Wagner cu SIR SIMON RATTLE

logoCPT

PROGRAM DE SALA DIN 1968
PROGRAM DE SALA DIN 1968
PORTRET AL UNUI AUTOR NECUNOSCUT-MUZEUL MUNICIPAL LUGOJ
PORTRET AL UNUI AUTOR NECUNOSCUT

MATERIAL  de E.L . Bureriu, APĂRUT ÎN REVISTA INTERNAȚIONALĂ “CLUBUL PRESEI TRANSATLANTICE”

(Pe vremuri, regretatul scriitor şi tenor german din Timişoara, HANS MOKKA mi-a acordat un interviu pentru revista Orizont, în care îmi povestea formidabilele impresii pe care le-a avut la una dintre ediţiile Festivalului de la BAYREUTH, în teatrul construit după indicaţiile lui WAGNER. Avusese parte de Tetralogia „RING DES NIBELUNGEN”, sub bagheta lui LORIN MAAZEL. Montările mai purtau, pe atunci, pecetea celebrilor WOLFGANG şi WIELAND WAGNER, tradiţia acestora reflectându-se şi la înscenarea trudnică a lui „LOHENGRIN” pe scena timişoreană a Operei construită de vienezii HELMER şi FELLNER. Am discutat îndelung despre wagnerienii BRUCKNER şi MAHLER, despre expresionismul austriac, despre prozatorul atât de pasionat de wagnerianism, THOMAS MANN, despre NIETZSCHE…O simplă paranteză despre deschiderile presei de atunci…)
După dispariţia lui HERBERT VON KARAJAN, genial play-boy de sorginte macedoneană, cu greu mi-aş fi putut imagina la pupitru, în BERLIN, un urmaş de aceeaşi talie. SIR SIMON RATTLE, între altele, mare fan al FC Liverpool, din tabăra dușmanilor Germaniei, a fost, în cele din urmă, admis, după ce s-au manifestat preferinţe pentru DANIEL BARENBOIM. Departe de sobrietatea tăioasă a lui KARAJAN, stilul afectuos, bine dispus al lui RATTLE pare să atragă publicul. I-am urmărit repertoriul german. Şi iată-l la pupitru pentru un marş lung, în lumea wagneriană, cu „GOETTERDAEMMERUNG” (tastatura mea nu are tremele/Umlaut-urile, căci am cumpărat-o din America). Repertoriul acesta, dirijorii care vin la BAYREUTH o ştiu bine, necesită o vocaţia specială, aici nu mai e „PORGY AND BESS”, (ştiu că RATTLE a fost bine primit la Los Angeles sau San Francisco), nu mai sunt „Variaţiunile lui BRITTEN pe o temă de PURCELL”…”Amurgul zeilor” este OPERA CEA MAI MONUMENTALĂ DIN ISTORIA MUZICII. Este chintesenţa muzicii germane. Referindu-se la efortul necesar interpretării, dar și la structura orchestrală, THOMAS MANN asemuia opera wagneriană cu „un camion pornit spre împărăţia cerurilor”. Din păcate, cu scenografia şi costumaţia futuriste, atât de ușor acceptate azi, nu pot fi de acord. Este o CRIZĂ atât de mare încât să se impună mereu folosirea costumaţiei cotidiene, de secol XXI şi un minimum de recuzită? Unde este MITOLOGIA GERMANĂ, doza de mister şi magie? (Pe scena Operei din Munchen/Munich, LOHENGRIN, de altfel o voce superbă, venea cu o lebădă de plastic sub braţ). HAGEN, „mistreţul cel blestemat”, în trenci, fuma trabuc, precum SIR WINSTON CHURCHILL, înainte de a-l asasina pe SIEGFRIED. Aluzie clară, regretabilă, la cel de al doilea război mondial. SIR SIMON RATTLE n-ar fi trebuit să admită aşa ceva, chiar scufundat în fosa/bunkerul orchestrei. Personajul în costum alb, cu ochelari de soare negri, ca un JAMES BOND, ar fi putut cânta mai puțin lejer, dacă s-ar fi optat pentru stilul ORATORIU, cum a făcut la București Iosif Conta. Asemenea rudimente ale înscenării de operă sunt discutabile, prin efectul lor grotesc, hilar, cu aluzii politice, după cum am văzut. Nu putem spune că SIR RATLE a făcut praf „Amurgul zeilor”, deoarece conducerea muzicală a respectat foarte german partitura. Am fi preferat să vedem orchestra pe scenă, la lucru, decât acest hibrid, între interpretarea impecabilă a partiturii și scenografia/costumația șocante. Condiţii ideale wagnerianismului sunt doar la BAYREUTH, unde WAGNER oferea un spaţiu generos mişcărilor scenice, ca şi orchestrei, amplasată parţial sub scenă, în underground. Au fost totuşi câteva ore de muzică sublimă, care ni se oferă atât de rar în această viaţă.

 

Advertisements