Apponyi și Transilvania

 

Anumite persoane nu acceptau că un război pierdut are consecințe firești. Nu le venea să creadă că reconfigurarea continentului era iminentă. În memoriul depus de contele Apponyi Adalbert la tratativele de la Paris se încearcă amânarea semnării tratatului de pace în favoarea României Mari, în 1919. Înainte de a reproduce acest document puțin cunoscut, trebuie să aduc unele completări.  Românii au fost izolaţi prin bariera altor neamuri de propria latinitate şi de religia rudelor din Apus. Sigur, se spune că Rakoczy le-a dat şcoli în limba lor şi i-a îndemnat spre catolicism. Mai pregnantă este influenţa iluminismului austriac în Banat; epoca theresiano-iosefină a adus, într-o zonă virgină, nu numai mercantilismul economic, dar şi obligativitatea învăţământului şi religiei în limba maternă. Reuşita acestor măsuri este surprinzătoare, multe neamuri din occident, adânc înrădăcinate în vechi tradiţii medievale, n-au avut rezultate pe măsura bănăţenilor, comparabile cu cele ale populaţiei din jurul Vienei…Apponyi recurge la o critică superficială a neamurilor româneşti. Nu se poate spune însă, mai ales după război, că românii i-ar fi tratat cu mai multă delicateţe pe maghiari. Ei îi confundă ades cu hoardele hunilor, cu mongoloizii asiatici, fără a consulta literatura de specialitate privind popoarele şi limbile, emisă de Institutul „N.Iorga”, conform căreia maghiarii, popor european, vine din nord-vestul Uralilor, precum finlandezii. Argumentele contelui n-au schimbat istoria, însă cunoaşterea opiniei sale e utilă.

Ardealul Banatul Bucovina 1915
„Din punct de vedere intelectual şi economic Transilvania este cu o sută de ani mai avansată decât România, de aceea alipirea ei la România va avea o influenţă nefastă asupra dezvoltării sale şi poate provoca tulburări cât se poate de serioase. Viaţa socială a maghiarilor şi a saşilor este mult mai diferenţiată. Procentul lor în profesiile calificate depăşeşte cu mult procentul populaţiei lor, asta nu se datorează protecţiei statului maghiar… Naţiunea română este una tânără şi care nu şi-a descoperit conştiinţa naţională decât la mijlocul sec XIX. Religia sa este cea bizantină, limba ritului său este slavă, iar în Transilvania biserica românească şi-a câştigat independenţa datorită pricipilor maghiari protestanţi şi uniunii confesionale…Cruciadele, sistemul feudal, papalitatea, Sfântul Imperiu Roman, Renaşterea şi Reforma au trecut fără să lase urme asupra acestui popor. Dimpotrivă, naţiunea maghiară a luat parte la toate aceste evenimente . . .Trăind într-un stat, alături de alte popoare românii nu au reuşit multă vreme să egaleze acele popoare, nu au reuşit să formeze UN STAT AL LOR; în Ardeal şi Banat elementul românesc nu a înfiinţat decât în ultima sută de ani instituţii proprii intelectuale şi economice, sub influenţa mediilor maghiar şi german . Acesta este şi motivul pentru care românii din Transilvania au depăşit cu mult în ultimul secol pe fraţii lor de rasă care trăiau în afara acestui amestec etnic… Raporturile românilor cu saşii şi maghiarii au fost la fel de proaste ca şi cele cu populaţiile balcanice. Nu s-au putut obişnui decât greu sau deloc cu ordinea statului maghiar şi au fost priviţi peste tot, de la prima lor apariţie, ca un element perturbator, care nu respectă nici proprietatea individuală, nici ordinea socială, nici instituţiile juridice ale statului. A fost foarte dificil pentru guvernările Transilvaniei să obişnuiască acest popor cu o morală, cu ordinea socială legală, într-un cuvânt, să facă din aceşti păstori seminomazi un popor agricol şi muncitor, apt pentru civilizaţie…”

Advertisements