Masoni în contradicție cu biserica

Sumerienii au descoperit primii America. Civilizația lor este prima remarcabilă, susțin cercetătorii britanici, masonii Christopher Knight & Robert Lomas, cu volumul “Secretul lui Hiram”.

CEI DOI MASONI ÎN LUPTĂ CU CATOLICISMUL (Un interviu)

“Sunt 13 ani de când ne-am unit forţele pentru a cerceta originile şi
înţelesul ciudatelor ritualuri folosite de masoni. În primii cinci ani nu
intenţionam să împărtăşim descoperirile noastre nimănui – dinăuntrul sau din
afara masoneriei. Dar deoarece ceea ce am descoperit părea să fie
foarte important, ne-am hotărât să scriem o carte despre călătoria noastră de
descoperiri şi, spre surprinderea noastră, Secretul lui Hiram a devenit imediat
un bestseller care a fost tradus în peste 30 de limbi.

Ritualurile masoneriei alcătuiesc cea mai veche tradiţie orală a
lumii occidentale. Dar cercetarea noastră nu s-a încheiat nici pe departe prin
publicarea primei noastre cărţi şi am continuat să scriem încă două cărţi care ne-au condus înapoi prin istorie până la cultura bazată pe astronomie a Marii
Britanii preistorice. Am aflat că ritualurile masonice formau o cărare
aproape uitată prin trecut, unind oamenii cu evenimente care se
presupuneau a nu avea nici o legătură între ele. Multe dintre descoperirile
noastre au contrazis idei vechi şi „consacrate”, dar ne-am bucurat de sprijinul
multor oameni de ştiinţă în diferitele aspecte ale muncii noastre.

Am fost norocoşi să primim un mare ajutor de-a lungul anilor şi astfel,
cercetarea noastră a făcut progrese uimitoare. Totuşi, există două arii unde
am întâmpinat o opoziţie neaşteptată. Prima vine din partea Bisericii
Romano-Catolice. Cea de-a doua este legată de încercările noastre de a
demara cercetarea arheologică a unei clădiri medievale din Scoţia, care
devenise de un timp centrul cercetărilor noastre.

Am devenit conştienţi de ostilitatea manifestată de Biserica Catolică
încă dintr-o fază iniţială. Imediat după ce Secretul lui Hiram (în original The
Hiram Key; n. Ed. Rom.) a ajuns în magazine, a apărut un mic articol în
publicaţia „Catholic Herald”, care era atât echilibrat, cât şi lipsit de
prejudecăţi. Iniţial, am fost impresionaţi de abilitatea gazetei de a fi obiectivă
cu o carte care încerca o abordare nouă în interpretarea istoriei lui lisus
Christos. Dar în următoarea ediţie a apărut o nouă recenzie care cuprindea
două pagini doar cu fotografii copiate din cartea noastră şi un titlu stindard
proclamând „Aventura lui Chris şi Bob Bogus”. De această dată, articolul era
departe de a fi nepărtinitor, ci dimpotrivă, plin de venin faţă de cartea
noastră, faţă de noi ca indivizi şi faţă de oricine era un mason „beat”.
Scopul nu era să dezbată sau cel puţin să menţioneze descoperirile noastre,
ci să ne ridiculizeze atât pe noi, cât şi părerile noastre, de la început până la
sfârşit.

Următoarea noastră carte a avut parte de acelaşi tratament pe o
întindere de două pagini pline de agresivitate, care evita orice comentariu pe
marginea problemelor importante pe care le ridicasem. Din nou era clar că
criticul citise cartea cu foarte puţină atenţie, deoarece puţinele referiri făcute
la părţi nesemnificative ale conţinutului erau total greşite.

Când cea de-a treia carte a noastră a apărut, aşteptam cu interes să
citim următorul atac din partea acestei reviste.

Nu am fost dezamăgiţi. Producătorii reuşitei Catholic Herald au publicat
o recenzie substanţială a Aparatului lui Uriel (în original Uriel’s Machine, n.
Ed. Rom.), cu un subtitlu îngroşat: „Arheologia fictivă”. Acest articol le spunea
cititorilor că lucrarea noastră este un complet nonsens, fară a menţiona
dovezile noastre sau măcar a încerca să dezmintă vreo dovadă.

Ni se pare ciudat că o publicaţie romano-catolică a ales să facă recenzii
extinse la trei cărţi succesive doar pentru a le eticheta ca fiind pură ficţiune.
De bună seamă, dacă o carte nu este bună de nimic o ignori mai degrabă,
decât să pierzi timpul spunându-le cititorilor cât de îngrozitoare este.

Aparatul lui Uriel a primit critici favorabile din partea multor ziare, dar
apoi a apărut un ziar care era la fel de agresiv şi de lipsit de ingeniozitate ca
şi Catholic Herald. La puţin timp după apariţia cărţii, am fost intervievaţi de
altcineva care a folosit exact aceeaşi temă pentru un articol dezbătut mai apoi în Daily Telegraph.

Poate uimitoarea asemănare era doar întâmplare, dar am aflat mai târziu că Damian Thompson,

corespondentul religios, nu era
deloc străin ziarului Catholic Herald.

După ce a petrecut primul sfert de oră demonstrându-şi incapacitatea
de a folosi un reportofon, Thompson a petrecut restul celor două ore de
interviu ţipând în mod repetat: „Dar nu puteţi face ştiinţa în acest mod.” Şi-a
recunoscut ignoranţa în astronomie şi matematică, dar faptul că era destul de
incapabil să înţeleagă metodologia de calcul pe care o folosisem nu l-a
împiedicat să respingă descoperirile noastre ca fiind greşite – doar pentru că
aşa spunea el că sunt. Când a apărut articolul său, el n-a făcut nici o referire
la esenţa tezei noastre, ci doar a suprapus pretenţiile ciudate din cărţile altor
oameni cu referire la noi, creând astfel falsa impresie că noi am spus aceste
lucruri sau le susţineam în vreun fel. Stufosul titlu spunea: Minoicii au construit Stonehenge,

Atlantida este situată în Antarctica, lisus a fost înmormântat în Franţa.

Bine aţi venit în cea mai bine vândută  lume, cea a arheologiei fictive.

Ciudate pretenţii, într-adevăr; dintre care noi nu am fi acceptat niciuna.
Thompson a continuat să încerce să ne discrediteze munca, afirmând că
Secretul lui Hiram fusese „desconsiderată de istorici şi critici deopotrivă.” El
evidenţia această aşa-numită respingere universală a lucrărilor noastre
dinainte citând un titlu dintr-o singură publicaţie. Titlul era „Aventura lui Chris
şi Bob Bogus.” Desigur, citatul, cu deja cunoscutul termen „Bogus” (fictiv),
venea de la nimeni altul decât The Catholic Herald.

Era posibil să fim pe urma unui lucru atât de important încât unii
oameni considerau că trebuia să fim discreditaţi?

În aprilie 1998, Chris ţinea un discurs la un simpozion masonic din
Perugia, Italia. într-o seară, înaintea evenimentului, organizatorul, profesorul
Giancarlo Seri, a primit un telefon de la Roma. La celălalt capăt al firului era
o figură marcantă a Bisericii Romano-Catolice, care îi cerea să-i spună dacă e
adevărat că unul dintre autorii Secretului lui Hiram urma să se adreseze
francmasonilor italieni. Profesorul Seri i-a răspuns că aşa era, şi l-a întrebat
pe cel care-l sunase dacă el citise cartea şi, dacă da, ce părere avea despre
ea. Răspunsul omului Bisericii a fost sincer: „Da, am citit-o. Este o carte
excelentă, dar există în ea câteva lucruri ce nu ar trebui spuse.” Nu a spus că
era inexactă (nici pe departe fictivă), într-adevăr singura lui obiecţie la adresa
lucrării părea să fie că noi spuneam oamenilor lucruri care nu trebuiau spuse.

Noi manifestăm un profund respect pentru Biserica Romano-Catolică,
dar credem, de asemenea, că nimeni nu are dreptul să interzică opiniile şi
cercetările altuia despre trecut. în evul mediu, Biserica nu tolera nici o
deviere de la povestea sa despre felul în care era lumea, ucidea populaţii
întregi dacă le suspecta că nutresc idei diferite de cele predicate de către ea.
După Galileo, ea a dus o bătălie pierdută, dar azi acceptă cu greu concepte
cum ar fi evoluţia darwiniană.

Aşadar, ce anume din umilele noastre cercetări în originile ritualului
masonic putea să fi atins o coardă atât de delicată? Ne-am decis să aflăm şi
această carte descrie eforturile noastre.”


 


Advertisements