Naționalism pe pită

“DESCOPERIREA BANATULUI”
Editura TIMPUL din Reşiţa publică o carte de Gheorghe Jurma cu acest titlu. “Există azi, în străinătate, un interes bine motivat pentru Banat”, ni se spune încă de pe copertă. Însă nu ştiu ce duh exclusivist a stat în spatele autorului cînd acesta a decis să vorbească numai despre personalităţile atestate oficial ca etnici români- români. Aşa o purificare etnică numai în judeţul Caraş se putea, unde toată lumea se crede mai bănăţeană decât ceilalţi bănăţeni. Domnule Jurma, și sârbii și ungurii și nemții sunt tot bănățeni, auzit-ai matale?Poate că spaţiul tipografic nu a permis includerea “străinilor” bănăţeni printre “ai noştri”. Din greşeală sunt, totuşi, incluşi nişte corciţi, (ca mine și Breban) într-un text al  renumitului Cornel Ungureanu: “…mă plimbam cu Nicolae Breban, cu Lucian Bureriu şi cu Eugen Beltechi pe malul Timişului…”(Aleea statuilor la Lugoj, n.n.) . Pe atunci Breban “Era doar un viitor scriitor foarte încrezător în viitoarea sa glorie…aşa cum era şi prietenul nostru Lucian Bureriu (viitor crainic la televiziunea română, visa el). Unde îşi va aşeza statuia Nicolae Breban, iată una din problemele periplului nostru nocturn; unde el şi unde Lucian Bureriu…” Chestia asta ar fi urmat, desigur, “…după ce Nicolae Breban (nu-mi amintesc dacă şi Lucian Bureriu) ar fi luat premiul Nobel…” Textul, scris de C.U. în 1988 e preluat din revista “Semenicul”, unde a apărut cam dosnic; probabil că dacă s-ar fi pus problema publicării acestei   miştocăreli într-o revistă mai centrală, la “Orizont”, la Timișoara, sub al cărei acoperiş existau şi Bureriu  şi Ungureanu, aş fi avut ceva de spus, în gen “veto” și „nu ți-e jenă”? Jurma plasează această mică petardă, o amintire inventată, desigur, ca pe-o acadea menită să câștige simpatia celor ce-i antipatizau pe Bureriu și Breban.

Chestia produce un pic de dezgust: un scriitor nu produce pentru glorie, ci pentru a-şi urma destinul. Pentru a-şi argumenta tenta naţionalistă G. Jurma utilizează un citat de Iorga, şovin şi confuz; “Dincolo de monumentul lui Hunyadi suntem acum în Banat…terenul de aciuare al saşilor…” „Marele” istoric nu face diferenţiere între şvabi şi saşi. Treaba lui. Cam sașiu Iorga ăsta. Însă autorul cărţii, “…pornind de la mult disputata problemă a naţionalităţilor”, găseşte “din interior” (nu ca străinii) “un teritoriu cu totul relevant pentru caracterul poporului nostru”. Desigur, aici ar fi vrut să spună că românul, în genere este tolerant cu coloniştii „aciuiți”, amintiţi tangenţial de Iorga şi absenţi totalmente ca bănăţeni din carte. Trebuia revelată calitatea RASEI române, a etniei, căci “popor” e un cuvânt vag, incluzând pe toţi CETĂŢENII, adică inclusiv colonizaţii. Le tot moşmondim şi bolmojim, ne batem pe piept cu cărămizi care nici nu ştim ale cui sunt. Nu multietnie, colaborare fraternă a naţionalităţilor găsim în această carte. La urma-urmei, cine a zidit cuptoarele “Siemens” într-o Reschitz prăpădită azi de capii acestui POPOR, dacă nu “saşii” lui Iorga? Cine a gândit mai bănăţeneşte decât consumatorii dă răcie, aducând o civilizaţie, impunând iluminismul? Dar Puterile Centrale au pierdut războiul în favoarea celor colaterale, şi-au luat bagajele, plecând. Vor accepta să revină şi să restaureze ceea ce au dărâmat “autohtonii” într-o Românie prea mare pentru o administrație atât de incultă și înapoiată? Istoricii de bun augur le spun “bănăţeni” şi celor ce nu sunt “de la facerea lumii pe acest pământ”, coloniștilor din Europa occidentală, adică acelora care au fabricat mătase, oţel, orgi, au disciplinat apele şi au construit un grânar. Călătorind şi căsătorindu-se, autohtonii cărăşeni s-au adăpat  din spiritualitatea altor neamuri, adăugând  calităţilor romano- dace şi pe acelea ale altor neamuri, căci nu e nimeni de capul lui şi nu e nici bine nici sănătos acest lucru.

Zgârie-norii civilizaţiei ridicaţi de o populaţie mixtă în Banat s-au prăpădit în zeci de ani de proastă administrare…În fine, sunt convins că Gh.Jurma ar fi scris altfel cartea, dacă avea mai mult timp şi, probabil, o altă viziune. Poate că totuşi de la Timişoara, această metropolă multietnică se văd altfel lucrurile. Adică să se mai vadă meghiarii, germanii, evreii, sârbii și țiganii, că doar n-r fi trăind ăn Banat doar românii verzi ai lui Jurma.

DAR DESCOPERIREA BANATULUI este ilustrată și de însemnările împăratului Iosif al doilea care ar trebui să-l facă pe Jurma să simtă o oarecare jenă pentru halul în care se prezenta Carașul și unde administrația imperială a trebuit să intervină serios pentru civilizarea banaticilor români.  Împăratul constată: “Pădurile au fost tăiate şi ruinate…vitele pasc tot timpul aici. Mii de copaci tăiaţi putrezesc…Românii din Almăj distrug pădurile cu desăvârşire…Se taie sute de copaci pentru a oferi caprelor păşunea necesară…În Almăj sunt 13 sate, toate româneşti, compuse din colibe mizerabile. Ţăranii cultivă mai mult prunii şi porumbul…Râul Nera ar putea fi navigabil pentru plute…Această propunere n-a primit de 19 luni niciun răspuns…Au declarat că nu sunt dispuşi să devină militari şi că preferă să fie colonizaţi din nou…Oamenii se plâng că nu pot să capete nimic, nici măcar legume…Şeful ocolului silvic din Bozovici îmi spunea că situaţia în pădurile lăturalnice ar fi încă mult mai rea. Toate ordinele sunt zadarnice. Rapoartele rămân fără răspuns. Sute de mii de copaci (tăiaţi) putrezesc. Oile şi caprele păşunează pretutindeni, împiedicând refacerea pădurilor…” Însemnări din zona Caransebeşului, unde funcţionează garnizoane de graniţă imperiale: “Oamenii nu sunt prea arătoşi; din cauza aspectului sau a vârstei, unii dintre ei nici nu mai sunt buni de militărie…După aceea le-am dat drumul acasă la nevestele lor, care crezându-i plecaţi ca recruţi, îi jeleau.”

Jale mare, domnule Jurma. Și ce să vezi, că după primul război mondial au năvălit la Timișoara, orașul nemțesc, unguresc și evreiesc, pe lângă regățeni și cărășenii cei isteți care pretind că au instaurat în acest oraș preocupat mai mult cu industria, o cultură adevărată românească, cum zice și Virgil Birou. S-or zăuitat că prin Varoșul ăsta european au mai trecut și Liszt, Bartok, Lenau, iar director al operei a fost Bruno Walter, care-și are steaua lui la Hollywood. AU PLECAT CA DIN PUȘCĂ „STRĂINII” lăsând civilizația de Almăj și Țăndărei să facă praf ceea ce nici socialismul n-a reușit. Mâncați naționalism pe pită, domnilor!

Advertisements