TRACOMANIA

SCRIEREA CU PICIOARELE

Petru-Pilu Gugulanu, revista „CLIO”. (Probabil este vorba de un pseudonim al domnului Ionel Cionchin). Titlul materialului este fabulos: „Jocografia ca formă arhaică de scris, cu picioarele ritmice sau poliritmice în bătătură după datina străbună”(nu picioarele au bătătură, ci datina, n.n.). Preocuparea poetului popular analfabet pentru scriere este tot ce poate fi mai nobil: recunoaşterea culturii, ceea ce azi nu mai există, se pare, lozinca fiind „jos cu scriitorii!”… Hora „…este jucată (joc/ată, n.n.) şi scrisă în cerc închis ca o sferă care se roteşte ca sfera pământului (care se roteşte, n.n.) în jurul soarelui, înspre dreapta(!), începând cu piciorul drept, că au fost virtuoşi, şi viteji…” Mulţi ostaşi (strămoşeşti, desigur), cu comandantul lor Arthur( Ar- thur), stabilindu-se în Irlanda şi Scoţia. Irlandezii „zic la la joc GIOC, iar la jucător JOKEU şi joacă în bătătură, după dacina străbună la măsuratul oilor” în ritm „axsax”, daco-trac în cimpoane (cimpoaie), imnul regal al Angliei (mai bine-zis, al Scotziei, n.n.), care este „de origine daco-geto-tracic” şi poartă
gaci în carouri (nu imnul, ci masculii, n.n.), ca la dacii liberi din Maramureş…cavalerii (căluşarii, „Căluşul” de la Scorniceşti, n.n.)…din analiza paşilor de joc scrişi pe gurguiul sau „gurzaiul” opincilor dace care au vârful în sus, ca un ciont de pajură împărătească „care acţionează pe sol, gaia, geea sau glia care este muma pământului…Zamolxe(s) care a introdus în cultul lui sincretismul monoteist, monahia, monarhia, monogamia,
morala…” şi multe altele. „…trigonometrul de lemn pe care m-am suit pe scară până în vârful lui, iar cu luneta telescopică de campanie am văzut Bucureştiul, Sofia, Vidinul, Vîrşeţul cu cula lui, Belgradul şi Viena.” (Har domnului Decebal, nu şi Washingtonul, n.n.) Alte jiocuri: „Decebal per Scorilo, care au şi ei axioane la brâul lui Scorilo şi Decebal jucate şi scrise (?) în hexametrii dactilici pe lungi şi scurte, pe genunchi şi rupce în ritm aksak, şchiopătând dacopelasgotrac similar cu sirtakis sau Zorba grecul, care , de fapt , este Zorba pelasgul ca şi Receniţa bulgărească care este o geampara din vechiul regat…Ceardaş şi Friş Ceardaş este de ardeleneşte, bihorăneşte, bănăţeneşte ca şi haidukii, cehi şi slovaci cuBaltagul care îs similari cu căluşarii-lotri ai românilor dinTransilvania…Colomeica Uncraineană este ţărăneasca din Transilvania noastră (bănăţană? n.n.). Toate aceste denumiri sunt luate din limba română ca limbă de sinteză din care s-au format limbile aventurilor barbare conlocuitoare (xenofobia, n.n.), care sunt artificiale ca şi portul stilizat la maxim denaturat şi simplificat”. Da, este posibil ca totul să fie românesc pe această plăcintă-placentă-planetă. Un sincer bravos bănăţenilor! Istorici de istorii sincretice şî răcie dă  prună brumărie dă „Almaş”, cuvânt neaoş tracoman, turcoman, thomas mann; daco-get-beget-buget-bunget-…-cuget-făget, gugulano-guguman, besii-bestii-beţii de cuvinte.

Advertisements