Pluta Meduzei

1.Clipper
Și doar am fost, când zile existară
Și totul era demn de-a fi trăit.
Eram bogaţi spiritual – o vară
Pornită pe Ocean spre Infinit.

Catarge oscilau, un metronom
Şi-un timp albastru, tânăr, ce se zbate.
Şi-n forfotă, pe punte, poate ne-om
Fi împlinit, prin jerbele sărate,

Splendid pictaţi de briza cea solară,
Când noi prindeam parâmele de cer,
Iar pânzele greoaie se bombară,
Purtând un sens în vântul efemer.

Dansând în val zvâcnea prova sonoră,
Se bifurca siajul argintiu
Cu amintiri de veacuri sau de-o oră;
ERAM ÎNTREG AL VIEŢII MELE FIU.

În lacuri de-acalmie, în tempeste,
Nu părăseam speranţa, sfânt-umană.
Pluteam pe-o navă-n depărtări celeste,
Ca albatroşii,-n zbor fără prihană.

Şi doar ERAM în zilele acele,
Când totul era demn de-a fi trăit
Şi-o coerenţă se citea în stele,
Părând a ne-orienta la nesfârşit…

2.Pirații
În fiecare-i câte-o fisură nevăzută,
Iar clipperul cel suplu, cu borduri de azur
Şi velele-i dansante, anticipeaz-o plută
Pentru-echipajul nostru, cu sufletul impur.

Trădarea e internă; de-acum o să se vadă!
Venit-a şi momentul când n-o să te mai minţi:
S-A RIDICAT STINDARDUL CEL NEGRU-N ARBORADĂ,
Suntem piraţi de cuget, cu şişul între dinţi.

E-n fiecare-o stâncă, un val fatal, o trombă
Şi-o ură ce scufundă-n neant Neandertahl.
Şi spiritul, atâta cât a rămas, sucombă,
Târându-ne-aspiraţiile nobile-n aval.

Ziceam c-a fost furtună de veacuri schimbătoare,
Muşcând din continente, planeta dislocând;
Un univers de valuri s-a ridicat din mare,
Cum trupul se separă de propriu-i sens şi gând.

AM CONCEPUT FURTUNA; am pus în aplicare
Distrugerea forţată a navei- amiral.
Instinctul palid ce-a mai rămas în fiecare,
Ne-agaţă de catarge rătăcitoare-n val.

Un sâmbure de ceaţă, un rest din ce a fost
Ne-adună laolaltă, înghesuiţi o sută
Pe-un cosmos de fragilă-ntrupare fără rost,
Închipuind infima raţiune, pe o PLUTĂ.

3.Naufragiu
Orice naufragiu-i o lansare,
Când o plută-ţi faci din ce-a rămas;
Cine n-a murit, de-acuma are
Încă şanse, deci, pe noul “vas”.

Se improvizează un catarg,
Fâlfâie cămăşi în “arboradă”;
Valuri mai domestice se sparg,
Soarele începe să ne vadă.

Ţărmuri nu-s; doar orizontul plat.
Foamea guvernează elegant.
Cine va fi primul devorat
Va decide noul comandant.

El rămâne ultimul pe navă,
Singur, până velele se rup;
Sânge îşi va bea din vena-cavă,
Muşchii-şi va muşca apoi din trup…

4.Pluta
Mai vieţuim pe-o plută rămasă dintr-un vas
Ce a pierit în valuri cu cei mai buni din noi.
Pe resturi de catarge,-n derivă am rămas
În marea mult prea calmă, în Marea-de-Apoi.

Supuşi spre-a da viaţă murind…şi poate toţi
O vom sfârşi pe pluta pornită spre Niciunde.
Suntem avizi de carne şi criminali şi hoţi;
Umană-i doar speranţa, plutind abject pe unde.

Printr-o minune, dacă vă vom vedea în port,
Ce “supravieţuire” vom spune că ne-aduce?
Căci poartă fiecare în sine câte-un mort
Şi-n veci târî-vom umbre de lemn, strigând a cruce…

Dă-mi viaţa ta, ce moare, dă-mi spiritul tău dens;
Le voi purta în larguri, de-acum până se poate.
Nu văd de ce să moară cu toţii, fără sens,
Şi n-are rost VREUNUL spre infinit să-nnoate.

…Sunt ultimul. Pustiul albastru-i tot mai larg.
Cu sângele ‘cerc fapta Meduzei a descrie.
Către pieire-mi urcă făptura pe catarg
Şi-n loc de pânză,-i petecu-acesta de hârtie…

5.Antropofagii
…Au decis că trebuie să mor,
Ei crezând c-astfel va fi mai bine.
Tineri sunt, de-acum totu-i al lor.
Le-am creat un spaţiu. Le-aparţine.

Nici trecut de viaţă, nici senil;
Le va trebui un revolver,
Dacă nu voi trage-ntr-un azil,
De nu m-oi zvârli-ntr-un puţ de cer…

Cei ce ne-au fost plozi, vor să conducă;
Noi i-am modelat, aşa-i avem.
Înc-o generaţie caducă
Se-ntrupează dintr-un vechi totem.

Le-am lăsat istoria pletoasă
Ce mi-au dat-o-ai mei la rândul lor…
…Voi pleca, pe înserat, de-acasă
Şi voi deveni, de-atunci ogor…

6.Noua comandă
Nu e loc pe puntea de comandă;
Timonier se crede bun oricine.
Echipajul seamănă a bandă,
Balansându-se-ntre rău şi bine.

De altfel, voi fi de-acord să plec,
Că de-acum suntem prea mulţi, c-o…pipă.
I-am luat pe-atâţia la edec;
Nu e timp; contează înc-o clipă.

Mă împachetez în poezie
Şi aştept pe punte şi mă plouă.
Părăsit pe-o insulă pustie,
Poate c-o să-ncep viaţă nouă.

7.Răspunsul
De-atâţia ani am aripi, dar şi gheare;
Pot fi adolescentu-adoleascet,
Bătrân libidinos, din os, ce-şi are
Azilu-n umbre, aburind sonet.

Paraşutist şutit de-o mitralieră,
Sau ucigaş plătit cu solzi de crap,
Închis în trupu-n care gândul speră,
De propriu-mi schelet reuşind să scap.

Mai multe vieţi, la mixer conectate,
Trăit-am, stereofonic şi sincron,
Iar vârsta-mi s-a uscat pe jumătate,
Sau a înmugurit c-un semiton.

În spaţiu-acestui timp mă mişc lejer,
Apar sub orice chip ce-mi aparţine,
Ca-n largul spectru, guvernat de cer
Şi scot cuţitul împlântat în mine…

Advertisements

2 thoughts on “Pluta Meduzei

Comments are closed.