vest cu vreo zece kilometri. De fapt acolo este Kiszombor). Maghiarii își propun și să sape un șenal navigabil pe Mureș între Arad și Szeged, după modelul canalului lor Tisza-Duna. Nu-mi doresc aici însemnări de ghid touristic, ci un pic de polemică. Într-o zi de toamnă oarecare peisajul parcă doarme în picioare. Obosit de-atâta sezon estival, tricolorul românesc atârnă sfâșiat ca o zdreanță pe catarg, la frontieră, semn că nu-i a bună. În timp ce așteptăm la control, văd un lanț de trăgători pe teritoriul maghiar, apropiindu-se de fâșia ce îi despărțea de România. Nu, nu vânau migranți, trăgeau în fazani sau iepuri, chiar în proximitatea clădirilor vămii. Mișto. În fața noastră o Dacia 13oo ne gaza copios. Pornim și iată-ne „în străinătate” și imediat peisajul se schimbă, apar ogoare impecabil arate și în paralel cu șoseaua, despărțit cu o fâșie de iarbă, un bike-lane, nu ca acelea din California, încadrate în carosabil. Pe stânga apare rurarul Kiszombor, cu clădiri asemănătoare construcțiilor țărănești din Banatul de pustă, purtând pecetea acelor arhitecți ai fostului imperiu. Trecem podul rutier ultramodern, lipit de unul „clasic”de cale ferată și intrăm într-un oraș parcă alcătuit din patru secțiuni distincte: doar 20.000 de locuitori, în clădiri rurale, unele cu semne ale declinului; în blocuri monotone din epoca lor socialistă; în clădirile baroc sau jugendstil,edificii ale administrației sau învățământului, aparținând înfloritoarei perioade imperiale; în ambianța noilor edificii futuriste, opera arhitectului Makovecs Imre. (MAKOvecs…) Populația calmă, nestresată și amabilă ne arată că nu suntem în România, cea mereu nervoasă, vulgară și obraznică.
Ceea ce nu veți vedea în țara noastră – grija pentru…nevăzători. Aceștia au în tot orașul piste pe care pot umbla fără bastonul alb, pipăind doar cu talpa pantofului porțiunile de preumblare cu dungi în relief sau peroanele din stațiile de autobus cu aceleași reliefuri, rotunde. Pistele de biciclete, rasteluri de parcare în fața fiecărui magazin. Ciudat, sâmbătă piața era pustie. Multe magazine închise sau pur și simplu falimentate, goale și cu lacăt. Se pare că nu mai e ca în 2004…O spune și un reporter de-al nostru, aproape încântat că vede și la maghiari „…criza. Sunt mai puţine lalele, mai puţine flori, (de parcă doar asta le lipsește, n.n.) oamenii circulă mai mult cu bicicletele (absolut firesc, n.n.). În parcarea magazinului Lidl sunt mai multe maşini cu număr românesc. (Eu n-am văzut decât două, dar reportajul citat e scris anul trecut, probabil vara, n.n.). La intrare – un afiş în română, care avertizează că se primesc doar forinţi. Românii cumpără, dar nu ca altădată. (Am văzut doar o familie de români, n.n.). Anumite produse sunt mai bune calitativ. În parcare sunt multe biciclete. (Doamne, ce să faci cu mașinile în orășelul acesta pașnic și nepoluat? Prostul obicei pe care-l au românii de a se deplasa cu mașina pe orice distanță, chiar preț de două case, aici nu există. Țărănismul etalării mașinilor lipsește, sunt preferate bicicleta sau comodele vehicole electrice pe patru roți de bicicletă, silențioase și conduse mai ales de seniori, sau mai pe românește, de „bătrâni”, de „boșorogi”. N.n.) . Pentru prima oară, între maşini sunt şi cerşetori. Stau liniştiţi, aşteaptă ca oamenii să coboare din maşină şi când se îndreaptă spre rastelul cu coşuri de cumpărături, îi abordează şi cer 100 de forinţi. (Nu am văzut așa ceva. N.n.). Nu ştiu să ceară încă şi în limba română, iar un comerciant tuciuriu (românii nu se abțin de la unele mici derapaje rasiste, n.n.), oferă ciorapi. (Nu există un asemenea comerț ambulant, asta e déjà o răutate valahă, n.n.). Dintr-un Ford Mondeo cu număr de Marea Britanie…(obsesia mașinilor bune, desigur occidentale, nu cu număr de Ungaria, desigur. N.n.). Românii au coşuri mari, cumpără baxuri…(spre deosebire de bieții unguri care…N.n.)… Cumpărătorii din ţara vecină au în coşuri două-trei cutii de lapte, o pâine, eventual o sticlă de suc. (Atât, doar pită și lapte. Și apă. Altceva se pare că nu mănâncă ungurii. Cel puțin conform răutății șovine a românului postac. N.n.). Casiera, Anna, o femeie de peste 40 de ani, nu mai are zâmbetul de altădată. Spune că se bucură că vin românii la cumpărături, că aşa îşi fac şi ei planul de vânzări. (Ce s-ar face ungurii fără cumpărătorii noștri din regat! Nu era mai bine ca armata română să nu abandoneze Budapesta în 1919? De fapt, tricolorul nostru zdrențuit, de la frontieră e un fel de opincă oltenească, precum se pretinde că au arborat militarii români pe parlamentul ungar. N.n.) dar viaţa e grea. În parcare, unul dintre cerşetori se agăţase pur şi simplu de maşina unui român, să-i lase lui coşul gol, ca să-i rămână moneda de 100 de forinţi. (Zău că scribul de pe internet are fantezia bogată. Atenție, muică, cerșetori ai văzut tu în Bucureștiul iubit, nu la Mako! N.n.). „ Sunt preţuri de criză, sunt tot mai puţini cumpărători. Şi în România e criză, se simte pe vânzările noastre”, explică Ilona, o vânzătoare într-un ABC din Mako. În parcare sunt multe autoturisme de România şi biciclete ungureşti.”(E clar. Nivelul nostru de trai este superior. Propaganda din timpul guvernării lui Victor Ponta o spune clar:

3.„Ungurii urmeaza sa fie atrasi la cumparaturi in Romania dupa preconizata scadere a taxei pe valoarea adaugata (TVA) la 9% la produsele alimentare”, a declarat un oficial (?)de la Budapesta.
„Secretarul-sef al Asociatiei ungare pentru comert OKSZ Gyorgy Vamos a declarat pentru ziarul Magyar Nemzet, citat de MTI, ca numeroase familii din Ungaria care traiesc in zona de frontiera urmeaza sa isi faca cumparaturile in Romania in viitor. Dupa ce TVA va fi redusa in Romania la echivalentul a o treime din cele 27 de procente cat este taxa pentru cele mai multe produse din Ungaria, tot mai multe familii de unguri vor fi atrase de cealalta parte a frontierei, contribuind astfel la bugetul Romaniei si nu al Ungariei, a subliniat oficialul ungur.” („Maghiar”, n.n.)

4.De fapt mai există o componentă în acest periplu al meu în Ungaria. Am vizitat doar un singur supermarket, Lidl, unde unele mărfuri sunt de două ori mai scumpe decât la Timișoara. Trebuia să vizitez și alte magazine? Sunt destul de scumpe mărfurile Lidl și la noi în țară, dar prețurile, se spune, reflectă puterea de cumpărare la vecini și faptul că românii au salarii mult mai mici. Interesant un punct de vedere al unui POLONEZ vizavi de rețeaua germană de supermagazine: „Hei, Lidl! Ai FOST magazinul meu preferat din Polonia. Prețurile sunt bune, calitatea o bate pe cea de la Biedronka (polonezii vor înțelege), dar îmi displace profund ce faci în România. Ieri, un prieten din Polonia mi-a spus că organizezi Săptămâna Franceză (perioadă în care prețurile la produse din Franța sunt promoționale ) cu produse și prețuri bune. M-am decis să verific și eu. Știu că prețurile din România sunt în general MAI MARI decât cele din Polonia la multe și multe produse (în special la cele de bază precum lapte, pâine și carne), dar NICI CHIAR AȘA! Ai două EXEMPLE de produse cu diferențe de preț de 50% între România și Polonia! Poți să îmi explici, te rog, cum este posibil ca oamenii să plătească MAI MULT, când ei câștigă MAI PUȚIN?”
Acest comentariu a stârnit un val de proteste, au răspuns și cei de la Lidl, punând problema distanței mai mari care trebuie parcursă până în România. Până la urmă acest lucru nu-l interesează pe cumpărător.

Advertisements