RADETZKY MARȘ

(Dintr-un viitor roman)

Radetzky (copertă)

„…Pe atunci mai puteam face REALMENTE mult pentru breasla mea. La un tânăr de nici treizeci de ani s-au răţoit fără motiv președintele nostru, Zaharia Stancu, redactori de carte precum Elis Buşneag şi Mircea Ciobanu, criticul Nicolae tot Ciobanu,  Ştefan Augustin Doinaş , cu cronicile lui împotriva poeților şaptezecişti, ilustrul “coleg” trimiţând la gunoi tot ce a scris generaţia mea între anii 1967 – 71. Manevra, ochestrată politic, urmărea desfiinţarea colecţiei disidente „Luceafărul”, ai cărei redactori i-au lăsat în ploaie în cele din urmă pe cei ce mai băteau  la porţile unui debut. Noi eram de vârsta celor de la Beatles  sau Pink Floyd, dar, graţie stalinismului valah ne vedeam excluşi din Europa, în care ne chinuim inutil să ajungem şi azi. De ce trebuia să împărtăşească şi copiii noştri, care acum sunt la vârsta pe care o aveam noi în 1971, acelaşi tragic destin, al scufundării în mocirla românească? Nu se poate spune că nu am încercat să parchez în spaţiul ultracentralizat al României, în capitală. Am așteptat promisiunea de la Centru: dar lasă, vi se vor face edituri şi reviste în provincie, ca să nu mai bateţi drumurile spre centru. Și s-au făcut, așa că n-am insistat.  În fond şi spaţiul meu spiritual era altul, al bunicilor mei,  unde mai trăiam amintirile lor despre o monarhie austro-ungară. Şi în vreme ce bucureştenii, neaoşi sau de adopţiune, stăteau cu mâinile pe oraş şi controlau istoria literară, provincialii se puteau consola cu o normă de doar una bucată carte la cel puţin doi ani, ca să nu scoatem mai multe cărţi şi să concurăm talentele oficializate, pretextul ivit fiind criza de hârtie. E drept, avem colegi care şi-au păstrat intacte canalele spre alte centre şi mai ales Bucureştii, reuşind să apară în librării (în vreme de criză redactorii bucureşteni se lăsau cumpăraţi cu ţigări iugoslave Vikent şi salam de Comtim; nişte foşti colegi, Mircea Mihăieș & Adriana Babeți, făceau asemenea coleţele cu bunătăți pe care le trimiteau în înfometata capitală dimpreună cu tot ce aveau prin sertare, să-şi construiască o operă, chiar cu unele concesii impuse de epocă). Purecatul pe text, oficiat de editurile comuniste,  stă la baza slabei calităţi a întregii noastre literaturi. Acum, când s-ar putea face o treabă sinceră şi bună, o recuperare in integrum a jertfelor noastre creative, intervine blocajul economic care va afecta pe termen nelimitat o cultură. Nu avem bani să plătim editurile, statul nu poate să ne ajute. Dacă el există cu adevărat, aşa cum ni-l imaginăm noi. Nu, nu este aceasta o revoltă în spirit provincial. Ca încheiere, nu aş putea decât să citez: „…atunci cei vinovaţi sunt românii, majoritari la conducere!”, cum spune amicul meu Marton Arpad. O politică proastă a distrus însăşi infrastructura unei ţări, ne-a distrus viaţa.” (Fragment de roman)

Advertisements