Sfat de taină occidental

Brexit-Frexit
Printr-o neplăcută repetare a istoriei, Versailles redevinea sediul marilor aranjamente, al marilor trădări. Musai ca Europa să permită unora dintre statele membre să avanseze mai rapid decât celelalte. Liderii francez, german, spaniol şi italian fost la unison pentru acestă variantă menită să relanseze proiectul comun după neinspirata părăsire a ambarcațiunii comune de către egoismul insularilor britanici sau laxativul administrat pentru o curgere a refugiaţilor.ooo
Președintele care va pleca în curând din conducerea Franței și-a început la Versailles expunerea printr-un truism, ”Unitatea nu înseamnă uniformitate”, adică diversitate. Se poate spune foarte bine „diversiune”. Se invocă noi forme de cooperare, noi proiecte diferențiate. (Hollande poate nici nu le va mai apuca, așa că i-a fost ușor să deschidă cu aceste opinii „CINA DE LUCRU”, ospățul macabru.
Așadar, ”câteva ţări” ar putea ”să meargă mai repede” şi ”mai departe în domenii ca apărarea, ca zona euro, prin aprofundarea Uniunii Europene economice şi monetare, ca armonizarea fiscală sau socială, precum şi cultura şi tineretul”. E de bonton să invoci cultură și…tineret! Câțiva campioni, inițiatorii acestei Uniuni ar putea merge mai repede și mai puternic, fără ca restul să fie îndepărtate, „dar fără ca altele să se poată opune”, a precizat François Hollande.
La fel de ipocrit Angela Merkel a afirmat că este necesar ca europenii ”să aibă curajul să accepte ca anumite ţări să avanseze mai rapid ca altele”, fără ”să se închidă pentru cei care sunt în urmă”. ”Dar trebuie să putem merge înainte”, cu miile de refugiați cu tot, desigur. Ca și cu statele est-europene, devenite populație de rangul doi, la periferia imperiului. Şeful guvernului italian a repetat ideea su alte cuvinte, un UE mai „integrat, dar cu ”niveluri de integrare diferite”. Spania este dispusă să meargă mai departe în „integrare”, cu toţi cei care vor vrea să o urmeze”. Dacă vor mai dori, în aceste condiții, având în vedere că urmează alegeri prezidenţiale şi legislative în Franţa, aflată în criză politică profundă, în Olanda sau în Germania.
Ranchiunos față de Donald Trump, președintele francez, mergând pe același trotuar de când cu noul investit la timona SUA a considerat că ”necunoaşterea (acestuia) a ceea ce înseamnă UE, ”obligă” Europa ”să-i demonstreze coeziunea ei politică, greutatea ei economică şi autonomia ei strategică”. Acuzații absolut gratuite, având în vedere intențiile americane de a continua deschiderea spre vechiul continent. Adică ne obligăm să-i demonstrăm lui Trump ce? Autonomia strategică? Poate că ar fi făcut față și fără ajutorul SU în cele două războaie mondiale.
Mașina Europei cu mai multe viteze ar fi un scenariu de mijloc între cele schiţate de Jean Claude Juncker în vederea relansării proiectului european. Această discriminare europeană ar fi necesară nu din cauza iraționalului „Brexit”, ci din cauza lui Trump, care şi-ar fi multiplicat (la xerox?) „declaraţiile sfidătoare la adresa UE şi NATO” a afirmat Hollande.
S-a difuzat în spațiul intercomunitar îngrijorarea în legătură cu ascensiunea partidelor antieuropene. S-o vedem pe madame Le Pen președinte. (Tot Trump este de vină?)
Cu toate acestea, pentru a nu deranja evitând să pară nişte ”influenţatori”, liderii primilor patru au decis să nu facă vreun anunţ concret la Versailles, lăsând totul în „coadă de pește”.
Destul de puțin dezbătută a fost această problemă în contextul politic românesc, totuși, din țara care s-a alăturat cu un entuziasm constant „Cântării Europei” s-au desprins niște idei. „ Într-adevăr, astăzi pot exista probleme dacă ne gândim la marile provocări cu care se confruntă UE, dacă ne gândim la migrație. Responsabilitatea majoră o are acum Angela Merkel, pentru că aceasta spus că migranții sunt bineveniți în UE. E surprinzător faptul că acei patru lideri s-au întâlnit și au discutat o anumită orientare la nivel european, câtă vreme domnul Juncker a prezentat aceste 5 scenarii și nu a spus că îl exclude pe niciunul.”
Condițiile de autofinanțare a țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice, pe care Trump vrea s-o impună par să ofere pretextul pentru crearea unui „mini-NATO” european, rupt de sub tutela Washingtonului. Așadar statele europene membre nu au destui bani pentru a asigura alocarea a 2% din PIB pentru Apărare (conform declarației Berlinului) , așa cum singure s-au angajat și cum cere Trump, dar au bani pentru „o nouă forță de securitate.”
Ce va mai rămâne din UE? Probabil nimic altceva în afară de piața unică. Veche și unică. Aici lucrurile sunt mai clare. Nefiind de acord asupra politicilor co­ mune, statele membre se concentrează asupra în­ tă­ ririi acestui sector economic de bază, în fond. Dacă nu există o dorință comună pentru a acționa în domenii precum migrația, securitatea și apărarea. Piața comună devine prin­ cipalul pilon al Uniunii. Libertatea de mișcare a mun­ citorilor și a serviciilor nu mai poate fi garantată pe deplin. Cresc controalele la frontieră. UE nu mai este reprezentată și își pierde capacitatea de a acționa pe plan internațional ca entitate politică, pierzân­ du-și influența și relevanța globală.
Este scenariul pe care orice fan al UE îl detestă, mai ales că era preferat de singura țară care a ales să părăsească Uniunea, UK. Va face copy-paste Franța?

Advertisements