Revenirea principiului PUTERII

cropped-0012.jpgcropped-006.jpgPână la urmă s-a dovedit că o personalitate puternică precum este premierul Ungariei, Viktor Orban, înălțând acele garduri de sârmă ghimpată, exasperat de arabii care mișunau pe acoperișul gării Keleti, a fost primul apărător al civilizației occidentale. Prezent la întrunirile de vară din Transilvania, îmbrăcat într-o cămașă obișnuită, de cow-boy, declarase că “Eu nu sunt omul de campanie a lui Donald Trump, (…) nu aş fi crezut niciodată că vreodată se va naşte în capul meu ideea că dintre oferte el ar fi cea mai bună soluţie. (…) Zicea că în America trebuie creat cel mai bun serviciu secret din lume. În Europa de asta e nevoie pentru siguranţa noastră. Cele mai bune servicii secrete, care să colaboreze. (…) A doua, zice Trump, trebuie să oprim politica exportării democraţiei. Nu aş fi putut să zic mai bine nici eu. Dacă mă întrebaţi care este cea mai mare aşteptare a ungurilor vizavi de Turcia, pe primul loc spunem stabilitatea. Deşi nu e indiferentă situaţia de acolo şi a drepturilor umane. Ţară care vrea să intre în UE. Însă, în totalitatea ei, din punctul de vedere al vieţii de azi, cel mai important este ca Turcia să rămână stabilă. Dacă devine şi ea instabilă, apoi toate problemele grave din Turcia vin în Europa Occidentală. Trebuie să ne oţelim voinţa, trebuie să construim frontiere, garduri, trebuie să oprim oameni care să intre ilegal, apărarea noastră cu animale de pluş şi cu flori nu se poate.”

TRUMP.Dinspre România pornesc amarnice reproșuri la adresa lui Trump. America vrea iarăși „izolaționism”, din egoism. Nici când a vrut globalizare n-a fost bine în concepția comentatorilor români. Nicicum nu e bine cu SUA. După formatorii de opinie de prin televiziuni, țara noastră a cotizat în cadrul NATO cu asupra de măsură, prin „jertfa de sânge”. Adevărată obsesie sangvină la București, nu numai referitoare la victimele din Afghanistan, dar și privind lipsa sângelui pentru spitalele bucureștene, că au pornit spre teritoriu mașinile sanitare să colecteze sângele disponibil în spitalele marilor orașe ale țării. Suge sângele poporului, capitala asta, Dracula trăiește din jertfele colectate din teritoriu, căci bucureștenii nu mai donează nici pentru orașul lor. Iaca, unde ajunsei…Filiala NATO din România, cu mâna întinsă a cerșetorie, ar dori ca americanii să ne dea gratis echipamente, armamente.
Întrebat dacă va continua să investească în alianţe precum NATO şi cele din Asia, Donald Trump a răspuns: „Trebuie să vedem dacă vom avea compensaţii financiare adecvate pentru costurile enorme asociate protejării altor ţări de către armata americană, iar în multe cazuri ţările la care mă refer sunt extrem de bogate. (…) Eu aş prefera să putem continua, dar, dacă nu vom avea compensaţii financiare adecvate pentru costurile enorme de apărare a acestor ţări extrem de bogate… Au bogăţii masive. Masive. Vorbim despre ţări care o duc foarte bine. Atunci, da, aş fi absolut pregătit să le transmit acestor ţări: Felicitări, vă veţi apăra singure”. Sigur, nu e cazul României aici. “Cred că trebuie să fie interese reciproce, dar acum avem beneficii de parcă ar fi doar interesul nostru. Cred că este vorba de interese comune”, a subliniat Trump. Obrazul gros cu cheltuială se ține, așa că dacă vrea apărare, țara noastră românească trebuie să plătească. Dar am putea avea și o oarecare industrie de armament. Asta nu e cuprinsă în master-planurile strategiei futuriste ale țării?
Reporter: Aţi folosit complimente la adresa preşedintelui rus, Vladimir Putin, aţi declarat că îi respectaţi puterea. Trump: “Nu, nu am folosit complimente. El a folosit complimente la adresa mea. Eu cred că mă voi înţelege foarte bine cu Vladimir Putin”. Întrebat cum ar reacţiona dacă Rusia ar interveni în ţările baltice, Trump a răspuns: “Nu vreau să vă spun ce aş face, deoarece nu vreau ca Putin să ştie ce aş face. Am şanse mari să devin preşedinte şi nu sunt ca Barack Obama, care, de fiecare dată când trimite trupe în Irak sau în altă parte, anunţă totul în conferinţe de presă”. Reporter: Este vorba de ţări NATO şi suntem obligaţi prin tratate. Trump: “Avem multe state NATO care nu îşi achită contribuţiile. Nu putem uita de aceste facturi. Au obligaţiile de a-şi plăti facturile. Multe ţări NATO nu îşi plătesc contribuţiile, nu îşi îndeplinesc obligaţiile. Este un lucru major, nu-l putem trece cu vederea. Aceste ţări şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de noi? Dacă îşi îndeplinesc obligaţiile faţă de noi, atunci răspunsul este favorabil”. Rugat să ofere detalii despre eventuale operaţiuni împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, Trump a precizat: “Nu vreau să fiu foarte specific pentru că nu vreau că ISIS să ştie ce planuri am. Am idei, unele chiar puternice, despre ce aş face contra ISIS. Uitaţi-vă la Libia! Uitaţi-vă la Irak! Înainte nu existau terorişti în Irak. El (Saddam Hussein) i-ar fi eliminat imediat. În prezent, Irakul a devenit o universitate de excelenţă a terorismului. La drept vorbind, nu mai există acum niciun Irak şi nicio Libie. Aceste state au fost spulberate. Nu mai există niciun control. Nimeni nu ştie ce se întâmplă acolo.”
Donald Trump mai consideră că America se confruntă cu o revenire la „epoca medievală. „Oamenii sunt decapitaţi, oamenii sunt înecaţi în cuşti. De aceea vreau să consolidez armata noastră. Avem nevoie astăzi de aceasta mai mult ca oricând în trecut. Doctrina Trump este simplă, aceasta este forţa! Orientul Mijlociu a explodat complet sub Hillary Clinton şi sub Obama.”

EPOPEEA SOVIETICĂ. În 1979, luna decembrie, am fost delegatul Uniunii Scriitorilor la Moscova și Ashghabat, capitala Turkmenistanului. La doar 15 km se afla masivul muntos Kopet-Dag și frontiera cu Iranul, unde mai domnea șahinșahul Mohammad Reza Pahlevi Ariamehr. Foarte ciudat, avioane Mig patrulau cerul din 5 în 5 minute și se făceau exerciții de trageri cu artileria în deșert. La periferia Ashabadului erau masate mii de tancuri, camuflate sub desișul copacilor-saksaul, de deșert. Militarii erau din Asia Centrală după fizionomii. Ce se întâmplă aici? De fapt un mare secret. Turkmenii mi-au explicat, mințind sau în necunoștință de cauză, cum că moharhul Iranului este bun prieten cu americanii, în consecință frontiera, după care se ridicau munții cenușii, pustiiți ai masivului Kopet-Dag, trebuia bine păzită. În aceleași zile, de iarnă subtropicală, mașinăria de război se puse în mișcare, sub ochii noștri, dar cu altă destinație, Afghanistanul, prin cel mai sudic punct de pe harta Turkmenistanului, Kushka…
Până să aflu de războiul din Afghanistan, dincolo de Kopet-Dag Șahinșahul preconizase un stat modern, bine înarmat totodată. Și se recăsătorea cu o studentă, Farah Diba, colegă cu fiica monarhului, care își făcea studiile superioare la Paris. Tot în capital Franței se afla, în exil, în suburbia Neauphle-le-Chateau, cel ce avea să devină ayatollahul Ruhollah Musavi Khomeini. Abia la întoarcerea în țară, tot în decembrie, aveam să aflu amănuntele evenimentelor infernale, cum monarhia iraniană se transforma în republică islamică.
„Cei care studiază jihadul vor înţelege de ce Islamul vrea să cucerească întreaga lume. Toate ţările cucerite sau care vor fi cucerite de Islam sunt marcate pentru salvare eternă. Se vor afla sub legea lui Allah (…) Islamul spune: tot ceea ce este bun există datorită sabiei şi în umbra sabiei! Oamenii nu pot fi făcuţi ascultători fără sabie!”. Aceste teze aparţin ayatollahului Khomeini. El este cel care a contribuit decisiv la răsturnarea şahului şi a fost fondatorul regimului islamic din Iran. Unde şi cine l-a protejat pe Khomeini după ce nu a mai fost acceptat atât de turci cât şi de Saddam Hussein? Franţa este ţara în care s-a „dezvoltat” Khomeini, iar intelectualii de stânga au fost prietenii săi. Autorităţile din Franţa nu l-au deranjat cu nimic, deşi toată lumea îi cunoştea pregătirile revenirii în Iran.
…În Turkmenia nu se mai purta feregea. Rușii le-au împrumutat turkmenilor alfabetul, încă pe vremea țarului, totul era chirilic iar Akademia sovietică, „Nauk” fabrica o limbă națională artificială. Proximitatea islamiștilor iranieni însă îi putea influența pe sunniții și șiiții din republicile unionale din Asia Centrală. În Iran iar buldozerele înlăturau asfaltul de pe șosele, la iveală ieșind nisipul deșertic. Șahul a fugit la americanii lui, guvernul modern al lui Shahpour Bakhtiar este demis. “Voi lovi cu piciorul dinții lor”, spunea Khomeini. Ziare au fost închise, o nou constituție fu elaborată în Iran. Se cerea revenirea șahului pentru judecare și execuție. Până atunci are loc cunoscuta criză a ostaticilor americani din ambasada SUA. Se lansează atacuri la adresa MARELUI SATAN. Khomeini crede ca un leninist în posibilitatea exportului de revoluție islamică. Saddam Husein, dintr-un Iraq cu majoritate șiită invadează Iranul, profitând de situația precară a militarilor noului stat. Pe Saddam îl ajută țările Golfului Persic, URSS, Occidentul. Dar Iranul mai avea armele șahului și după aproape un deceniu războiul contenește. Khomeini emite o fatwa pentru asasinarea lui Salman Rushdie, indian, care lansa cartea VERSETELE SATANICE, o blasfemie la adresa Islamului. Cu toată libera exprimare ocrotită de Occident, Rushdie a regretat public tipărirea cărții. Cu toate astea a rămas în picioare ordinul ayatollahului adresat fiecărui musulman de a-l trimite în iad pe autor. Deocamdată traducătorul în japoneză a cărții este ucis. În Iran se interzic pantalonii scurți și alcoolul, cenzura este la televiziuni. Populația evreiască a scăzut simțitor din țară. La moartea lui Khomeini are loc devastarea cadavrului, fiecare credincios dorind să păstreze o părticică din învățătorul lor. A fost necesară o nouă înhumare…
Nu pot să nu mă întorc la Afghanistan, mai ales după ce un cunoscut  din București îmi trimite un comentariu pe blog, din care nu putea să nu răsară antiamericanismul: „ In ce priveste pe americani, daca nu ar fi tinut cu orice chip sa-i zgandare perpetuu pe rusi, n-ar fi finantat pe talibani in Afghanistan si n-ar fi facut toate prostiile de politica externa de mai tarziu care au generat in final ISIS.” Generațiile astea mai tinere nu au habar de nimic și nu fac efortul să se mai documenteze, dacă tot au chef de comentarii cu iz categoric. Regățenii mai ales îi iubesc prin tradiție pe ruși, chiar pe turci. Allah i-a făcut pe ISIȘI din coasta americanilor. Halal!
Războiul Afgano-Sovietic a durat nouă ani. Forțele afgane implicate au fost Partidul Popular Democrat din Afghanistan, de orientare marxistă, susținut de către forțele sovietice, care au luptat contra rebelilor islamiști Mujahedini. În 1978 în Afganistan a început Revoluţia din aprilie (Saur), în rezultatul căreia la putere a venit Partidului Democrat Popular din Afganistan, care a declarat țara Republică Democrată. Revolta gherilelor de mujahedini, a forțat întărirea trupelor sovietice la frontiera sovieto-afgană şi prin ordinul lui D.Ustinov a început pregătirea pentru aterizare în Afganistan. Revolta înarmată a opoziţiei islamice, revolte în armată, lupta în interiorul partidului şi în special evenimentele din septembrie 1979, a servit ca pretext URSS-ului. Conducătorul afghan Amin era cunoscut pentru ambiția și cruzimea acestuia, teroarea era aplicată nu numai împotriva islamiştilor, dar, și împotriva membrilor PPDA. În cele din urmă, s-a decis să se pregătească răsturnarea lui Amin și să-l înlocuiască cu un lider loial URSS, Babrak Karmal, A fost trimis un “batalion musulman” creat din soldaţii sovietici de origine din Asia Centrală pentru protecția Președintelui comitetului revoluționar, Nur Mahhomad Taraki. În 1979 în Districtul Militar Turkestan, exact la periferia capitalei Ashghabat/Așhabad au fost pregătite să intre în în Afganistan armatele URSS. Au fost mobilizaţi din rezervă mai mult de 50 de mii de oameni din republicile Asiei Centrale și Kazahstan, cea mai mare mobilizare a Armatei Sovietice din a. 1945. ” Este primită (favorabil, n.n.) hotărîrea cu privire la întroducerea unor contingente de trupe sovietice pe teritoriul Republicii Democratice Afganistan pentru a ajuta poporul afgan prietenos, precum și crearea condițiilor favorabile pentru excluderea posibilelor acțiuni anti-afgane de țările vecine.” Trecerea graniţei s-a făcut pe podul de pontoane, construit la Kushka, peste fluviul Amudaria. KGB-ul a menționat că întroducerea trupelor sovietice în Afganistan a fost o necesitate obiectivă, deoarece în țară şi-a intensificat activătăţile SUA ( au încheiat un acord cu China privind Afganistanul, au fost avansate posturile de observare tehnice la frontierele sudice ale URSS), document ulterior distrus. Forțele speciale sovietice au luat cu asalt, ce a durat 40 de minute, palatul lui Amin. În timpul asaltul Amin a fost ucis, instituţiile guvernamentale din Kabul au fost capturate de sovietici. Karmal a transmis mesajul său pentru poporul afgan, în care a declarat “a doua fază a revoluţiei”. Regimentul al patrulea de artilerie din Afganistan a declanșat o rebeliune. În timpul revoltei au fost uciși toți consilierii militari sovietici. Tentativă de lovitură de stat , o revoltă antiguvernamentală în Kabul. În timpul revoltei, a fost bombardată ambasada sovietică, omorând cîţiva cetățeni sovietici. Operațiune majoră pentru a suprima o răscoală armată , împotriva mujahedinilor.
Au loc cele mai sângeroase episoade din istoria războiului din Afganistan. Situaţia în jurul Kabulului se agravează de acţiunile grupărilor de rebeli comduși de Ahmad Shah Masood. Unităţile militare sovietice şi afgane iau cu asalt fortificaţia mujahedinilor din Tora Bora. Explozie la reședința guvernatorului din Herat, au fost omorâţi mai mulţi “specialişti ” sovietici. Trupele sovietice din greşeală au intrat pe teritoriul Iranian. Aeronavele militare iraniene au distrus două elicoptere militare sovietice.
Întâlnirea lui Iui Andropov cu Zia ul-Haq la Moscova, conversaţie privată cu Preşedintele pakistanez, în care la informat despre “noua politică flexibilă de partea sovietică, și necesitatea rezolvării rapide a crizei.
Președintele Reagan vorbește de utilizarea în Afganistan a armelor chimice de către Uniunea Sovietică.
Trupele sovietice capturează fortificația mujahedină Rabati-Jali, care servea și ca un punct major de tranzit al drogurilor. S-a elaborat un program de 8 luni de retragerea trupelor sovietice, dar după boala lui Andropov problema conflictului a fost scoasă de pe ordinea de zi a ședințelor Biroului Politic a rămas doar “dialogul cu Organizația Națiunilor Unite.”
Declarat persona “non grata” și expulzat din țară angajatul ambasadei SUA din Kabul, Richard C. Vandayver.
Mujahedinii doboară avionul de transport IL-76 de asupra Kabulului .
Revolta prizonierilor sovietici și afgani în închisoarea Badabera, dislocată în Pakistan. Obiectivul principal al sovieticilor devine acoperirea frontierei sudice ale URSS, pentru ce s-au adus noi unităţi de infanterie motorizată. Sa început fortificarea puternică a zonelor îndepărtate ale ţării. Unde, de altfel au loc lupte puternice, cu pierderi de o parte și de alta.
În locul lui Karmal a fost ales M. Najibullah, fostul şef de contraspionaj afgan.
De data asta M. Gorbaciov a declarat public retragerea în curînd din Afganistan.
Mihail Gorbaciov a declarat: “În Afganistan luptăm de șase ani. Dacă nu schimbăm abordarea, vom lupta încă 20-30 de ani”. Mareșalul Akhromeyev a menționat: “Nu este nici un obiectiv militar, care a fost pus, și nu s-a rezolvat, dar rezultate nu sunt obținute. Noi controlăm Kabulul și centrele din provincie, dar pe teritoriile ocupate nu putem instala puterea. Am pierdut bătălia pentru poporul afgan”.
Mujahedinii bombardează URSS, orașul Pandj, Tadjikistan.
Teritoriul sovietic a fost traversat de grupuri de rebeli. Ostilitățile continuă.
Prin intermediul ONU în Elveţia, miniştrii de externe din Afganistan şi Pakistan au semnat acordul de la Geneva privind reglementare politică a situaţiei din Afganistan. Garanţi ai acordului au devenit Statele Unite ale Americii și Uniunea Sovietică.
În 1989 – operațiunea “Taifun” ultima a armatei sovietice în Afganistan. General-locotenent Boris Gromov “In spatele meu nu a rămas nici un singur soldat sovietic.” Această afirmație nu era adevărată, deoarece în Afganistan au ramas soldații sovietici ce au fost capturați de către mujahedini . Unități separate a trupelor de frontieră a KGB au îndeplinit sarcina de protecție a frontierei iar unii soldații sovietici au rămas voluntar în Afganistan, trecând de partea mujahedinilor. Sovieticii au declarat că nu au avut ca scop câștigarea războiului din Afganistan, conducerea afgană a pierdut, de fapt, lupta pentru poporul său cu rebelii, nu a putut stabiliza situația în țara.
Soarta prizonierilor era condiționată de acceptarea Islamului.
În Statele Unite, emigranţi ruşi au creat Comitetului de salvare a prizonierilor sovietici din Afganistan. Reprezentanţi ai Comitetului s-au întâlnit cu liderii opoziţiei afgane, convingîndu-i să elibereze unii prizonieri sovietici de război, în special cei care doreau să rămână în Vest. Există cazuri când soldaţii sovietici voluntar s-au dus la mujahedini, participînd apoi la luptele împotriva armatei sovietice.
Ajutor în căutarea soldaților dispăruți fără urmă au acordat Statele Unite.
Firma „ Interarmz company of Manchester” fondată pe teritoriul Marei Britanie, asigura livrarea de arme și muniții din Manchester la Karachi, și de acolo – la punctele de transfer din Peshawar și Parachinar, în apropierea hotarelor Pakistan-Afganistan.

Advertisements