De multă vreme n-a mai fost război


Ehei, de când nu a mai fost război!
Se restaurează foste metereze,
Tresaltă-n ham arme obuz-obeze
Care-ar începe, iată, și la noi.

Coboară-amurgul zeilor din mit
Și-n plase noi, de camuflaj, se zbat
Popoarele, strigând nedumerit.
Rațiunea s-a raționalizat.

Oțelul e blindaj și strai de gâde,
Iar tehnicii în vene îi surâde
Țițeiul-țel, din țâțe orientale,
Ascunse de nisipuri și de jale.

În Europa super-culturală
Tranșee vechi renasc, profesioniste.
Abia s-a restaurat vreo catedrală,
Că se arată-n zare noi conquiste.

Miroase-a flosi de moarte și-i confuz
Tembelul timp, cu-al său atomic chist.
Iar nebunia Lumii e-un abuz
Putând seca Oceanul pacifist.

Degeaba ne e sufletul civil
Dacă gândim ca un locotenent.
Zadarnic mai apare vreun copil,
Căci dumnezeul e inexistent.

Advertisements