Ardeleni la București

Adaptarea ardelenilor la realitățile din regatul României a decurs destul de dramatic, în contextul anului 1919, conform MEMORIILOR lui Vaida Voevod, prim- ministru în acel an, când l-a înlocuit pe Brătianu la Tratativele de Pace de la Paris.

„Armata română, întregită cu contingente ardelene…ţinea ocupată Budapesta. Se manifestau primele conflicte între feciorii unităţilor de dincoace de munţi şi cei de dincolo. Ardelenii nu erau încă obişnuiţi să fie trataţi per: “tu”, “mă”, mamă-ti, p… etc. Şi pe deasupra cu palme şi pumni în faţă…Protestul era calificat drept rebeliune…Mobilizarea se făcuse pentru românii de confesiune gr. orientală sau gr. catolică, neputând chema sub arme ungurii şi nemţii, de altă limbă şi alte legi…La Budapesta a fost întronat, ca potrivit de a împiedica democratizarea instituţională a Ungariei, G. Diamandy, cel mai lipsit de scrupule din corpul apaticului rest diplomatic liberal. S-a făcut la Budapesta tot ce trebuia evitat şi nimica din ceea ce trebuia să se facă…tărăboi mare pe tema trădării Banatului prin Take Ionescu, a vânzării de ţară către nemţi de Marghiloman…În mijlocul acestei atmosfere de ţiganiadă politică, creată de cei mai distinşi fii ai României, a trebuit să duc negocierile cu marii aliaţi la Paris…Brătianu, ajungând şef al guvernului, chestiunea Banatului a fost lichidată  cu Iugoslavia… Vezi referatele lui Tocineanu, maiorul-ofiţer de legătură în Banat, care ştiuse să procure textele telegramelor lui Fontenai, însărcinatul Franţei la Belgrad, referitoare la Republica Bănăţeană…Brătianu făcuse diversiunea răsunătoare pe tema Banatului spre a-l compromite pe Take Ionescu…Fireşte că şi Brătianu îşi dădea seama că majoritatea cotropitoare din Torontal nu era românească…el a dispus fără nici o emoţie să se voteze legea baterii ţăruşilor de frontieră bănăţeană între sârbi şi noi- CU TOATĂ OPOZIŢIA NOASTRĂ BĂNĂŢEANO- ARDELEANĂ (s.n.) căci …opinia publică era tot pe atâta de ignorantă în a-şi da seama ce este acela Banatul, pe cât de puţin aveau idee Clemenceau sau Lloyd George că Banatul este viabil doar în integralitatea sa, zona montană fiind complementară cu câmpia, suprafaţa geografică aşezată de-a stânga Mureşului, care se extinde la apus până la Tisa şi spre miază-zi până la Dunăre…de Martone va fi fost singurul francez perfect documentat în privinţa Banatului. El trebuie să fi avut impresia că toţi românii eram cuprinşi de ţicneală,  de un complex în privinţa regiunii Banatului…”

Autorul memoriilor pare mai mult un adversar de partid vizavi de liberalii bucureşteni. Altminteri, îmbrăţişează cu aceeaşi pasiune naţionalistă ideea cum că generalul francez din Timişoara dă apă la moară recent-proclamatei Republici Bănăţene şi implicit comunităţilor maghiară şi germană de aici. Mult mai binecunoscute în Franţa, pe atunci, decât românii. (Generalul francez acreditat la Lugoj e înjurat de istoricii români pentru că era afemeiat şi iubea foarte mult unguroaicele din urbe… După mine, acest Vaida Voevod ştia despre Banat cam tot atâta cât Clemenceau şi Lloyd George. Atitudinea sa este una de adaptare liber-consimţită  la noua realitate. Pentru a face plăcere Aliaților s-a făcut, temporar, membru al Masoneriei. După un periplu cu ochii deschiși prin Occidentul pentru care avea o oarecare vocaţie, urmă înglodarea în mocirlele intrigilor politicianiste dâmboviţene care-i vor alimenta vocația naționalistă. Acesta este dezavantajul în care se afla în contextul de atunci un ardelean în postură de „român curat”. Doar familiile mixte cred că reprezintau  multicultularitatea  cu o viziune complexă asupra viitorului.

Advertisements