Nemuritorii

 

POZĂ DOCUMENT - TĂIEREA UNUI ARBORE-GIGANT

Există două locuri în lume unde arborii uriași, ducând după ei existențe neverosimile, de 3000-4000 de ani, trăiesc în continuare secolul XXI. În China și în California. Rezervația din Yosemite, la Est de City, este locația celebrilor sequoia sempervirens, iar pe coasta Pacificului, între Bodega Bay , Eureka și Crescent City, nu departe de frontiera cu Oregon, este celebra pădure de redwood, tot o specie de conifere gigantice, precum sequoia. Scoarța deosebit de aspră a acestor redwood este roșcată și este folosită, după ce copacii se usucă, la decorarea unor rondouri sau poteci de gazon, după ce a fost sfărâmată în prealabil. Densitatea acestor arbori este destul de mare, așa că, plantele au fost silite să se ridice cât mai mult pentru ca frunzișul să capteze lumina soarelui. șoselele șerpuiesc prin umbra densă a pădurii multimilenare, pe alocuri trecând prin tunelurile naturale, scobite în trunchiurile mai masive, fără să le dăuneze. Coasta de Vest a Californiei nu este bântuită de uraganele cumplite din Florida, așa că arborii nemuritori s-au dezvoltat în voie și stau neclintiți, în posturile lor, păzind trecerea timpului. Pe timpul șederii mele în California au avut loc niște mișcări seismice în zona Eureka. S-au spart niște geamuri la magazine. Pădurea de redwood a rămas neclintită. Chiar dacă scoarța terestră se mișcă, arborii nu se prăbușesc niciodată. Probabil că rădăcinile lor se înfig adânc, până în centrul pământului.

Advertisements

Aptos

În acest februarie ploios, EL NINO a rupt epava lui The Old Cement Ship

cropped-02007.jpg020071.jpg

018026

017

În  orășelul Capitola  (Aptos) din San Francisco Bay Area, golful Monterey  se găsește, ancorată pe veci, la capătul unui wharf ce intră în ocean, epava lui SS PALO ALTO, relicvă a Primului Război Mondial și prima navă de din beton armat din lume.  Turiştii  filmează pescăruşi obraznici, care-ţi fură hotdogul din mână şi pelicani pasivi, postaţi pe epavă parcă pentru a o păzi.  Cargobotul istoric, a fost construit  în docurile din golful San Francisco, la Oakland şi destinat transportului de petrol. Însă „The Old Cement Ship”, denumit   după orașul omonim din Bay Area, Palo Alto a fost lansat abia în 1919, după terminarea războiului. A stat la ancoră în golf vreo zece ani, după care, nişte investitori în industria de turism l-au adus, de-alungul coastei, în golful Monterey, în dreptul orăşelului Capitola, lângă Santa Cruz, unde a fost destinat industriei estivale  şi legat de ţărm printr-o platformă pe piloni. O furtună însă a rupt nava în două, desăvârşind falimentul patronilor, atinşi de criza mondială din 1929. De atunci păsările păzesc putrefianta navă, parcă dorind ca prin bătaia aripilor să o păstreze la suprafaţă. Oh, dar păsările…

Aceste locuri au fost frecventate de celebrul regizor Alfred Hitchcock, care tocmai devenise cetăţean american şi-şi cumpărase un ranch unde se mai retrăgea după obositoarele filmări de la Hollywood. Filmul-horror PĂSĂRILE  nu e axat doar pe un roman, ci mai ales pe un eveniment real, petrecut în 1963. Milioane de păsări, ce s-au hrănit cu nişte alge roşii, poluate, conţinând dioxină, dătătoare de furie, s-au năpustit peste Capitola, atacând oameni, spărgând geamuri, intrând în case. Prin radio s-a anunţat starea de urgenţă, orăşelul a fost părăsit şi mulţi au crezut că a venit sfârşitul lumii. După două zile fenomenul s-a stins. Hitchkok s-a documentat din ziarele din Santa Cruz, păsările au fost filmate mai ales aici, cu efecte speciale realizate ulterior în studiourile DISNEY. Operatorii au lucrat și într-o locaţie mai puţin frecventată de turişti, Bodega Bay, la nord de San Francisco.

În acest an El Nino a rupt încă o dată pupa navei. Ea a fost repusă la loc, pentru a constitui în continuare un reper turistic. Nu a fost dinamitată și distrusă. Sunt voci care chiar doresc reconstituirea vaporului. („Santa Cruz Sentinel”.)

 

 

Oakland

Unul dintre orașele mai mari ale San Francisco Bay Area, situat în jurisdicția (county) Alameda a fost și giganticul port civil/militar, unul din care plecau navele în războiul Pacificului. La el se ajunge intrând din Oceanul mereu zbuciumat, prin strâmtoarea Golden Gate, în apele liniștite ale golfului interior. Vorbesc de port pentru că m-a impresionat cel mai mult. Ape adânci, canale, deschidere prin lagune ample spre confluența cu fluviile Sacramento și St. Joachin, prima făcând legătura cu capitala Californiei, ape și iar ape care permit o navigație fără înghesuiala din porturile care se consideră în mod fals a fi cele mai mari din lume. Port de containere, Oakland. Cât vezi cu ochii, o suprafață de containere dispuse disciplinat, așteptându-și rândul. Din elicopterul turistic sau din avion SFBA este practic nesfârșită. Ce-i drept e că aici cele o sută de orașe sunt sparte de întinderile de apă. Orașul are, după un obicei frecvent în SUA, un centru comercial/financiar, Down Town, cu frumoase clădiri înalte, un aeroport internațional, al doilea după SFO.

În orice caz deține o prioritate, nu știu dacă mondială, dar ceva în genul ăsta. Cele mai diverse etnii vorbesc aici în 15o de limbi. Metroul trece pe sub oraș, intră sub golf, către San Francisco, aflat vizavi, dincolo de ape. Aici este și capul podului cu două niveluri, reconstruitul Bay Bridge. Podul se sprijină, pe la mijloc, de insula Yerba Buena, prevăzută cu un tunel interesant și intră în Down Town-ul San Francisco.
Din cele o sută de orașe ale SFBA, San Jose are cea mai mare suprafață, extinderea aglomerațiilor locuite fiind restricționată, ca și înălțimea clădirilor din centru. Spații generoase există între fabricile zonei supranumită Silicon Valley și cartierele localnicilor. Al doilea oraș este San Francisco, densitatea clădirilor de aici depășind orice imaginație. Al treilea oraș, Oakland, completează spectrul profilurilor celorlalte zone din Bay Area. General Motors a construit aici o fabrică Chevrolet. Oakland este terminalul căii ferate transcontinentale, aici este al doilea aeroport internaționa din SFBA. Treasure Island, o insulă artificială a fost, până în vremea războiului rece o importantă bază militară.
Mi-a atras atenția la Oakland o stradă purtând numele lui Jack London. În anii de studiu aflasem că prozatorul s-a născut în…Statele Unite. De parcă Statele ar fi o țărișoară din Balcani. John Griffith Chaney, care și-a luat ca nume de autor London, s-a născut exact în San Francisco, California! Casa natală a ars în incendiul de după megaseismul din 1906. Familia s-a mutat la Oakland, unde au plecat in corpore localnici din San Francisco, acolo părând a fi o locație mai puțin sensibilă la cutremure. Lucru fals, căci a venit, în 1989 LOMA PRIETA, un 7,1 pe Richter, San Andreas cățărându-se din nou pe placa tectonică nord-americană. Cu epicentrul într-o pădure lângă Santa Cruz, Loma Prieta a fost seismul întregului San Francisco Bay Area. Denumit atât de sonor și chiar frumos, seismul a produs 63 de morți, distrugeri în toate orașele și prăbușirea unor autostrăzi suspendate și a unui tronson al importantului pod Oakland-San Francisco.

THE SEA WOLF este o carte dedicată Bay Area de către London, care a urmat un High Scool la Oakland și UC University din Berkeley, o foarte prețuită universitate. Apropos de universități celebre, la Stanford au fost studiate anumite fenomene ce pot apărea înaintea unui seism. E vorba de perturbări ale undelor radio și o luminozitate bruscă a cerului.
În trecut în regiunea Oakland erau triburile amerindiene Ohlone. Apoi au venit spaniolii, în frunte cu Luis Maria Peralta for his Rancho San Antonio. A venit gripa spaniolă după primul război mondial. Valuri de emigranți mexicani, dar mai ales afro-americani au ocupat Oaklandul și orașele din jur, Alameda, San Leandro, Berkeley, Hayward, Castro Valley, Fremont, Concord, Orinda, Lafayette, Pleasanton Hill, Walnut Creek, Emeryville, Piedmont…Oakland este unul din cele mai vizitate orașe din Statele Unite. Cu o criminalitate pe măsură, pe locul trei după New York și San Francisco. Droguri și arme…
O clădire superbă din Oakland este aceea a teatrului Fox, refăcută timp de aproape patru decenii, amănunțit, reconstituindu-se stilul inițial. Fox a fost distrus de Loma Prieta. În cartierul vechi al orașului s-a reconstruit și emblematicul turn Tribune Tower. Este recunoscută pe plan mondial activitatea trupei locale de balet. Și tot aici s-a inventat stilul FUNK al muzicii pop-rock.
Charles Lindberg, celebrul pilot care a traversat Atlanticul singur, într-un zbor de o zi și jumătate, a aterizat la Oakland. Aici se puneau bazele aeroportului și se inaugurau zborurile spre Hawaii.
În 1991 a avut loc la Oakland cea mai mare furtună de foc cunoscută pe teritoriul SUA, cu pagube uriașe. Dar pacă mai violente mi se par evenimentele interumane de aici. În 2009 un civil neînarmat a fost împușcat, probabil din greșeală de un polițist, în metrou. Au urmat demonstrații, bătălii stradale, a reînviat rasismul. (Mulți dintre polițiști sunt afro-americani aici). Tot în acest an au fost uciși doi polițiști. Orașul are și faima activismului politic, mult mai mult decât San Francisco. În anul 2010 au avut loc acțiunile mulțimii care au inițiat „Occupy” Oakland, după modelul newyorkez din Wall Street, îndreptate împotriva inegalității social-economice și crizei. Carele de reportaj au umplut străzile, unde mulțimea a construit un oraș în miniatură, din corturi rotunde. Printr-o acțiune de o brutalitate rară, poliția i-a destructurat. Protestatarii au revenit, au închis portul blocându-i activitatea, au vandalizat orașul, continuând conflictele cu poliția.
America trăiește puternic, precum poemele lui Walt Whitman, nu bâjbâie căutându-și identitatea…

(Din volumul „Hotel California”)

Imnuri deosebite

ANTHEM: “Deutschland, Deutschland über alles”(1841)
Vânătorii de imnuri naționale sunt o specie relativ redusă, așa că e posibil ca la comemorarea începerii Primului Război Mondial, care a avut loc la Sarajevo, locul atentatului asupra arhiducelui Franz Ferdinand, multă lume să nu-și fi dat seama că Filarmonica din Viena interpreta imnul Germaniei, care a fost în 1914 cel al Austro-Ungariei. Emoționant moment, când în capitala Bosniei a fost cântat imnul lui Franz Joseph, în bârlogul naționalismului sârb. De fapt, Haydn, cvartetul de coarde în C-dur op.76 nr.3 -„Kaiserquartet. Fostul imn imperial a devenit actualul imn al Germaniei Federale. Interesant este și faptul că muzica actualului imn austriac compusă de Mozart este și imnul Francmasonilor.
În 1792 Austria era în război cu Franţa. Contele Franz Josef Saurau, comandantul garnizoanei oraşului Viena, a comandat poetului Lorenz Leopold Haschka(1749-1827), un text mobilizator, partea melodică fiind încredinţată lui Josef Haydn, care compune aşa numitul „Kaiserlied” (inspirat din melodia populară croat㠄 Vjutro rano se ja vstanem malo pred zorom” pe care o cunoştea din Burgerland – locul său natal). ” Gott erhalte Franz, den Kaiser,/Unser guten Kaiser Franz/Lange lebe Franz, der Kaiser,/In des Glückes hellstem Glanz!/Ihm eblühen Lorbeerreiser,/Wo er geht, zum Ehrenkranz!”…etc. Bunicii mei cântau mai târziu pe varianta noului text, dedicat altul împărat, tot Franz, “Unser Kaiser Franz Joseph…” În forma lui inițială,„”Gott erhalte Franz den Kaiser”, textul era dedicat lui Franz II ( 1763-1827).
Când din marele imperiu a luat naştere mica republică austriacă, cancelarul Karl Renner(1870-1950) a scris versurile unui nou imn pe muzica compozitorului Wilhelm Kienzl (1857-1941). Însă versurile lui “Deutschösterreich, du herrliches Land” cât şi muzica n-au fost populare ca imnul compus de Haydn, care a fost preluat cu textul schimbat de către germani, încă din 1797 în Hamburg s-a ivit „”Gesellschafts-Lied” cu textul “Auch ihr Schwestern, auch ihr Brüder,/ Die der Freundschaft Band umschliest”… In 1800 este preluată în „”Volkslied für Hamburgs glückliche Bürger”: „”Singt in jubelvollen Chören,/ Vivat! Hamburg lebe hoch”. Haydn devine aproape foklor și în Germania!
În 1922 preşedintele Germaniei Friedrich Ebert, declară ca imn naţional acest “Deutschland, Deutschland über alles”, muzica lui Josef Haydn fiind folosită cu versurile scrise în 1841 de Hoffmann von Fallersleben( 1798-1874). Textul nu exprimă dorința de expansionism, Drang nach Osten, rămasă în memoria celor ce-și amintesc doar faptul că el a fost preluat de cel de al treilea Reich. El oglindea momentul fast al unificării regiunilor germane într-una, cu întârziere față de Franța, de exemplu: “Deutschland, Deutschland über alles,/Über alles in der Welt,/Wenn es stets zu Schutz und Trutze/Brüderlich zusammenhält,/Von der Maas bis an die Memel/Von der Etsch bis an den Belt -…”
Naziștii și-au compus propriul imn, care nu are nimic comun cu varianta Haydn, păstrată însă și ea. Începând cu 1952, Germania și-a pus cenușă pe creștet, îl păstrează pe Haydn iar din text se cântă doar strofa treia: “Einigkeit und Recht und Freiheit/Für das deutsche Vaterland!/Danach laßt uns alle streben/Brüderlich mit Herz und Hand!…”etc.
Austria nu rămâne fără imn. În 1929 republica Austria hotăreşte revenirea la melodia iniţial scrisă de Haydn, care, cu noul text a lui Ottokar Kernstock (1848-1928): ””Sei gesegnet ohne Ende, Heimaterde” a fost imnul naţional al Austriei până în 1946, ambele ţări având același imn în perioada interbelică, dar și după Anschluss.
În 1946 Guvernul austriac a organizat un concurs pentru compunerea unui nou imn de stat, care să corespundă cu noua situație a țării, aflată sub controlul celor patru mari puteri. A fost aleasă tema principală din cantata K 623 , scrisă în 1791 special pentru francmasonerie de W.A. Mozart (1756-1791), el însuşi francmason. Cantata a rămas din 15 noiembrie 1791 (cu textul schimbat în 1806), imnul francmasonilor din lumea întreagă.
Ca text pentru noul imn austriac au fost alese versurile scriitoarei Paula von Preradovic(1887-1951), nepoata poetului naţional croat Petar von Preradovic( 1818-1872).
Cele două țări germanice sunt, în privința imnurilor, pe mâini bune. Haydn și Mozart garantează asta.

 Hymnus, a’ Magyar nép zivataros századaiból (röviden, mai helyesírással HimnuszKölcsey Ferenc költeménye, amely Magyarország alaptörvénybe iktatott állami himnusza. A „Hymnus” a költő legnagyobb hatású verse, 1823-ban a nemzeti újjászületés hajnalán írta szatmárcsekei magányában. A költemény a romantika ismertetőjegyeit hordozza magán és felépítését tekintve keretes szerkezetű.A magyarságnak a 19. századig nem volt önálló nemzeti himnusza, mind a katolikusoknak, mind a reformátusoknak saját néphimnuszuk volt. Kölcsey mintegy 30 nyelvre lefordított és Erkel Ferenc által 1844-ben megzenésített, össznemzeti imádsággá váló műve, több próbálkozás után végül 1989-ben került jogszabályi védelem alá, hiszen ekkor lett az alkotmány szövegének a része. A Himnusz szövegének születésnapja, január 22. egyben a magyar kultúra napja is. Magyarország 2012. január 1-jén életbe lépett Alaptörvényének preambuluma a Himnusz modernizált első sorával kezdődik: „Isten, áldd meg a magyart!”

Himnusz — cântecul care începe cu cuvintele Isten, áldd meg a magyart  (Doamne, binecuvântează-i pe maghiari) — este imnul național oficial al Ungariei. A fost adoptat în 1844 și prima strofă este cântată la ceremoniile oficiale. Textul a fost scris de Ferenc Kölcsey și muzica a fost compusă de Ferenc Erkel. Acest imn se află și în cartea de cântări romano-catolice Hozsanna. Poemul și cântecul intitulat “Szózat“, care începe cu cuvintele Hazádnak rendületlenül légy híve óh magyar (Patriei neclintit să-i fi credincios, o, maghiare), se bucură de statutul legal și social aproape egal cu cel al “Himnusz” prin Constituția Ungariei. O recunoaștere este dată de asemenea marșului lui Rákóczi, o scurtă piesă fără text compusă de un anonim care este folosită des la ocazii militare.(Hector Berlioz l-a inclus în Damnațiunea lui Faust.)

 

 

Schimbarea arhitecturii în teritoriu

Intrarea fostelor teritorii imperiale sub gestiunea României (Mari) a inclus depersonalizarea forțată, românizarea forțată, balcanizarea forțată. Din civilizația și cultura central-europeană și occidentală, atâta câtă era deja implementată aici, regatul din Est a făcut tot posibilul să distrugă aproape totul, aducând în Vest metehnele și administrația decăzută și având grijă să centralizeze averi și bogății.
Una din armele cu care regatul s-a instalat, se pare, pentru vecie a fost arhitectura. Din avutul local s-a consumat mult pentru ca în regiuni ce au cunoscut renascentismul apusean să apară mogâldețele stilurilor orientale, adaptate la ceva ce se numea specific național românesc.
Autorităţile române vor promova neoclasicul şi neoromanicul, sub influenţa arhitecturii lui Mussolini din Italia fascistă. Pentru statul condus de Ion Antonescu modelele arhitecturale italiene sunt potrivite pentru a exprima autoritatea statului totalitar. Pentru această categorie este reprezentativă prefectura nouă din Timişoara, în stil neoclasic. De remarcat este transmutarea unor imagini cu identitate arhitecturală distinctă, evident locală, în noile provincii ale țării față de sursa lor – asa cum este cazul imensei catedrale ortodoxe “moldovenesti”, stil HÂRLĂU, de la Timisoara, care trebuia să strivească religiile minorităților și să fie mai mare decât orice catedrală catolică. Gestul deliberat de diminuare, de umilire a specificului local în detrimentul celui “național” – inevitabil construit, artificial si eclectic – pare să sugereze de asemenea o atitudine politică. În speță, este un act de destabilizare a spiritului regional – autonom si localist prin definiție – puternic mai ales în Transilvania si Banat, care si astfel, la nivelul simbolicii urbane, trebuia să cedeze în fata avansului nivelator al așa-zisului stat national și unitar, cu centrul în București.
Un remake arhitectural al severității imperiale occidentale putea la fel de bine – par a fi conchis arhitectii vremii si Marcu în prima lor linie – să ilustreze “renașterea” fascistă ca și pe cea românească, de vreme ce si poporul român se revendica dintr-un acelasi scenariu mitic originar.
Duiliu Marcu este autorul schițelor unor edificii centrale și din teritoriu precum Hotelul Athenée Palace, 1925 – 1927 (renovarea si extinderea corpului existent), Clădirea Biblioteca Academiei Române, 1936 – 1938, Palatul Monopolurilor de Stat, 1934 – 1941, Clădirea Academiei Militare, 1937 – 1939, Clădirea Consiliului de Miniștri, Palatul Victoria, Palatul Elisabeta, Piața Unirii, Oradea, Teatrul din Timișoara, 1923 – 1928 (fațada).
Așadar, între cele două Războaie Mondiale, s-a luat însă hotărârea ca faţa operei, după un incendiu, să capete un alt aspect, imaginat de arhitectul bucureştean Duiliu Marcu. Acesta era un admirator al lui Marcelo Piacentini – arhitectul preferat al dictatorului fascist Benito Mussolini, dar se pare că și al lui Albert Speer, care realizase în Germania nazistă edificii asemănătoare. Un proiect simplificator, care nu va mai avea nimic de-a face cu arhitectura Pieţei centrale a Timişoarei. Ziarul “Vestul” titra în acele vremuri: “Are impresia că ne lasă un monument egiptean, dar a lăsat o simplă şi uriaşă arcadă, un arc de triumf al prostiei. Este o altă batjocură la adresa Timişoarei”. “Pentru refacerea şi transformarea faţadei Teatrului Comunal, în limita sumei bugetare de 1.500.000 de lei, s-a decis ca Serviciul Economic să facă formele necesare pentru organizarea licitaţiei publice în cauză. Deoarece arhitectul Duiliu Marcu a pus la dispoziţia Primăriei planul faţadei Teatrului, Serviciul Financiar urma să-i ordonanţeze onorariul. Apoi proiectul lui Duliu Marcu a fost înaintat spre aprobarea Consiliului Tehnic Superior. Comisia Interimară a primit avizul favorabil al Oficiului Central de Licitaţii Bucureşti pentru refacearea şi transformarea faţadei Teatrului comunal, suma totală fiind de 2.660.023 de lei. Drept urmare a fost organizată licitaţia pentru executarea lucrărilor de refacere a faţadei Teatrului Comunal, firma câştigătoare fiind a inginerului arhitect Aug. Schmiedigen din Bucureşti” (sursă: Activitatea Primăriei în anul 1934). În anul 2003, Primăria Timişoara a încercat să readucă această clădire la starea iniţială şi a refăcut geamurile de pe faţadele laterale, realizate în stil wilhelmin. Teatrului „Franz Joseph” a fost masacrat prin adoptarea faţadei fasciste, gen struțo-cămilă. “Ne-a fost lăsat un arc de triumf al prostiei.”
De fapt e vorba și de o soluție economică și nu neapărat permanentă. Pur și simplu o placă a acoperit ce mai rămăsese după incendiu din vechea fațadă. Cu arcade în stil Mogoșoaie, care ar putea fi desprinse, date jos și s-ar putea restaura în vechiul stil al vienezilor Helmer și Fellner. Poate în secolul viitor…

San Andreas

Dacă falia San Andreas s-a activat în anul 1906, provocând cel mai mare cutremur istoric din Statele Unite, la San Francisco, cu magnitudinea între 7,7 și 8,25 pe scara Richter, sumbrul eveniment s-a mai repetat și în secolul XXI, seismul denumit LOMA PRIETA și altele cauzând dezastre, însă nu de această amploare. Dar asta nu înseamnă că mai mult de zece milioane de locuitori ai arealului Californiei de Centru și Nord, precum și alte zeci de milioane din Sud nu cultivă o superstiție față de ceea ce s-ar putea repeta, la o scară asemănătoare, mai ales că, din când în când infernul de sub falii dă semne, rămase în jurul cifrelor 3 și 4, dar cu un impact zgomotos alarmant. Aveam să simt, în San Francisco Bay Area huruitul acela grozav, scurt însă de neuitat, de M4 și ceva. Sunt lucruri despre care ai face mai bine să nu vorbești, dar asta nu e o soluție. Magma continuă să fiarbă sub plăcile care plutesc pe ea, oamenii execută exerciții anti-seism, știința face progrese, asta nu e o simplă lozincă. Cei ce au trăit seismul din 1906 nu mai există, nici casa lui Jack London dar, la vremea respectivă au avut grijă să imortalizeze, în cele mai neobișnuite feluri, drasticul eveniment. La început de secol XX, orașul avea 400.000 de locuitori, din care 3000 au decedat la seism, fiind prinși în locuințe la ora 5 dimineața. Se spune că impactul ar fi putut fi mai puternic. De două ori, în doar câteva zeci de secunde au fost distruse 28.000 de locuințe, avariată grav primăria, la care s-a tot construit timp de 27 de ani și era bine cotată la capitolul anti-seism… Epicentrul a fost la 2 mile pe coasta San Mateo, la doar 3km de oraș, acolo unde San Andreas intră în imersiune în Pacific, și s-a manifestat pe o lungime de aproape 500km. Falia San Andreas a alunecat 6 metri pe o lungime de 430 km spre Est. Interesant că, resimțit până în Oregon, Los Angeles și Sierra Nevada, seismul nu a provocat pierderi prea mari în Oakland, situat vizavi de San Francisco, în golful interior, Bay Area.
Fantezia frenetică, specifică celor născuți aici, l-a determinat pe un fotograf să profite de briza puternică, venită dinspre Ocean și să ridice un aparat foto legat de un…zmeu, până la incredibila înălțime de 600m. De acolo a fost luată imaginea orașului plin de ruine și capătul Peninsulei, cu marele port. Martorii susțin că pământul ar fi ridicat valuri de un metru. Dar tragedia s-a desăvârșit prin marele incendiu, dezlănțuit datorită spargerii conductelor cu gaz. Pompierii nu puteau face față flăcărilor din lipsa apei, datorată altor conducte sparte. De-a lungul țărmului s-a creat o crevasă adâncă, lungă de 500km. După cele trei zile de incendiu, pe mijlocul arterelor largi au fost construite lungi mese în jurul cărora se îngrămădeau sinistrații, cărora municipalitatea și unele firme le aduceau mâncare. S-au ridicat numeroase corturi. Multă lume a plecat din oraș pentru totdeauna. Dar pasărea Phoenix, simbolul urbei, a refăcut simbolicul edificiu al City Hall, ciudata Transamerica Pyramid, un downtown pe măsura tuturor metropolelor americane, utilizând uneori metode-unicat de rezistență la mișcările scoarței terestre, folosite și la modernizarea vechiului pod peste golf, Bay Bridge ( afectat de un seism mai recent, din 1998), căruia i s-au mai adaugat, în paralel, două tronsoane de beton, realizându-se cel mai lat pod din lume și cel mai sigur loc în caz de megaseism. Însăși poarta aeriană a orașului, aeroportul internațional SFO este cea mai mare clădire de acest fel din lume care a fost concepută antiseism.
SAN ANDREAS FAULT pornește de la Sud de Los Angeles, din vecinătatea lacului SALTON SEA, are un traseu vizibil la suprafață, intră în imersiune în dreptul arealului SAN FRANCISCO și se termină la Nord de acesta. Falia marchează întretăierea plăcii Pacificului cu aceea a Americii de Nord.

MERICA

Am admirat în California o stea imensă, absolut inconfundabilă cu luminile de poziţie ale avioanelor ce umblau ca albinele pe cerul San Francisco Bay Area.
Masonii englezi Christopher Knight şi Robert Lomas au scris cărţi despre mesopotamii care, în premieră ar fi vizitat continentul nou, înaintea europenilor. Luceafărul (Luciferul) era venerat în Orient cu denumirea Steaua Merica (Venus), reprezentând îndepărtatul tărâm de dincolo de Atlantic. (America n-a fost botezată de italianul Amerigo). Pe când sumerienii, populaţie dispărută, controlau Civilizaţia lumii, traversau Oceanul, europenii, primitivi, se adăposteau încă în peşteri. Într-o Mesopotamie în care arabii vin abia în secolul VII e.n. Suprapunându-se unor civilizaţii mai vechi, ei nu le-au distrus vestigiile. Masonii britanici ne mai spun că G. Washington a pus temelia Capitoliului, îmbrăcat fiind în straiele Francmasoneriei, SUA fiind nu numai efect emigraţionist, ci, mai ales, creaţia masoneriei. Umblând pe urmele Ordinului, cei doi englezi au descoperit în ţara lor, apoi în Iraq, Egipt, Palestina, predecesori. Simbolul dolarului este “S” de la vechea monedă spaniolă, iar cele două linii verticale de pe „S” sunt stâlpii nasoreeni (Nasyria), “mishpat” şi “tsedeq”, cunoscuţi în SUA ca “Boaz” şi “Jachin”, de la intrarea Templului Regelui Solomon. Dolarul poartă imaginea unei piramide cu un ochi în ea, care este cea mai veche din toate imaginile folosite în mod curent, reprezentându-l pe Dumnezeu sub forma Amen-Re. (Acel “Amen”, mereu rostit în ritul creştin, ducându-ne la Egipt). Pe cealaltă faţă a dolarului este Fratele George Washington, iar pe o mai veche bancnotă era Fratele Benjamin Franklin. Teoria conspirației nu poate exclude o obsesie încă dinainte de “cei doi stâlpi, 11”; “Gemenii” , buildingurile dărâmate, însemnau Boaz şi Jachin.