Dave Brubeck

Nu credeam niciodată că voi ajunge să întâlnesc  celebritățile pe care, cu treizeci de ani în urmă le difuzam, atât cât se putea, la Radioteleviziune. Din întâmplare am auzit că în Concord (fostă Todos Santos), San Francisco Bay Area s-a născut Dave Brubeck, în 1920…E un orășel cochet, nu departe de celebrul Mount Diablo (toți sfinții lângă muntele diavolului!),  cu un amfiteatru între colinele faliei tectonice, numit “Sleep Train Pavilion”, unde au loc concerte po-rock și jazz. Când am fost în San Francisco Bay Area Brubeck mai trăia și era încă activ. Am participat la un festival de jazz la San Jose, în 2009, unde concertase și Brubeck și fiii.
Apropos, de plagiatul care face ravagii la români. În anii în care nici măcar jazzul american nu prea avea acces în România, în afară de traducerea proastă a lui “Sixteen Tones”, a cărei difuzare întărea prietenia româno-afro-americană, apăruse, nu din senin, ci ca o compoziție a unui cunoscut autor de muzică ușoară, cu text, având titlul “Primăvara ne-a adus ritmuri noi / Ritmuri noi”. O piesă bună, cu niște contratimpi ciudați, nemaiauziți. Ritmuri noi. Urmărind Play-List-ul respectivului compozitor român, observ că piesa a dispărut. Urmele s-au șters repede, căci jazzul american a pătruns și la noi, nu fără probleme. Ei, bine, piesa îi aparținea de fapt lui Dave Brubeck și aveam să aflu asta abia acum câțiva ani. Compo al nostru știa că Dave e în San Francisco Bay Area, undeva departe, de negăsit. Când a început cu turneele europene, istețul plagiator a retras repede piesa, probabil și din fonoteca radiodifuziunii române…
Compozitorul francez DARIUS MILHAUD i-a fost profesor lui Dave Brubeck. Ceea ce nu se spune în Calendarul muzicii universale al lui Jack Bratin, apărut la București în 1966, cum a ajuns în America, o vom spune aici. Născut în 1892 la Aix-en Provence, compozitorul francez este de origine evreiască. A făcut parte din Grupul celor 6, între care Arthur Honegger și Francis Poulenc, influențați de Jean Cocteau. Devine profesor la Conservatorul din Paris. Conform lui Bratin, compozițiile lui Milhaud sunt „controversate”. Or fi fost la vremea aceea, când modernismul său devine incomod pentru antisemiții fasciști din Franța, iar mai târziu, pentru respirația otrăvită a comunismului sovietic, revărsată peste continent. I se recunosc merite în stăpânirea contrapunctului politonal. Expresionismul austriac, încă după primul război, dezvoltase utilizarea politonalității și atonalismului, dodecafonia nu era invenție franceză. Sub influența, nerecunoscută de Bratin, a muzicii expresioniste a evreilor din Austria, Darius Milhaud evoluează sub zodia modernismului postbelic. Și iată-l pus în postura de a emigra în Statele Unite, în 1940, fapt cu totul ignorat de autorul Calendarului. Compune muzică de film și de radio, muzică simfonică și…de jazz. Muzică pentru orgă, pian și unde Martenot. Instrumentul Ondes Martenot, realizat în anii treizeci este capabil să creeze efecte de glissandi, descoperă zone sonore nemaiauzite și ar putea figura ca strămoș al sintetizatorului lui Moog. Până și la Timișoara mi-a fost dat să ascult o demonstrație cu Ondes Martenot. Piese pentru noul instrument au mai scris și Olivier Messiaen, Pierre Boulez și Jolivet. Îmi imaginez fascinația pe care acest profesor de la Mills College din Oakland (vizavi de San Francisco) o exercitase asupra tânărului Dave Brubeck. Ca și personalitatea lui Arnold Schoenberg, emigrat și el în California, împreună cu Thomas Mann…Părintele dodecafoniei îl instruise și el pe Dave. Bătrânul continent influența muzica americană, încă dinainte de terminarea războiului mondial.

În mod cert, stilul jazzului și muzicii simfonice compuse de Brubeck stau sub zodia modernismului european. Dave a impus, sub influența profesorilor săi, un jazz neconform cu cel practicat de afro=americani. Jazzul alb provine din această, la început, colaborare a nativului american cu ceea ce au adus spiritual emigranții, continuând ca o notă foarte personală a lui Dave. El rămâne unul din dinozaurii jazzului modern şi un mare fan al coastei Pacificului. În Anglia trăieşte o parte din familia sa, fiii săi, muzicieni. De la Johann Sebastian Bach, doar jazzmanul Dave a mai întemeiat aşa o mare familie de muzicieni. Guvernatorul Schwarzenegger i-a dedicat o sală la Muzeul de Istorie din Sacramento, capitala Californiei, iar Condoleeza Rice l-a numit „Benjamin Franklin al muzicii”. Dave Brubeck a devenit istorie. El a compus şi jazz simfonic, cântând mereu el însuși la pian şi acompaniat de orchestre celebre.

 

Advertisements