Centenarul României Mari (IV)

 

STALIN, către Gheorghiu-Dej:  -“Dej, eu nu pretind că stăpânesc istoria României şi mai ales a Transilvaniei mai bine decât tine. Am înţeles ce doriţi. Cunoaşteţi că nu de mult a fost la mine Rakosi, susţinând că nu numai Ardealul de Nord, ci şi întreaga Transilvanie se cuvine de drept să fie redată Ungariei. I-am răspuns că dacă mai insistă asupra acestei chestiuni, îl voi alunga fără menajamente Dej, Transilvania va fi pe veci a României. Comuniştii unguri şi poporul ungar n-au fost în stare să facă ce au făcut comuniştii români şi poporul român. Voi aţi întors armele împotriva Germaniei, voi aveţi un 23 August! Ne-aţi ajutat să reducem cu şase luni războiul şi să salvăm peste două milioane de soldaţi ai Armatei Roşii (…) Mergeţi acasă şi spuneţi-le comuniştilor români, forţelor democratice ale României, că noi nu ne vom schimba poziţia faţă de Transilvania, că toate obstacolele ce vor apărea din partea Occidentului şi a acoliţilor lui Rakosi vor fi învinse şi dreptatea României va triumfa.”

***********************

Se fac diferite cercetări. În baza unei comparaţii statistice a 41 de populaţii vecine, autorii cercetării au concluzionat că, din punctul de vedere al ADN-ului mitocondrial, „Transilvania (aș zice, mai corect, Ardealul și Banatul, n.n.) este mai apropiată de populaţiile din Europa Centrală, decât de populaţia din celelalte provincii româneşti (moldo-valahice, n.n.), care este mai apropiată de populaţiile din Balcani“. Informația online nu precizează, din păcate, dacă e vorba doar de români sau și de celelalte minorități. De altfel, nici nu știm în ce măsură informațiile la acest capitol sunt exacte, mai bine-zis dacă POT FI exacte. Și în ce măsură ar fi vorba doar de aberații sau manipulări.
Lucian Boia: „Românii puteau invoca, fireşte, un drept etnic asupra Transilvaniei, dar nu şi vreun drept istoric. Puteau să-i acuze pe unguri că-i asupreau sau îi discriminau, dar nu-i puteau acuza că „răpiseră” vreodată Transilvania”.
Neagu Djuvara spune că în orasele din Transilvania românii erau minoritari fata de maghiari si germani. La fel ca în Banat, unde în Timișoara, de pildă, locuitorii cetății medievale nu erau români. „Statele româneşti sunt create pe la 1300 sau după 1300. Sunt ultimele state din Europa. În zona asta în care ne aflăm, deja în epocă şi de multe secole, Ungaria şi Polonia sunt mari puteri regionale, chiar vecinul ceva mai mic, Bulgaria, a cunoscut şi el momente de extindere, de glorie, cu secole bune, cu jumătate de mileniu înainte de crearea statelor româneşti. Serbia, de asemenea”
Când se vorbește despre români, trimiterile sunt înspre principate.
„Iorga a făcut o comunicare în 1927 la Academie. În cuvântarea pe care a făcut-o faţă de colegii săi are o frază, în care spune despre Basarab „Numele e cuman.” Asta se ştia, se ştia deja de câteva zeci de ani, de când se publicase faimosul Codex Cumanicus şi de acolo se cunoşteau diferite cuvinte. „Basaraba” înseamnă „tată stăpânitor”. Şi Iorga zice: „Numele e cuman”. Pe urmă în italice, deci subliniat: „Dar numai numele?”. Ceea ce înseamnă că acest om genial care avea intuiţie, şi-a dat seama că era de origine cumană, dar zece ani mai târziu, când publică cartea lui cea mare, de istoria românilor, nu mai spune lucrul ăsta. Înseamnă că chiar el, care ar fi putut să spună orişice şi lumea să-l creadă, a avut acelaşi blocaj psihologic pe care îl are românul că e musai ca primul nostru domn să fie valah de-al nostru. Nu era valah de-al nostru, na!”, spune Neagu Djuvara. „După socoteala pe care am făcut-o eu, un sfert din primii boieri pe care i-am avut în ţară au nume cumane. Ei au format o mică osatură de ostaşi, asta e clar. Rumânul nu mai făcea război de 1000 de ani. Asta nu trebuie să uităm!” primii noştri domni, adică Basarab şi Nicolae Alexandru, au fost mai întâi catolici. Deci e clar ca avem sange din sudul Italiei. Ca o alta confirmare vine marea asemanare a dialectelor din sud-estul Italiei cu romana sau viceversa – a romanei cu dialectele de acolo. Inseamna ca trebuie sa fi venit si populatie de acolo.” Simion Dascalul, unul din copistii letopisetului lui Grigore Ureche lansează disputata teorie conform caruia stramosii romanilor ar fi talhari eliberati din inchisorile Romei. Acesti raufacatori, aliati cu “Laslau craiul ungurescu” i-ar fi alungat pe tatarii care amenintau Transilvania. Invingatori in aceasta confruntare, “talharii” ar fi fost colonizati in Moldova si Maramures.
Muntenia intreaga este numita timp de sute de ani Cumania. „Cum va explicati ca noi ne nastem cu sute de ani in spatele celorlalti: cu 6-700 de ani dupa Bulgaria, cu 500 de ani dupa Rusia, cu sute de ani dupa Polonia, cu sute de ani dupa Croatia, cu 150 de ani dupa Serbia. De ce suntem ultimii?”
De la Djuvara trec la Lucian Boia. „Corespundea „intrarea în acţiune” din august 1916 unui „ideal naţional” împărtăşit de toţi românii? Ar fi prea mult de spus. Cei mai mulţi dintre români, ţărani (80% din populaţie) şi neştiutori de carte (60%), aveau cu totul alte preocupări şi alte griji, probabil că nici nu auziseră de „idealul naţional”. Acesta era prezent în sfera mult mai restrânsă a „opiniei publice”, formată din persoane cu un oarecare fond de cultură şi manifestând mai mult sau mai puţin interes pentru treburile publice.”
„Germanofilii” atrăgeau atenţia că e mult mai urgent pentru România să elibereze Basarabia, Transilvania mai putând să aştepte momentul, probabil nu prea îndepărtat, când dubla monarhie fie s-ar fi restructurat radical, devenind o asociere de popoare egale, fie s-ar fi spart în bucăţi, înfăptuindu-se astfel şi mult dorita unire a Transilvaniei.”
„.. .Transilvania nu se afla însă într-o asemenea situaţie. Nu aparţinuse niciodată României sau vreunuia dintre principatele care formaseră România la 1859. De la începuturile sale statale fusese înglobată în Ungaria şi, chiar dacă Ungaria dispăruse, continuase, prin elita sa conducătoare şi prin organizarea de stat, să se înfăţişeze ca parte a vechiului regat ungar.” (Lucian Boia)
„Până la urmă, doreau sau nu unirea cu România? Să zicem că da, dar nu mai mult decât îşi doreau rămânerea în interiorul unei monarhii habsburgice reformate. Unirea cu România aparţinea unei istorii virtuale, unui viitor posibil, dar încă nelămurit. În plan concret, mişcarea naţională a românilor din Transilvania nu a acţionat în sensul unirii cu România, ci strict, mai întâi, in vederea restaurării autonomiei Transilvaniei, apoi a obţinerii deplinei egalităţi de drepturi în interiorul Ungariei.”
În Transilvania NU a fost un referendum, iar Marea Adunare de la Alba Iulia este o adunare doar a reprezentanţilor românilor. „Deci s-au pronunţat cei 50 şi ceva la sută de români din Transilvania, nu au fost consultaţi maghiarii, germanii şi ceilalţi. După cum am spus, chiar dacă ar fi fost un referendum sigur rezultatul nu ar mai fi fost unanimitate cum a fost la Alba Iulia, dar ar fi fost un rezultat tot în favoarea românilor şi Transilvania ar fi fost în situaţia să se unească cu România în condiţiile astea. Până în 1914, obiectivele mişcării naţionale din Transilvania nu erau unirea cu România pentru că nici nu puteau să fie unirea cu România.”
Vaida Voevod, deja premier la Bucureşti: „„Unirea noastră cu România veche nu putea să urmărească în niciun caz scopul ca noi, cu cultura noastră vest-europeană, să devenim un morman de mizerie. Noi, politicienii din Ardeal, ne-am urmat şcolile într-o ţară cu 52 milioane de oameni, şi nu într-un stat balcanic. Nu toți politicienii înţeleg situaţia de la noi, administraţia noastră , sistemul nostru şcolar etc.””
Memoriile lui Marghiloman au fost arse în 1924 (eveniment fascist) pentru că autorul observa o clasă politică execrabilă. Reprezentanți ai acesteia considerau că, păstrând în plin război ţara în neutralitate, nu trebuie să facă nici un demers pentru a primi teritorii.
Brătianu dezinformase ascunzând faptul că Anglia oferea garanţii: teritorii vor fi acordate României chiar și numai în cazul păstrării neutralităţii. Premierul a promis, formal, o „neutralitate binevoitoare” Germaniei, ascunzându-şi intenţiile. Se pare că pe regină o angoasa mai mult. La moartea lui Carol I, unele glasuri radicale puneau chiar problema proclamării republicii!
Din Serbia se aud voci amenințătoare: „„Noul rege al vostru ori, merge cu noi, sau vom avea pentru dânsul un nou Sarajevo…”
Guvernul român a rupt atunci Tratatul dintre români şi austro-ungari. Amicul asasinatului Franz Ferdinand, Aurel Popovici, afirmă că bucovinenii nu cer anexiune cu România şi se opune intrării armatei române în Transilvania. Îngrijoraţi erau şi dâmboviţenii: „N-avem material cu ce duce războiul nici două luni. Falkenhein însă îi avertizează, din punct de vedere al Puterilor Centrale: „Dacă nu faceţi nimic, nu veţi primi nimic. Atunci Brătianu a luat tunuri de la Nămoloasa, din celebra linie fortificată, şi le-a dus pe unde l-au conseiat militarii.
Franz Joseph se cam îmbăta deobicei seara şi atunci i se cereau peceți diverse, pe care le onora, semnând aiurea…Probabil că așa, cu neglijența cu care țarul a semnat și ucazul de mobilizare generală, și bătrânul împărat austro-ungar o fi semnat ordine punitive exagerate pe care militariștii săi voiau să le aplice Serbiei, care fusese de acord cu unele condiții puse de imperiu, dar nu era de acord cu amestecul în trebile interne, implicate de un control sever exercitat de habsburgi în ograda sârbească. Și astfel, cu un pahar de alcohol în plus se puse în mișcare mașina de război.
Fruntaşul sârb Marinkovici se plânge de procedeele neamicale ale României către Serbia: el şi ai lui vor cu orice preț Banatul. „Vârşeţul e teritoriu sârbesc. Timişoara în 1848 a fost recunoscută, prin rescript imperial, ducat sârb…” O dezinformare grosolană, Banatul timișean aparținând Imperiului Habsburgic. Ruşii găseau pretenţiile României exagerate: „…asta e tiranie, nu e colaborare. Ei, românii, câştigă teritorii imense fiindcă noi ne-am omorât oamenii; aşa că ne vom lipsi de ei”. Czernin, ministrul Austriei răspunde tranșant pretențiilor române: „„Brătianu tot întreabă ce dăm pentru neutralitatea lui. Ca în 1913, ar fi încântat să aibă câştig fără a trage sabia. Dacă vom fi bătuţi, România tot se va arunca împotriva noastră. Cine poate face atâtea concesii , dacă e vorba doar de o neutralitate?” Brătianu opiniază, înainte de a intra în război: „Să dăm drepturi transilvănenilor români? Mi-e teamă că aceasta nu va produce nici un efect în România.” Brătianu vede o rectificare de frontier㠖 „luăm Caransebeşul şi Haţegul, urmând deznaţionalizarea restului Ardealului”.” .
La Bucureşti, curteanul reginei, Costinescu, anticipează poziția regatului vizavi de conaționalii imperiali: ”„Când vom face război, nu va fi nici de dragul ruşilor, dar, nici pentru aşa-zişii fraţi din Ardeal..”.” Prințul Ştirbey îi împărtășește opiniile: „ „Doar din cauza Transilvaniei şi a românilor de aici, n-o să ne oprim din drum şi să pierdem totul, nu înţelegem să sacrificăm Basarabia din cauza pretenţiilor transilvănene”.”
Czernin observă direcția în care se duce politica României: „„Brătianu nu-şi dă nici cea mai mică osteneală să discute cu noi…Cu Brătianu nu mai tratăm. Care neutralitate? Două torpiloare ruse sunt deja la Cladovo…””
Social-democratul ardelean T.Mihali a fost umilit în România. El răspunde: „„Ungurii nu sunt aşa. O promisiune este întotdeauna ţinută.””
Maşina de război a Puterilor Centrale decide: „ întrucât România nu se va mişca, nu se va pertracta nici o afacere cu ea”. Bethmann-Hollweg, premierul Austriei, are idei: „„Ne vom ocupa mai degrabă de Bulgaria şi vom face o Bulgarie Mare, din moment ce nu aţi dorit o Românie Mare…”” Serbarea în onoarea aniversării împăratului austro-ungar s-a ţinut totuşi la Bucureşti, Brătianu însă, laş, dispărând din capitală în acele zile, pentru a nu da explicații.
Același social-democrat ardelean, T.Mihali afirmă clar: „„Să stea românii la ei acasă şi să ne lase în pace; totul este minciună, furt, dispreţ de drepturile altuia…opinia publică este cum vrea Guvernul să fie…La ei, cocota parisiană a învins pe institutorul german. Dacă n-au un război care să spele tot, furturile de armament etc., general Iliescu va trebui să dea foc Ministerului de Război. Ardelenii nu au nimic de câştigat cu noi, românii ardeleni; niciodată un ministru ungur nu şi-ar călca cuvântul, cum fac cei din România”.” (“Un război care să spele tot”…De altfel si regele sustinuse că “Ne trebuie razboiul” care să purifice putregaiul intern. Și ce l-a mai purificat, de se vede până azi…
Brătianu promisese că niciodată, că el, ca şef al Guvernului, nu va declara război Germaniei. Falkenhein a scris că după război ar dori să-l cunoască personal pe acest domn, deoarece nu a văzut niciodată un om în stare să mintă ca premierul român…
„„Povestea vieții mele””, memoriile reginei Maria a apărut în Editura „Adeverul S.A.” şi a fost tradusă din limba engleză de Margarita Miller- Verghy. Maria se supărase pe țară.
“„Aţi fost mândri să IMPORTAŢI o prinţesă de neam mare. Este între noi o diferenţă: sunt anglo-saxonă, iar voi sunteţi LATINI . La voi nimic nu e sfânt, vă bateţi joc de toate. Nu mă pot prinde în luptă cu meşteşugita voastră FĂŢĂRNICIE. M-am hotărât să părăsesc ţara. Totul s-a sfârşit între noi…”…”
Bătrânul Carol I era bolnav, la începerea Primului Război Mondial; nutrea gânduri negre şi dorea să se autoexileze, din ţara care-l primise ca salvator, iar acum, conform „dorinţei poporului”, copios instigat de nomenclatură, ar fi trebuit să rupă documentele Alianţei cu Austria. Şi a fost silit să le rupă. Deja fruntaşul liberal Costinescu, despre care se spune că îi făcuse lui Nando un copilaş cu zvăpăiata Maria; acum o conseia blajin, patern, în toiul protestului ei, să-şi trădeze familia: „„Chiar dacă Prinţul (viitorul rege Ferdinand, n.n.), soţul Alteţei Voastre, găseşte de cuviinţă să urmeze pe Unchiul Său în exilul impus de el însuşi, făgăduieşte-ne că vei rămâne cu noi împreună cu Fiul Alteţei Voastre, Carol şi dacă se poate, cu toţi copiii, pentru a duce mai departe opera începută de bătrânul Rege. Nu e cu putinţă şi nici drept să ne părăseşti în ceasul de grea cumpănă, când ştim că din toată inima eşti alături de noi”.”(pg.492). Nu ne putem decât încrede, cu tristeţe, în memoriile reginei Maria a României; paginile scrise cu nerv şi atestând o personalitate mai puternică decât aceea a lui Ferdinand, aflăm şi alte lucruri foarte interesante. Iată, în Austria, pe împăratul Carol „l-a detronat revoluţia în urma războiului mondial, deoarece copiii lui Franz Ferdinand nu erau priviţi ca având drept la moştenirea tronului”. Austria, ţărişoara “moştenitoare” a fostului imperiu, devenise republică NUMAI din cauza absenţei unui descendent al lui Franz Joseph, “autentic”. Dacă se găsea vreunul, ar fi fost alta situaţia Austriei? Oricum, prin persoana reginei Maria, însăși ANTANTA acționa chiar din interiorul României. Va fi prezentă și la Paris, după marele măcel, dar nu cu prea mult succes, date fiind evoluțiile discutabile, politico-militare ale României.

Advertisements