Le nationalisme c`est la querre

Micuțul HITLER sârb

În Occident nici stăpânirile străine nu au împiedicat evoluția socială și materială. Dar a spune că istoria te trage îndărăt este incorect. Ce a făcut în acest sens administrația română? După 1989 reorientarea spre Vest este frânată de autohtoniști.  Nu toată lumea înțelege intrarea în Europa. Este vremea influenței USA, a revenirii în forță a Germaniei. Bucureștii au rămas mai degrabă un mic Istanbul decât un mic Paris. Suntem departe de o opțiune clară. Vecinii ne sunt prieteni sau dușmani. Prosârbismul a fost alimentat de tentații naționaliste ortodoxiste și antioccidentale. Bănățenii au fost mai degrabă antisârbi decât antimaghiari. Maniera în care la noi se încheagă structurile imaginarului istoric reflectă o puternică defazare față de cultura și mentalitatea vest-europeană.
Comunismul a exacerbat o mitologie autohtonistă de secol XIX pe care ne-a lăsat-o moștenire. Opinia publică nu cunoaște decât VULGATA acceptată a istoriei (dacă o cunoaște). Clișeele vechi ne urmăresc. Discursul oficial se simte servit de interpretarea naționalistă, unanimistă și autoritară a faptelor trecutului.
Discursurile patriotarde speră să acapareze starea jalnică în care se află societatea românească. Se pare că Europa traversează o perioadă nefastă, începând cu Brexitul egoismului englez și continuând cu extremismul francez. Erdogan crede că-l imită pe Trump, dar Turcia nu e nici pe departe o democrație consolidată. În acest context românii nu mai au modele. Azi patriotismul în istoriografie ar înseamna să reclădim o școală națională de nivel european. Nu o versiune ameliorată a trecutului ne va promova în lume, ci propria calitate de oameni capabili a discuta inteligent problemele ce se discută AZI. Dar Europa  se reconstruiește pe naționalism și autohtonism, nu pe depășirea acestor stări de fapt. Naționalismul a însângerat Europa timp de două secole. Nu există naționalism bun și rău, există naționalism. LE NATIONALISME C`EST LA QUERRE spunea Mitterand. Dacă naționalismul își asumă niște conflicte, autohtonismul, variantă privilegiată a naționalismului în spațiul românesc duce într-o direcție nu mai puțin îngrijorătoare, cufundându-ne într-o lume proprie, ieșită din istorie.

Nici confruntarea, nici izolaționismul nu sunt acceptabile. Statele Unite au revenit la rolul pe care-l consideram pierdut, odată cu venirea lui Trump. Se pare că nu se va da în lături de la confruntare. Istoria ne trage înapoi, nu cea reală, ci aceea pe care ne-o imaginăm. Istoria cu români altfel decât ceilalți și supuși persecuției celorlalți, paradoxală combinație de superioritate iluzorie, cu un obsedant complex de inferioritate, ilustrează o stare de spirit nepotrivită vremurilor de azi. Actualizarea insistentă a unui trecut glorificat și abandonarea în mrejele lui perpetuează confruntarea în raport cu ceilalți și imobilismul în raport cu noi înșine. Francezii și germanii nu șterg din memorie câmpurile de bătălie, dar deslușesc în ele semnificații noi.

Advertisements