L-am cunoscut pe Yehudi Menuhin

Yehudi MENUHIN a debutat la 7 ani

YEHUDI MENUHIN MI-A OFERIT UN AUTOGRAF
YEHUDI MENUHIN MI-A OFERIT UN AUTOGRAF

în San Francisco Symphony Orchestra și a concertat cu „1714 Soil Stradivari” la Timișoara (1969)
PRESS. În 23 martie 1969, a concertat la Timișoara celebrul Yehudi MENUHIN, marele liric al viorii, împreună cu Menuhin Festival Orchestra din Bath. Născut în 1916 la New York, copil precoce, primul concert l-a susțiut la vârsta de 7 ani cu San Francisco Symphony Orchestra, Menuhin este considerat a fi unul dintre cei mai mari (dacă nu cumva a fost cel mai mare!) violoniști ai secolului XX, cu o carieră de aproape 70 de ani, una dintre cele mai prestigioase din istoria muzicii.
Oaspeții au ajuns la Timișoara încă din seara zilei sâmbătă, 22 martie. Repetiția dinaintea concertului a avut loc în sala de concerte a liceului de muzică Ion Vidu, unde Menuhin Festival Orchestraa repetat Sonata pentru coarde și doi corni compusă în 1966 de John Nicholas MAW. În cartea de impresii a școlii distinsul oaspete a scris: „Felicit Timișoara pentru această școală de muzică cu una dintre cele mai frumoase săli de concert pe care le cunosc„. Mai târziu, avea să-i declare ziaristului Erwin Lucian BURERIU că sala aceasta este „cea mai bună din Europa„.”
(Menuhin ne-a acordat un interviu Adinei Ene și mie. Pe atunci eram amândoi redactori la radio. Din păcate, revoluția din 1989 a făcut ca benzile din fonoteca de aur să se piardă…)
Concertul de duminică a avut în repertoriu (cu Yehudi MENUHIN în postura de solist, dar și dirijor. Se întorcea spre orchestră și folosea arcușul în postură de baghetă):
-Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră în La Major K.W. 219 Das Türkische de Wolfgang Amadeus MOZART;
-Concertul pentru două viori și orchestră de coarde (Op. 77) de Arnold MALCOM (împreună cu Robert MASTERS, concert-maestrul „Menuhin Festival Orchestra”);
-Romanţa nr. 2 pentru vioară în Fa major (Op. 50) de BEETHOVEN;
Apoi, avându-l pe Menuhin la pupitru, orchestra britanică a mai cântat:
-Simfonia nr. 5 în Si bemol Major (D. 485) de Franz SCHUBERT;
-Uvertura la opera Armida (Dramma eroico in tre atti) de Joseph HAYDN.
Publicul timișorean a întâmpinat cu legitimă emoție întâlnirea cu arcușul faimosului vilonist, mai ales că, din anul 1950, Yehudi MENUHIN cânta pe vioara 1714 Soil Stradivari, In the opinion of many informed listeners, this is the greatest sounding Stradivari of them all. În 1986, vioara va fi cumpărată de Itzhak PERLMAN pentru circa 600.000 de lire sterline.

Advertisements